Gânduri la sfârșit de septembrie. Pagini de jurnal

Doru Bucur, Toamnă, 2016

            2018, 29 septembrie, sâmbătă
    „Muzica este vinul care umple cupa tăcerii” (Robert Fripp)

    E toamnă, în adevăratul sens al cuvântului!
  Sălășuiesc în liniștea cuvântului nerostit. Apelez la magia muzicii. Muzica „dă aripi gândirii, avânt închipuirii, înălțând sufletul către tot ce e bun, drept și frumos.” (Platon)
    Da, e grea singurătatea, dar mai bine comunici cu o carte bună decât cu un om pustiu, searbăd. Și totuși, nu sunt singură. Sunt cu bichonelul meu, Toto, un suflețel blând, prietenos, devotat și cuminte. Îi vorbesc, el mă privește și parcă înțelege. Comunicăm prin privire. Este comunicarea perfectă, se zice, aceea de dincolo de cuvânt... Îi spun că îl iubesc, el își freamătă codița - covrigel pufos. Regret că nu mi-am declarat iubirea nici celor mai apropiate persoane. În relația cu părinții, ne transmiteam acest sentiment prin felul în care îl demonstram, mai presus de afirmații, prin fapte și atitudini, prin zâmbet și blândețe. Cred că e un anume comportament care ține de cultura țărănească tradițională...

  2019, 30 septembrie, luni
   „Noi ne creăm propria realitate. A gândi însemnă a transforma nevăzutul în văzut. Gândul e creator. E cea mai puternică forță din univers. Ca să fim sănătoși și fericiți, nu e nevoie decât să ne construim viața după legea binelui, legea morală – fundament al întregului univers. Orice dezechilibru emoțional aduce, mai devreme sau mai târziu, boala. Ura, mânia, îndoiala, neîncrederea, invidia, gelozia, depresia, frica creează în corp un PH acid, favorabil bolii.(...)
   Gândurile rele ne iau din viață, bucuriile ne dau viață. Avem nevoie de bucurie ca de pâinea zilnică... chiar dacă n-o putem avea decât în imaginație.” (Dumitru-Constantin Dulcan)

     Când sunt neliniștită și cu gândul aiurea, nu pot citi....
Gândul mă poartă la Cluj, însoțindu-i imaginar pe nepoții mei, studenți și ei în orașul studenției mele. Parcurg, cu ei, trasee și mie cunoscute, pe care le-am străbătut la pas în urmă cu 50 de ani. Anul acesta, azi se organizează o manifestație de amploare pentru a sărbători 100 de ani de învățământ universitar românesc în limba română. În 1919 se înființase Universitatea „Dacia Superioară”, care va deveni Universitatea „Ferdinand I”, ulterior „Babeș- Bolyai”, cu patru facultăți: Medicină, Științe, Drept, Filologie.
  În 1969, când eram studentă în anul I la Cluj, sărbătoream semicentenarul. Îmi amintesc că am participat la o defilare pe stadion. Studentele din anul I de la UBB eram îmbrăcate în rochițe negre, alb și negru fiind culorile universității. Totul s-a desfășurat în interiorul stadionului, ca situația să fie sub control. A fost o activitate care s-a bifat, fără prea mult entuziasm. Până și bucuria trebuia dozată pentru ca efuziunea și entuziasmul tineresc să fie controlate, să nu se amplifice și să tindă spre revoltă. Am trăit bucuria momentului la distanță, mai ales că acum, după 50 de ani, nepoții mei sunt acolo!

Facultatea de Litere, UBB

Colegii mei de grupă, 1969-1973

2020, 30 septembrie, miercuri

E atmosferă de toamnă rece, cu ploaie. Ca să pot dormi, aprind un foc la miez de noapte. Plouă și azi, încet, monoton. E vreme de stat în casă și de mângâiat sufletul cu ce se poate. Munca este un drog bun. Singurătatea este apăsătoare. Îmi țiuie liniștea în creier, amplificată de gânduri. Suntem în această perioadă de pandemie, fiecare cu singurătatea lui. Ceea ce avem de făcut, pentru a rezista, este să ne întărim în speranță, dragoste și credință.
De rezultatele recentelor analize medicale va depinde operația de artroplastie de șold. Mă sună Doru, colegul meu de clasă din liceu, să-mi ridice moralul. Ce important este ca cineva să-ți dăruiască din timpul său! Se întâmplă tot mai rar acest lucru... Mult din timpul meu l-am dăruit celor care aveau nevoie. Dăruindu-mă, mă simțeam bine. De mică am învățat să empatizez și să mă bucur de zâmbetele pe care le primeam drept recompensă. Bucurii culegeam de fiecare dată și la școală, când vedeam cum semințele sădite de mine în mintea și sufletul copiilor, încolțesc și rodesc.
Urmăresc înregistrarea făcută la deschiderea anului universitar la UBB, Cluj-Napoca. Mă impresionează discursul Academicianului Ioan-Aurel Pop, rector al universității în două mandate. Imaginile actuale se amestecă cu cele din amintire, de la deschiderea anului universitar 1969-1970, când eram studentă în anul I. Rector era Profesorul Universitar Ștefan Pascu. Sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenților era arhiplină. Se sărbătoreau 50 de ani de la înființarea Universității Daciei Superioare, în 1919.

            2021, 30 septembrie, joi
     Lecții importante pentru viață:
„Când ești singur, fii atent la Gânduri!
Când ești cu prietenii, fii atent la Limbă!
Când ești supărat, fii atent la Temperament!
Când ești într-un grup, fii atent la Comportament!
Când ai necazuri, fii atent la Emoții!
Când te binecuvântează Dumnezeu, fii atent la Ego!”

   Ultima zi din septembrie este o zi solară, care poartă toate nostalgiile verii. Soarele mă cheamă ademenitor, de la fereastră, afară. Indiferent de vreme, o plimbare este binevenită, spre bucuria companionului meu, Toto.
   Citesc despre Ecaterina Vartic, armeancă, partenera de viață a marelui povestitor Ion Creangă, împreună cu care și-a crescut unicul fiu, după decesul soției sale. Este Tinca, numele prezent în scrierile lui Creangă, cu mult mai tânără decât bădica Creangă, dar bună gospodină și gazdă ospitalieră pentru Mihai Eminescu.
   Repede se face seară. Privesc pe geam cum se stinge lumina solară și întunericul învăluie pământul până la orizont. Gândul mă duce în mica copilărie, când întunericul îmi părea înfricoșător. Satul nu era electrificat. Doar luminițe plăpânde marcau, ici-colo, ferestrele mici ale caselor. Lampa și felinarul erau la mare cinste atunci. Când bezna punea stăpânire peste sat și fereastra, care ziua ne lumina încăperea, devenea opacă, mama aprindea lampa pusă în perete. Lumina crepusculară a înserării îmi trezește nostalgii. Amân aprinderea becului electric, să nu risipesc vraja momentului.

2022, 30 septembrie, vineri
„Să nu crezi nicio clipă că ți-ai irosit viața. Nu vei ști niciodată destinele pe care le-ai atins, ușile pe care le-ai deschis, mângâierea pe care ai oferit-o. O bunătate negândită, un cuvânt, un zâmbet poate că au schimbat o viață pentru totdeauna. Un lucru bun nu se pierde niciodată.” (Charlotte Gray)

Melancolice sunt zilele de toamnă, mai ales cea de azi. A plouat aseară, a plouat în timpul nopții, e înnorat, fără speranța de a vedea azi soarele. Un foc este necesar, îmi încălzește mădularele durute și sufletul. Doar gândul că mișcarea și aerul curat îmi fac bine, mă îndeamnă să ies din confortul casei. Ca prin minune, cerul se limpezește și se arată soarele, care se cam joacă de-a v-ați ascunselea printre pomii din curte, care își păstrează încă podoaba de frunze.
Doresc La mulți ani!, pentru mâine, de ziua vârstnicilor, celor prea puțin luați în seamă de cei în mijlocul cărora trăim, de cei cărora le-am deschis o ușă pentru ca azi să se simtă fericiți, mulțumiți, împliniți. „Ține minte, îmi trimite cineva un mesaj, indiferent de vârstă, atâta ești căutat cât poți fi de folos. Nimeni nu te caută, dacă nu ai ceva de oferit.” Am constatat de mult timp asta, dar voi face tot posibilul să pot oferi în continuare câte ceva, măcar un zâmbet sau o vorbă bună celor întâlniți în cale, sau un mesaj pozitiv, încurajator, prin postările pe media.

2023, 29 septembrie, vineri

„Nu frumusețea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumusețea.” (Lev Tolstoi)

E o zi frumoasă, după o noapte cu lună plină, în poziția cea mai apropiată de pământ. Începi ziua cu bună dispoziție când primești îmbrățișarea matinală a soarelui binefăcător, când toată natura zâmbește, când simți bucuria tuturor vietăților din jur, înviorate după zgribuleala din zori, când termometrul arăta 2 grade C. E bine și frumos, dar ce binevenită ar fi o ploaie pentru pământul uscat beton!
Mă simt în putere să pot alterna munca cu relaxarea. În vremea de repaus, urmăresc niște emisiuni tv. În interviul din 2011, transmis în emisiunea „Înapoi la argument”, profesorul orădean de filosofie, Mihai Maci, vorbește despre cartea „Platon și Aristotel în filosofia românească”, autori: Mihai și Daniela Maci. Cunoașterea acestor filosofi a fost deformată în perioada comunistă, spune. Filosofia, care a devenit inutilă în învățământul românesc actual, ar fi bine studiată din necesitatea de a învăța să gândim critic și prevăzător.

2024, 29 septembrie, duminică

„Nietzsche m-a învățat o lecție fundamentală a vieții: AMOR FATI, iubirea propriului destin: indiferent de destinul tău, indiferent de ce se întâmplă, trebuie să-ți spui: „De asta am nevoie”. Chiar dacă totul pare să meargă prost, abordați fiecare situație ca și cum ar fi o oportunitate, o provocare care trebuie întâmpinată cu dragoste și nu cu descurajare. Puterea de a înfrunta momentele dificile se află deja în voi. Fiecare dezastru pe care îl depășești devine o îmbunătățire a caracterului tău, a staturii și a vieții tale. Ce privilegiu incredibil!

Uitându-te în urmă, la trecutul tău, îți vei da seama că acele momente care păreau mari eșecuri, urmate de haos, au fost de fapt cele care ți-au modelat viața actuală. Nu vi se poate întâmpla nimic care să nu aibă o latură pozitivă. În acele momente de criză, forța ta interioară iese la iveală.” (Joseph Campbell)

Urmărindu-mi încercările la care m-a provocat viața, sunt de acord cu interpretarea expresiei „amor fati”. Caracterul se modelează numai în vârtejul marilor încercări ale vieții.

M-am odihnit bine în timpul nopții, deși în reprize. E deja lumină la fereastră când mă scol, o lumină pâclie. Ieri era vară, azi e toamnă! Cerul este mohorât și trist. Totul e în nemișcare. Și păsările stau pitite prin tufișuri, uimite sau speriate de schimbarea bruscă a vremii, sau poate o presimt. Cine știe cu ce daruri neînțelese de noi, oamenii, sunt create necuvâtătarele? Văd pe fereastră cum frunzișul clematisului se înfioară când o boare coboară dinspre munte. Încă mai înfloresc trandafirii, sunt la apogeu florile mov și crăițele, încep să se deschidă ultimele flori de toamnă, tufănelele mele roz, mai repede decât în anii precedenți. Merele dolofane, mai puține decât anul trecut, așteaptă a fi culese. Începe să plouă mărunt și liniștit, ploaie monotonă de toamnă.

E zi favorabilă pentru citit, ascultat liturghii și emisiuni culturale ...

Citesc despre Albert Einstein... Mersul pe jos îi dădea o liniște aparte, iar el spunea că cele mai bune soluții îi veneau atunci când își lăsa mintea să zboare în pașii măsurați ai plimbării. Alegerea lui era și practică, dar și un mod de a rămâne fidel unui stil de viață simplu – adevărată stare de echilibru....

2025, 29 septembrie, luni

„Mi-aduc aminte: vedeam satul așezat înadins în jurul bisericii și al cimitirului, adică în jurul lui Dumnezeu și al morților.(...) Satul este situat în centrul lumii și se prelungește în mit. (...)

A trăi la sat însemnă a trăi în zariștea cosmică și în conștiința unui destin emanat din veșnicie.” (Lucian Blaga, „Elogiul satului românesc”)

Ultima duminică a lunii septembrie este ZIUA SATULUI ROMÂNESC (conform Legii 44/2020).

E o zi tristă. Cerul lăcrimează. Abia după orele amiezii, o geană din lumina soarelui ajunge și la fereastra mea, ca o străfulgerare.

Urmăresc transmisiunea televizată de la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Blaj, unde are loc Sfânta Liturghie și Prohodul Cardinalului Lucian Mureșan. Este un moment de importanță istorică. Prezența președintelui României, a Ministrului Secretar de Stat pentru Culte, a autorităților statului reprezintă o recunoaștere și un angajament ca cele petrecute – desființarea Bisericii Greco-Catolice – să nu se repete. Președintele Nicușor Dan elogiază personalitatea Cardinalului Lucian Mureșan (un model pentru niște valori) și rolul pe care l-a avut Biserica și comunitatea greco-catolică în istoria României. „Prin Cardinalul Lucian Mureșan, care a dovedit măreția și generozitatea sufletelor mari, închidem o pagină de istorie și deschidem o moștenire valoroasă”. (Ciprian Olinici, Ministru Secretar de Stat pentru Culte)

Nu pot uita entuziasmul cu care ne vorbea profesorul IOSIF PERVAIN, la cursul de Literatură Română, în anul I, la Facultatea de Filologie a universității clujene, despre Școala Ardeleană: La Blaj s-a pus fundament învățământului în limba română; aici s-a născut conștiința unității de origine a românilor de pretutindeni, care a stat la baza creării Statului Național Român, a României Mari.

În acei ani, când Biserica Greco-Catolică era interzisă, profesorul nu avea libertatea să spună studenților că Școala Ardeleană se născuse în sânul acestei biserici. Entuziasm, admirație, respect, recunoștință, durere și revoltă, toate se întrepătrundeau în tonul discursului academic al profesorului Pervain, „cel din urmă corifeu al Șclii Ardelene” (Mircea Popa).