Comuna CORBU este o localitate de munte, situată pe Valea Bistricioarei, între Borsec și Tulgheș, ocupând o parte din Pasul Toplița-Tulgheș, trecătoare dintre Ardeal și Moldova.
Am conștientizat de existența acestei localități o dată cu anul 1962, când de aici au început să vină elevi la Liceul din Subcetate, unde învățam și eu, între care Liviu Țepeș-Focșa, Marin Țepeș-Focșa, Gavril Balmoș, Floarea Urziceanu, Otilia Bondar, Grigore Scoruș, Ioan Cheșa, Nicușor Nistor, Petruț Ambruș ș.a.
Apoi, am descoperit și cunoscut îndeaproape localitatea Corbu în anul școlar 1973-1974, fiind repartizată profesor de limba și literatura română - limba și literatura franceză la Școala Generală nr. 2 din Capu Corbului, la absolvirea Facultății de Filologie a Universității Babeș Bolyai din Cluj.
La Corbu am regăsit foști colegi de la Liceul din Subcetate: Gheorghe
Tofan, din Bilbor, devenit profesor de geografie, Liviu Țepeș-Focșa, preot
la Corbu și Capu Corbului, frații săi Marin și Nelu, preoteasa Ioana (n.
Crăciun), Petruț Ambruș. Îi aveam colegi pe doi dintre foștii mei colegi de facultate: Livia Hurubă, la Școala din Corbu, și Pompei-Dionisie Șerban, la școala din Tulgheș.
Mi-amintesc cu drag de fiecare coleg de la Școala din Corbu , dar o admirație deosebită aveam pentru doamna Ana Rugină, profesoara de limba română, șefa comisiei noastre metodice, dascăl pasionat de activitatea didactică, exigent, riguros și sobru, dar care te învăluia cu privirea blândă și vocea caldă, bun profesionist.
Colectivul didactic al școlii din Corbu, în 1974
Legătura cu școlile din Corbu și Tulgheș am
păstrat-o permanent, și după plecarea din localitate, prin vechii prieteni și
prin cei noi, cunoscuți cu prilejul activităților metodice ale cadrelor
didactice din zonă sau al examenelor de bacalaureat, precum: Eugenia Țepeș-Focșa,
Aurica Suceava, Dumitru Răucescu, Dumitrel Ungureanu, Eugen Spaciu, Mirela Laurențiu, Otilia Bârsan, Eugen
Spaciu, Romeo Țepeș-Focșa.
În Corbu, am identificat, încă în vremea aceea, multe asemănări pe linie etnografică și folclorică cu localitatea mea natală, Subcetate, așezări situate în Carpații Orientali, în nordul județului Harghita. Pasionată de aceste repere fundamentale ale identității noastre, m-am întors în Corbu, după ani și ani, în căutare de comori ale artei populare românești, exprimate prin cusătură și țesături, pe elementele portului tradițional sau pe obiectele textile de ornamentare a locuinței.
CASA ȚEPEȘ-FOCȘA,
NESTEMATĂ DE ARHITECTURĂ TRADIȚIONALĂ
I-am trecut pragul prima oară în iarna anului 1973-1974.
Invitată în familia preotului Liviu Țepeș-Focșa
(soția Ioana, mama Ana și frații Marin și Nelu)
Astăzi, după 50 de ani, o găsesc neschimbată, păstrându-și valoarea de patrimoniu local. Este o construcție din lemn, cu trei încăperi dispuse linear, târnaț și verandă în față, așezată pe o fundație solidă și înaltă din piatră, cu acoperișul în două ape, din țiglă. Anul construcției este încrustat în lemn sub grinda de la verandă: 1937.
A fost dintru început locuința familiei NICOLAE-LIVIU ȚEPEȘ-FOCȘA (1909-1973) și ANA (1911-1998), născută Urziceanu, familie întemeiată în anul 1940 (vezi fotografia de mai jos).
Familia este binecuvântată cu nașterea a trei feciori, dar numai după ce Nicolae-Liviu s-a întors de pe frontul Celui de-al Doilea Război Mondial:
SIMION (NELU), născut în 1946,
LIVIU, născut în 1947
MARIN, născut în 1950.
În prezent, casa este locuită de mezinul familiei, Marin Țepeș-Focșa.
Curioasă, îl întreb pe fostul meu coleg de liceu, Marin, cum de i-au ales părinții acest prenume, rar întâlnit în zonă, în vremea aceea. Dorința a fost a tatălui său, în amintirea unui confrate de război, căruia îi datora viața, ajutându-l se depășească un moment dificil în timpul retragerii armatei române de pe frontul de Răsărit.
În amintirea părinților și fraților săi, a copilăriei, Marin a păstrat casa părintească cu respectul cuvenit și cu conștiința valorii sale etnografice, ca bun de patrimoniu local, locuind-o fără a interveni cu modificări care să-i afecteze autenticitatea. Casa și dependințele sale reprezintă un model de gospodărie țărănească din zonă.
La fel de autentic ca exteriorul, este și interiorul casei, cu obiecte de mobilier, cu textile ornamentale (perdele, fugătoare, ștergare, perinițe...) sau obiecte de port tradițional.
Cu aceeași grijă sunt păstrate și fotografiile de familie.
Din 1931 datează fotografiile în care tatăl, Nicolae-Liviu, era membru al echipei de dansatori „Banul Mărăcine” și al al formației de teatru popular, din Corbu:
La loc de cinste se află icoana străbunicii materne (din generația pașoptistă!) și a mamei ANA , îmbrăcată cu costumul pregătit pentru a depune jurământul de credință în fața altarului din biserica satului.
NUNTA LA CORBU... ALTĂDATĂ
COLECȚIA DE OUĂ ÎNCONDEIATE
„Marin Țepeș-Focșa”
Bucuria reîntâlnirii dintr-o toamnă...
Doina Dobreanu
Felicitari Doina. Am citit și privit cu emotia timpului textul și pozele. Ce tineri si ce frumosi erați si ce au trecut anii. Felicitări lui Marin ca a păstrat conservată in timp casa părinților ca moel local si nu numai. Felicitari tie Doina pentru ca "ingheti" și lași în timp acest text și aceste imagini pentru generațiile ce vin. Minunată inițiativă de a merge dincolo de Subcetate prin Blogul tău. M-as bucura daca ai putea face așa ceva si pentru colegii de la Hodosa si Sarmas. Cu drag, Pavel
RăspundețiȘtergereClaudia Chirtes:
RăspundețiȘtergereE o casa veche, dar cu amintiri încă vii...Foarte frumos istoricul casei și al căsenilor.
Maria Tifrea:
Respect și prețuire pentru păstrarea autenticității ! "Pro memoria".