Anul acesta de
Noaptea Muzeelor am avut ocazia de a vedea cum organizează clujenii acest
important eveniment cultural. Deşi au pregătit un amplu program în care s-au
implicat 17 instituţii culturale, zona la care am rămas a fost cea din centru.
Am făcut un tur al Departamentului Foto-Video al Universităţii de Artă şi
Design, care a pregătit publicului o expoziţie foto-video foarte vastă în care
au expus profesori, absolvenţi şi studenţi ai acestui department. Fosta Casă a Modei de pe str. Bariţiu a găzuit un mare număr de lucrări în
numeroasele sale încăperi. De aici am plecat spre Muzeul Naţional de Istorie a
Transilvaniei. Oferta expoziţională a acestui muzeu a fost deasemenea foarte
bogată, cuprinzând 5 expoziţii pe diferite teme. Expoziţia “Incursiuni dacice
în spaţiul virtual” are un caracter real şi virtual, cuprinde vase ceramice,
obiecte de fier, bronz, sticlă, dar şi de metal preţios. Totodată, vorbim
despre o expoziţie interactivă, care apelează la tehnologie pentru a crea
publicului o experienţă inedită. Expoziţia “Cornul abundenţei. Luxul în lumea
nobiliară transilvăneană” reuneşte obiecte de vestimentaţie, bijuterii şi nu
numai, menite să reflecte lumea nobiliară din Transilvania premodernă.
Celelalte expoziţii sunt: “Mari
fotografi din Transilvania. Secolele XIX-XX”, “O prietenie regală: Grigore
Antipa şi regii României – 1892-1944” şi “I want to belive”, expoziţie din
programul Festivalului Internaţional de Ceramică Contemporană – Caolin, ce
cuprinde artefacte din lut încadrate în epoca neolitică. Alte artefacte ca
acestea s-au mai prezentat la Turnul Croitorilor (Centrul de Cultură Urbană), o
altă locaţie cuprinsă în circuitul Nopţii Muzeelor, unde s-a desfăşurat de fapt
acest festival de ceramică. Atmosfera a fost una aparte pentru că în gradina
interioară a muzeului a avut loc şi un recital de muzică şi poezie
renascentistă, susţinut de solişti ai Operei Naţionale din Cluj.
În continuare
am mai făcut un tur al Muzeului de Artă din Palatul Banffy, care a optat pentru
o prezentare inedită a colecţiei din Galeria Naţională: pe lângă pictură şi
sculptură, publicul numeros a avut întâlnire cu muzica şi dansul. Echipa din
cadrul muzeului a decis să propună o îmbinare a acestor arte, pe care să le
aducă mai aproape de vizitatori, oferindu-le o experienţă cum poate n-au mai
avut. În comportamentul publicului am remarcat implicare şi emoţie. Muzeul de
Artă din Piaţa Unirii a pregătit 5 expoziţii. Proiectul “O noapte la Palat”
este acela în cadrul căruia s-a creat o îmbinare între arte vizuale, muzică,
dans şi scriere creativă. “Galeria Naţională a Muzeului de Artă Cluj-Napoca”
oferă o imagine panoramică asupra evoluţiei mişcării artistice naţionale pe
parcursul secolelor XVI-XX, cu accent pe zona Transilvaniei. “Raul şi Faun”
este o expoziţie temporară de pictură semnată de artistul clujean Călin Raul
Anton, “Sinteza retrospectivă Balázs Péter (1919-2003) cuprinde 50 de lucrări
de pictură şi grafică. “71 de ani de la proclamarea Independenţei Statului
Israel” este o expoziţie cu caracter documentar-istoric ce cuprinde piese
unicat de filatelie, fotografie, cărţi poştale, numismatică şi documente
istorie din colecţia privată Andrei Klein.
Muzeul
contemporan încearcă prin astfel de activităţi inedite să raspundă aşteptărilor
publicului de azi, lucru nu prea uşor. Caută sa-şi păstreze publicul şi să
câştige public nou prin intermediul unor astfel de experienţe în cadrul muzeal.
Foto şi text: Cosmina
Marcela OLTEAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu