PAGINI DIN ISTORIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ROMÂNESC LA SUBCETATE - HARGHITA: 1765-2019

PESTE 250 DE ANI DE ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR (GIMNAZIAL) ROMÂNESC

ȘI PESTE 60 DE ANI DE ÎNVĂȚĂMÂNT LICEAL

Profesor Vasile Dobrean

Profesor Doinița-Ana Dobrean

Articol publicat în cartea:

Moto: „Astfel la dânșii (la ardeleni) viața aceasta bisericească este nesfârșit superioară ca valoare vieții bisericești de la noi, fiindcă în singura formă pe care ei o aveau la îndemână au concentrat toate necesitățile lor de manifestare pe toate terenurile. E ca un copac rămas singur într-o pădure tăiată. Toate forțele pământului care trebuiau să se răspândească în arborii tăiați, se adună întrânsul, și atunci e o splendoare de desăvârșire în ramurile lui, o putere de viață în fiecare frunză, ce nu se întâlnesc la nici unul din cei mai zdraveni copaci în împrejurările obișnuite.”

Nicolae Iorga, Istoria românilor din Ardeal și din Ungaria”, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989, p. 22)

Considerăm această observație a marelui istoric Nicolae Iorga călăuzitoare în demersul pe care ni-l propunem a-l face către perioada de început a învățământului românesc pe meleagurile unde trăim noi astăzi. Nu putem vorbi despre școală fără a vorbi în egală măsură și despre biserică, fiindcă viața bisericească însemna pentru românii din Ardeal și Ungaria „singura formă pe care o aveau la îndemână”, mai mult decât în Moldova sau Țara Românească. Lipsiți de drepturi politice în Evul Mediu și considerați o națiune tolerată, românii ardeleni își „concentrau toate necesitățile de manifestare” în biserică, implicit nevoile de instrucție și educație, de cultivare a spiritului etnic. În tinda bisericilor s-au făcut primele lecții de alfabetizare, cărțile de cult fiind și primele manuale școlare.

Așadar, pentru a căuta începuturile învățământului primar la Subcetate trebuie cunoscută vechimea comunității ca așezare de sine stătătoare, atestată în documentele vremii.

1.  Subcetate în izvoarele istorice

Subcetate (Varhegy, în lb. magh.) cuprinde în însuși numele său o necunoscută, o enigmă, iar pentru a o dezlega încercăm a răspunde la o întrebare: care a fost „cetatea” la care se raportează așezarea? Putem presupune mai multe ipoteze:

1. Cetatea poate fi Sangidava dacică, localizată de Claudios Ptolemaios (90-161) pe hărțile cuprinse în lucrarea sa „Geographia” pe Valea Mureșului Superior, în zona Topliței, amintită și de Vasile Pârvan în a sa lucrare „Getica. O protoistorie a Daciei” (1926).

2. Așezarea este numită Subcetate după condiția sa fizico-geografică, în raport cu ruinele unei cetăți de înălțime - veche construcție medievală din pământ, piatră și lemn -, care ar fi servit locuitorilor dimprejur ca punct de observare a văii Mureșului.

3. Cetatea de referință poate fi și reședința conților Lázár din Szarhegy/ Lăzarea, satul Subcetate situat pe Mureș în aval de cetate fiind parte a domeniului feudal începând cu secolul al XVIII-lea, conform conscripțiilor de atunci. 

Deși în „Dicționarul istoric al localităților din Transilvania”[1], Coriolan Suciu menționează localitatea Subcetate la anul 1750, sub numele de Varviz, aceasta este mult mai veche. Răsăriseră încă din vechime, pe văile apelor sau în luminișuri de păduri seculare ai acestor munți, „sate sprijinite pe nevoia caselor izolate”, în jurul cărora se vor închega mici comunități întemeiate pe bază de rudenie. Ideea aceasta enunțată de N. Iorga [2] este credibilă, fiindcă și în localitatea Subcetate există, pe lângă satul Filpea, al cărui nume provine de la întemeietorul său, Filip, cătune numite: La Băceni, La Tănăseni, La Dobreni, la Muscani, La Ciubucani...

Puține dar autentice mărturii cu caracter monografic despre această comună ne-au parvenit de la protopopul Elie Câmpeanu, învățător și preot în Subcetate între anii 1883-1898. Este vorba despre observațiile și concluziile personale, bazate pe o documentație științifică riguroasă, istorică și arheologică, ale unui spirit preocupat de a scoate la lumină adevărul despre vechimea și continuitatea românilor din județele Mureș și Ciuc. Înregistrate cu numărul 593/ 1907, se află la Arhivele Statului „Notele referitoare la istoria Varvizului, parohie în protopopiatul Giurgeului, comitatul Ciucului, arhidieceza greco-catolică de Alba-Iulia și Făgăraș în Transilvania”, din 1904, ca și „Răspunsul trimis prefectului Kallay al județului Ciuc,” înregistrat cu numărul 593/ 1907.

Informându-se de la cei care în 1885 erau bătrânii satului, Elie Câmpeanu află că „până către sfârșitul secolului al XVII-lea oricine era liber a merge în Moldova de aici sau a veni de acolo și a se așeza aici”, că nu era necesar ca cei ce veneau a se așeza aici sau cei ce plecau să ceară îngăduința cuiva, că nici crestele împădurite ale munților, care constituiau granițele convenționale, nu au fost niciodată obstacol pentru românii aflați de o parte și de cealaltă a Carpaților. Preotul istoriograf află, de asemenea, că și secuii erau puțini în Giurgeu în acea vreme și că localități de sine stătătoare erau în zonă numai Sarhigiul (Lăzarea), Târgul Sânmiclăuşului (Gheorgheni) și Alfalău (Joseni).

După anul 1688, când principele Transilvaniei a fost silit să accepte protecția împăratului și să cedeze cetățile Chioar, Hust, Gurghiu și Brașov, populația românească din acest ținut a început a fi și mai stabilă. Se pare că Varvizul și Voşlobeniul au fost primele în ținutul Giurgeului care au pus fundament mai statornic încă din secolul al XVII-lea.

Având în vedere afirmațiile făcute de Orban Balasz în lucrarea „Székely Föld Leirasa” (p. 137), preotul Elie Câmpeanu conchide „că ținuturile din jurul Topliței nu erau sub nici o stăpânire pe la mijlocul secolului al XVII-lea”, deoarece la 1658 au fost lăsate pradă unei cete de tătari venite dinspre Moldova. Tătarii, care au trecut peste teritoriile localităților Subcetate și Remetea de astăzi, au fost luați prin surprindere și masacrați în șesul mocirlos de lângă Lăzarea de către localnici.

Același istoriograf al localității Subcetate menționează că între 1704-1707 contele Francisk Lázár, care devenise pe la 1702 inspectorul suprem al tuturor pășunilor din Cason, Ciuc și Giurgeu, alăturându-se principelui Transilvaniei, Francisk Rákóczi al II-lea, în răscoala antihabsburgică din anii 1703-1711 (răscoala curuţilor), a fost silit în două rânduri să fugă în Moldova, condus de un vânător al său din Varviz, din familia Hurubă. Acesta a și purtat corespondența între conte și soția sa rămasă în Lăzarea, în toporâștea unei securi. Când contele l-a întrebat cu ce să-l răsplătească pentru serviciul pe care i-l făcuse, acel Hurubă se mulțumi cu o pașcă și cu un câine de vânătoare.

În perioada de feudalizare a societății, tendința, în ceea ce privește starea juridică a țăranului, este de transformare a lui din om liber în om dependent, plătind dijmă sau făcând munci de clacă stăpânului, pentru românii din Subcetate stăpânul devenind contele Lázár din Lăzarea. Locuitorii Varvizului, liberi la început, au devenit iobagi inquilini (jeleri) perpetui sau cu drept de liberă mutare.

Conscripțiile vremii despre economia domeniului feudal al contelui Lázár consemnează amănunțit situația din satele aparținătoare acestuia. Existența localității Subcetate ca entitate de sine stătătoare este atestată în conscripțiile de la începutul secolului al XVIII-lea. Cele mai multe dintre numele de familie menționate în acele inventare s-au perpetuat până astăzi: Dobrean, Cotfas, Urzică, Hurubă, Muscă, Gafton, Văscan, Tănasă, Ciubucă, Bordea, Rus, Pop ș.a.

Inventarele sau conscripțiile din 1742[3], 1773, 1820, ca și Conscrierea Confesională din anul 1748, cunoscută sub numele de „Conscriptio Valachorum”, aflate la Arhivele Statului din Târgu-Mureș, sunt prezentate în lucrarea arhivistului Ioan Ranca, „Românii din scaunele secuiești în antroponimele din conscripții, 1567- 1851”, vol. II, Scaunul Ciuc, Giurgeu, Cașin, Editura Pax historica, Târgu-Mureș, 1997.

https://viatalasubcetate.blogspot.com/2015/12/elie-campeanu-1859-1937-in-memoriam.html

2. Bisericuța din Varviz, construită înaintea anului 1734

În Conscrierea Confesională din anul 1748 cunoscută sub numele de Conscriptio Valachorum..., sub numele de Allodium Varhegy, sunt recenzate 87 de persoane: 19 capi de familie și un văduv, plus 33 de băieți și 15 fete.

La sfârșitul conscrierii se găsește mențiunea următoare: „În Subcetate de asemenea există o biserică de lemn împreună cu un cimitir și cu un clopot. Preotul posedă lângă biserică o casă bună de locuit. Numele preotului este Lupu (și) este căsătorit. Atât preotul din Voșlăbeni, cât și cel din Subcetate au certificate de la vicarul din Blaj. Preotul din Subcetate are remunerație la fel,/cu cel din Voșlăbeni/ bisericile din ambele localități sunt situate pe locul alodial al familiei domnului conte Lazar, de asemenea și locuitorii din ambele localități locuiesc pe teren alodial. Acești români recenzați mare parte din ei sunt însă veniți din Moldova și din comitatele exterioare, ei nu sunt de religie unită”.

Biserica strămoșească din lemn, în care a oficiat Elie Câmpeanu între anii 1883-1898 a ars din temelii în anul 1899, în ziua Sfântului Dumitru, nimicindu-se toate dovezile care îi atestau vechimea. Din fericire, au rămas inventariate de inimosul preot în monografia localității întocmită în vremea păstoriei sale la Subcetate:

a.  inscripția cu caractere chirilice de pe fruntarul bisericii: „Această sfântă biserică s-au acoperit și catapeteasma s-a zugrăvit prin cheltuiala mai mic între frați și smerit părintele Nicodim pentru iertarea păcatelor sale, luna iunie 1755 și fiind zugrav Andreiu Osofol.”

b.  Mențiunea scrisă cu mâna pe un Minei: „scris-am eu, Dascăl mare Moldova...în 1742, aprilie 2 zile”.,

c.   anul 1734, pe scaunul de tei din strană,

d.  anul 1738, pe clopotul cel mic, alături de inscripția „Homo memento mori”,

e.  anul 1740, însemnat pe icoane,

f.    anul 1750, pe ușile împărătești,

g.  anul 1758, pe o veche carte bisericească.

Se poate concluziona că biserica din lemn a fost construită în Subcetate înaintea anului 1734.

În răspunsul trimis prefectului Kallay al județului Ciuc, care era preocupat de vechimea parohiilor greco-catolice din protopopiatele ce aparțineau județului Ciuc [4], protopopul Elie Câmpeanu este de părere că două cauze pot justifica faptul că în Conscripția episcopului Klain din 1733 județul Ciuc nu este amintit, fie din neglijența celor care au înregistrat datele, fie că în acel an românii din județul Ciuc nu aparțineau episcopiei din Ardeal, ci celei din Moldova.

Elie Câmpeanu este de părere că românii din județul Ciuc ar fi fost „schismatici” (ortodocși) până la 1750 și, ca atare, se serveau de preoți și de cărți aduse din Moldova, iar dreptul de a servi în biserici era cerut de la episcopul din Moldova.

În „Şematismul veneratului cler al Arhidiecezei metropolitane greco-catolice române de Alba-Iulia și Făgăraș pe la anul Domnului 1900” se precizează: „Încetând a mai exista episcopia de la Milcov la an 1441, românii, care au rămas credincioși neamului și legii lor, au început să depindă de celea eclesiastice de la episcopii din Moldova, până pe timpul episcopului Petru-Paul Aron. Din Moldova își primeau preoții; acolo, pe la schiturile și mănăstirile Neamțului, își câștigau preoții cunoștințele de lipsă. Se știe că primul protopopiat unit al românilor din Giurgeu și Ciuc a fost districtul Szepvizului”.

În Şematismul de la 1900 (p. 333) se precizează că după înființarea districtului Szepvizului (1767) s-au restaurat bisericile românești și s-au înființat scoli confesionale românești, la inițiativa zelosului protopop Ioan Visoli.

Şematismul menționează că în acel an, 1767, la Subcetate și Voşlobeni existau parohii, că la Bilbor a fost înființată în 1794, la Tulgheș în 1800, la Sărmaș în 1815, la Corbu în 1835.

3.  În 1765, la Subcetate exista o școală românească

Preotul Vasile Urzică, unul din ctitorii bisericii „Sfântul Dumitru” din Subcetate, ridicată din piatră în 1902, nota în prefața „Pomelnicului” din 1913 [5]că în Conscripția făcută de episcopul Atanasie Rednic, la 1765, Varvizul avea școală, la care funcționa dascălul George.

Documentându-se din volumul „Episcopii Petru Paul Aron și Dionisie Novacovici între 1751-1764”, publicat de Augustin Bunea la 1902, preotul Elie Câmpeanu conchide că, între cele 55 de scoli românești din tot Ardealul din acea vreme, în secuime existau 8, între care una la Varviz, cu învățătorul George.

Biserica și școala au fost timp de două sute de ani, și la Subcetate ca pretutindeni, un tot unitar, ai căror corifei, preoții și dascălii, au fost cei care s-au ocupat, ca de la suflet la suflet, de viața spirituală a comunităților creștine. Oameni harnici și ambițioși, varvizenii au fost și norocoși pentru că au avut de-a lungul timpului în fruntea lor preoți și dascăli inimoși și luminați, care au știut a sădi și cultiva în sufletele celor păstoriți alese virtuți: credința, iubirea de neam și limbă, dragostea și respectul pentru învățătură.

Așa cum reiese din vechile însemnări găsite și descifrate de preotul Elie Câmpeanu în biserica din lemn de la Subcetate și din documentele bibliotecii contelui Lázár, la biserica din Subcetate au servit până în 1765 preoți români din Moldova: Lupu, Iacob, George, Aron, Elisie, Ioan.

Pentru început, singurul succes obținut de românii „uniți” cu Roma în Ardeal era acela că li s-au deschis porțile spre școlile europene și spre spiritul european al Epocii Luminilor. Se va forma astfel o elită culturală și politică a românilor transilvăneni, în frunte cu episcopul Inochentie Micu Klein, care pune bazele unui program politic românesc având ca punct central recunoașterea românilor ca națiune politică, egală în drepturi cu celelalte din Transilvania, și care să fie reprezentată, potrivit ponderii sale, în organele administrative, legislative și juridice ale principatului.

Lupta lui Inochentie Micu-Klein are ca rezultat concret: constituirea centrului cultural-bisericesc de la Blaj. Din școlile deschise aici în 1754 se va ridica generația intelectuală a Școlii Ardelene, care va continua programul lui Micu pentru drepturile națiunii române, program care va putea fi înfăptuit numai prin ridicarea prin educație și cultură.

4. Preocupări pentru dezvoltarea învățământului în secolul al XVIII-lea

Înființată la mijlocul secolului al XVIII-lea, școala confesională din Subcetate este coordonată de Arhidieceza metropolitană greco-catolică română de Alba-Iulia și Făgăraș. Până la făurirea României Mari, de organizarea învățământului la nivel de localitate se ocupa preotul.

Preotul Petru DOBREAN (1764-1826), unul din cei șase copii ai lui George Dobrean din Varviz, a fost preot în satul natal Subcetate între 1794-1826. După ce a deprins elementarele noțiuni de citit și scris la școala din Subcetate, probabil de la acel dascăl George menționat de documentele vremii, a fost trimis de părinți să învețe, pe rând, la școala militară din germană din Szentmiklos și la cea catolică din Mikhaza. A fost ordonat de Episcopia din Blaj preot greco-catolic în parohia Varviz, în 1794. Se spune că preotul era un om cu o istețime admirabilă și că a constituit exemplu pentru consătenii săi la munca pământului, la creșterea vitelor, la exploatarea pădurilor și la lucrul cu barda în ridicarea edificiilor, construindu-și el însuși casă cu etaj.

În vremea păstoriei sale la Subcetate (1794-1826):

-         a contribuit la fondarea celorlalte parohii românești din Giurgeu: Sărmaș, Bilbor, Corbu, Tulgheș (E. Câmpeanu);

-          s-a construit aici, în perioada 1810-1815, un edificiu destinat exclusiv învățământului, probabil primul. Era din lemn și acoperit cu șindrilă și avea o singură încăpere, în care învățau toți copiii satului înscriși, instruiți de un singur învățător.

Fiii acestuia, Nicolae și Mihăilă, au primit învățătură de la Andrei, cantor și docente la Subcetate, cunoștințe cu care au putut urma școlile din Blaj spre a deveni preoți: Nicolae Dobrean, la Subcetate (1826-1853), Mihăilă Dobrean, la Toplița (1838-1848) și Tulgheș (1848-1899).

Preotul Nicolae DOBREAN (1798-1853) s-a preocupat de instruirea copiilor în casa parohială, sub îndrumarea unor docenți aduși prin stăruința lui, dascăli formați la școlile din Blaj, precum: cantorul și docentele Filip, docentele Iacob din Frata, docentele Nicolae Grosisch (între 1835-1837), „bun docente și mare tipicar, vorbea germana, latina, maghiara, româna și rusa” (E. Câmpeanu). A urmat o perioadă în care de activitatea școlară s-au ocupat cantorii de la biserică: Grigore Hurubă, Stefan Pop, Vasile Dobrean, Dumitru Urzică.

Fiii preotului Nicolae Dobrean, Vasile și Petru, au urmat și ei studii la Blaj și s-au întors în comuna natală: Petru Dobrean l-a urmat pe tatăl său ca slujitor al bisericii (1853-1882) și Vasile (n.1829) a fost cantor, dar și învățător (1851-1857).

Între beneficiarii școlii din Subcetate au fost:

Nicolae Mureșan (1849-1920), care, după ce a absolvit cursul de teologie din Blaj, a funcționat ca învățător în Bilbor, apoi preot în Turia.[6]

Ioan Urzică (1843-1878) a fost administrator protopopesc al Giurgeului între 1872-1878.

Preotul Petru DOBREAN (1831-1882), preot la Subcetate în perioada1853-1882, a fost iubit și apreciat de credincioși. În vremea păstoriei sale s-au înfăptuit realizări notabile:

-         s-au făcut renovări la biserică;

-         s-a recâștigat dreptul de pădurit în procesul cu locuitorii din comuna învecinată Remetea;

-         între 1868-1876, s-a construit un nou edificiu școlar, în care va funcționa și Primăria.

Se știe că în vremea în care s-a reînnoit școala, în jurul anului 1870, Ioan Urzică din Deal a oferit o încăpere din casa proprie pentru activitatea școlară.

În perioada 1869-1878, școala din Subcetate a avut în fruntea sa pe Mihailă Hurubeanu, un dascăl de nădejde, primul cu diplomă din această localitate. Fiul său, Ioan Hurubeanu (1875-1941), absolvent de Blaj, a fost, la rândul său, dascăl la Bicazul Ardelean și Tulgheș.[7]

De la școala din Subcetate au plecat la studii tineri care au devenit intelectuali de nădejde ai neamului românesc, reprezentând Generația Marii Uniri. Între aceștia sunt: diplomatul Ioan Țifrea[8], preotul Dumitru Mureșan[9], protopopul Vasile Urzică [10], învățătorii Petru Gafton [11], Ioan Urzică, Ioan Hurubeanu și Alexandru Lascu[12], senatorul Dumitru Gafton, doctorul în medicină Ioan D. Muscă (1891-1915), medicinistul Ioan Gafton.

Preotul Elie CÂMPEANU (1859-1937), învățător la Subcetate (1883-1884), apoi preot (1884-1898), ne-a lăsat adunate mărturii prețioase despre trecutul acestei comunități românești; a făcut demersuri la Blaj pentru înființarea unei școli primare confesionale în satul Filpea. Aici activitatea didactică se va desfășura în casele locuitorilor (a lui Ciubucă P. Petru/ Petruca lui Ștefănuc), până în 1930, când s-a dat în folosință clădirea.

5. Generația Marii Uniri și educația

În ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea și în primele două decenii ale secolului al XX-lea, biserica și școala din Subcetate au fost păstorite de oameni vrednici, înalte conștiințe naționale, preocupați de propășirea neamului lor.

Preotul Vasile URZICĂ (1872-1970), fiul protopopului Ioan Urzică (1843-1878) din Subcetate și preotul Petru MOLDOVAN sunt ctitorii actualei biserici din piatră (1902). La cererea credincioșilor din această parohie, preotul Vasile Urzică a întocmit Pomelnicul[13] cu numele celor care au contribuit la edificarea şi înzestrarea bisericii, precedat de o prefață, în care se fac referiri la istoricul localității şi al bisericii din Subcetate și aprecieri privind eforturile acestor „oameni deștepți, sârguincioși și buni creștini”, cum îi caracteriza pe consătenii săi.

Protopop greco-catolic de Alba Iulia (1916-1942) și paroh în cartierul albaiulian Lipoveni I (1916-1942), Vasile Urzică a fost vicepreședinte al Consiliului Național Român local din Alba Iulia (1918-1919), participant la Marea Adunare de la Alba Iulia la 1 decembrie 1918, senator PNȚ de Alba (1931-1935), membru de seamă (pe viață) în toate comitetele locale de conducere ale Despărțământului Alba Iulia al Astrei (1916-1942), a participat la reactivarea acestei structuri a Asociațiunii Transilvane în Alba (1919-1920) și a fost fondator al Despărțământului central județean Alba al Astrei (21 decembrie 1926), membru al Asociației Generale a Românilor Uniți (1916-1948)

https://viatalasubcetate.blogspot.com/2016/03/protopopul-vasile-urzica-1872-1970.html

Preotul Augustin TĂTAR (1887-1947) a fost preot în Subcetate și protopop al Giurgeului, între 1916-1919, calitate în care a condus delegațiile din satele românești din protopopiat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, fiind membru în Marele Sfat Național Român. [14]

Învățătorul Petru GAFTON (1862-1921), absolvent de Blaj, a fost în fruntea școlii din Subcetate între anii 1887-1921 (exceptând anii de război, 1916-1918, când a fost deportat în Ungaria). La 1 Decembrie 1918, întors bolnav din lagăr, i-a învățat „Deșteaptă-te, Române!” pe participanții la gărzile naționale locale. A fost dascăl de nădejde, precum și fratele său Dumitru Gafton, urmași ai unei vechi familii din Subcetate, ale căror nume au rămas în conștiința generațiilor următoare. Școala era frecventată la 1900 de 80 de școlari. I-au fost alături învățătorii: Ioan-Emil Butnariu, între 1910-1912, Alexandru Lascu, între 1912 -1916.

Preotul Elie CÂMPEANU, protopop al Giurgeului, între 1898-1916 și inspector al școlilor naționale române din Giurgeu, cu sediul la Gheorgheni, a adunat un vast material referitor la trecutul românilor din zona în care a activat și a colaborat la realizarea Enciclopediei române în trei volume, editată la Sibiu de Societatea ASTRA. Activitatea lui Ilie Câmpeanu va rămâne legată și de lupta dârză și perseverentă împotriva deznaționalizării bisericii și a limbii române. Condamnat la închisoare și destituit din post, în 1916 trece munții în Moldova împreună cu cei patru fii ai săi și se înrolează în armata română. Pentru faptele sale i-au fost conferite două decorații de război, în 1918 și în 1920.

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2018/08/omagiu-ctitorilor-marii-uniri-subcetate.html

6. Școlile Primare de Stat din Subcetate în perioada interbelică

Școlile din Subcetate și din satele aparținătoare comunei, Călnaci și Filpea, au avut învățători de laudă și în această perioadă: Alexandru Mândru (1880-1940), învățător și director de școală între 1916-1940, Andrei Cotfas (1908-1986), Maria-Floarea Cotfas (1915-1991), Laura Urzică (1909-1997), Gavril Urzică (1908-1949), Aurelia Muscă (1900-1983) ș.a., cei mai mulți fiind plecați la studii din Subcetate și întorși acasă să aducă apa vie din „fântâna darurilor”, cum erau  numite școlile din Blaj, și să transmită lumina primită de la dascălii lor care înfăptuiseră Unirea cea Mare.

Este perioada în care primăria comunei s-a preocupat de construirea școlilor de stat din satele Călnaci (1925) și Filpea (1930), valorificând material lemnos din pădurile comunale Mortonca și Putna Întunecoasă, primite prin  reforma din 1923.

Școala din Filpea, construită conform planului Ministerului, avea „pe lângă clasele de învățământ, cu tot confortul modern, și locuința pentru învățător”, fiind „o podoabă a școalelor din întreg ținutul” (Elie Câmpeanu).

Fotografia de mai sus este făcută in anul 1931, cu ocazia primului cerc pedagogic al învățătorilor din zona Toplița la școala din satul Filpea. În fotografie sunt : directorul Alexandru Mândru, cu soția, învățătorii: Laura Urzică, Aurelia Muscă, Paulina Urzică, Andrei Cotfas, din Subcetate, înv. Nițulescu (din Sărmaș), Trâmbițaș (din Gălăuțaș), primarul comunei Subcetate Petru Pop, secretarul Primăriei Aurel Muscă, președintele Comitetului Școlar Toader Urzică.

Informații despre sfințirea și inaugurarea școlii din satul Filpea, din 19 oct. 1930, și despre manifestarea culturală prilejuită de acest eveniment, avem de la protopopul Elie Câmpeanu, participant în calitate de președinte al Comitetului școlar din județul Mureș. Protopopul Elie Câmpeanu a rostit cu această ocazie alocuțiunea despre „Istoricul învățământului poporal românesc, cu începere din anul 1765, prin aceste ținuturi și în localitatea Subcetate”, făcând referiri și la istoricul localității românești Subcetate, cu precizarea că în anul 1704 exista aici o comunitate de sine stătătoare. Revizorul școlar Ieronim Puia a vorbit despre însemnătatea școlii în viața unui popor.

Sfârșit de an școlar la școala din Călnaci, în1938

Elevii de la școala din Filpea la sfârșitul anului școlar 1936

Învățător Gheorghe Dăneţ

Şcoala Primară de Stat Subcetate, clasa I, 1938

Învățătoare Maria-Floarea Cotfas

 În această perioadă, mulți copii din Subcetate au avut posibilitatea să urmeze școli superioare: licee, cel mai apropiat fiind „Sfântul Nicolae” din Gheorgheni, școli pedagogice sau profesionale și universități. Câteva fete au urmat Școala de Gospodărie Rurală din Șumuleu, județul Ciuc, școală în limba română, care și-a continuat activitatea în Regat după 1940.

Certificat [15]

7. Perioada 1940-1945

În anul 1940, la școala din centru urmau cursurile 185 de elevi, în șapte clase, cu patru învățători. Școala din satul Călnaci era frecventată de 78 de elevi, cu un singur învățător, iar în satul Filpea frecventau circa 100 de elevi, tot cu un singur învățător.

În vreme de război

Împrejurările din perioada celui de-al Doilea Război Mondial (1940-1944), când și comuna Subcetate a făcut parte din Ardealul de Nord cedat în urma Diktatului de la Viena, i-au silit pe învățătorii români să ia calea pribegiei... Au fost înlocuiți cu învățători unguri, fiindcă limba de studiu devenise limba maghiară.

După război, s-au întors, unul câte unul, învățătorii localnici: Lucreția Țifrea (1923-2009), Gavril Urzică (19908-1949), Andrei Cotfas (1908-1986), Maria Cotfas (1915-1991), Laura Urzică (1909-1997), Paulina Suciu (1912-1994) și au reorganizat începerea cursurilor primare la toate cele șapte clase, inclusiv la școlile din Călnaci și Filpea. Colectivul didactic a fost completat pe rând cu alți tineri învățători originari din Subcetate: Lucreția Ciubucă, Lucreția Stan, Leontina Ilisan, Alexandrina Suciu.

8.  Peste 60 de ani de învățământ liceal la Subcetate

(1955-1958; 1961- prezent)

Edificiul din lemn, ridicat 1870 și destinat activității școlare și administrative locale, devine nefuncțional după al Doilea Război Mondial. Mai întâi se construiește Primăria, în incinta căreia un spațiu va fi repartizat școlii, urmând să se facă demersuri și eforturi considerabile pentru construirea noii școli, ce va fi inaugurată în 1955.[16] În același an 1955, s-a înființat în clădirea nou construită primul liceu din zona Topliței, unicul între Reghin și Gheorgheni. Școala Medie Mixtă din Subcetate a pornit la drum în 1955 cu dascăli locali, dar şi cu profesori de specialitate repartizați: Ioan Mureșan (limba și literatura română), Dumitru Dobrean (biologie. 1931-), Ioan Fărcaș (geografie), Toader Suciu (fizică şi matematică), Lidia Suciu (științe naturale), Achim Săniuță, inginer (1923-1997), Napoleon Părie, Liviu Morar, Alexandru Conțiu (1923-1985), Rafila Conțiu (1931-2011), Elena Culea…

Prima clasă de liceeni la Subcetate, 1955-1956

Diriginte: prof. Napoleon Părie

După trei ani, liceenii și profesorii lor au fost transferați la Toplița, reședința de raion, unde se construise între timp o clădire corespunzătoare pentru buna funcționare a liceului. În școala elementară de șapte clase din Subcetate au rămas doar învățătorii.

În 1961 s-a reorganizat învățământul liceal la Subcetate.

Prima promoția a liceului (1961-1965)

Școală Medie Mixtă la început (1961-1965), instituția și-a schimbat numele de-a lungul timpului în: Liceu (Teoretic, Umanist, între 1965-1969), Liceul de Cultură Generală (1970-1973), Liceul Real (1974-1978), Liceul Industrial (1978-1990), Liceul Teoretic „Miron Cristea” (1990-1996), Grupul Școlar Industrial „Miron Cristea” (1996-2001), Grupul Școlar „Miron Cristea” (2002-2006), Liceul Tehnologic „Miron Cristea” (2006-2012), Liceul „Miron Cristea” (din 2012- prezent).

O pleiadă de dascăli foarte bine pregătiţi şi exigenţi a asigurat în primii 10-15 ani calitatea procesului instructiv-educativ la Subcetate: profesorii Dan Cremenciuc (1937-1978), Traian Ciociu (1936-2018), Gheorghe Laczko-Cotfas (n. 1942), Aurel Roman (n. 1938-2012) şi Ioana Roman (n. Dobrean, 1940-2008), Maria Urzică/Ciobotea (1942-2008), Maria-Livia Bibu (n. 1939), Nicolae Becze (n. 1939), Marina Lazea (n. 1939), Petru Cotfas (n. 1939), Maria Cotfas (n. Marc, 1936-2019), Carol Stoica (n.1942), Valer Vodă (n. 1942), Ştefan Popa (n. 1941), Emil Diţu (n. 1940), Maria Aitoneanu/Urzică (n.1940), învățătorii Leontina Georgescu (n. Ilisan 1933-2007), Alexandrina Suciu (n. 1936), Lucreţia Stan (n. Hurubă, 1936-2002), Maria Popa (n. Cotfas, 1947), Emilia Cotfas (n. Teslovan, 1940), maistru-instructor Petru Dobreanu (n.1941), maistru-instructor Lucreția Ciubucă (1924-1976) ş.a.

Alături de profesori din vechea generație, rând pe rând au venit specialiști noi, dintre care unii plecați la studii și reîntorși în satul natal: prof. Ioan-Horia Dobrean-Urzică (n. 1945), prof. Dumitru-Gavril Ţepeluş (n.1947), prof. Doiniţa-Ana Dobrean (n.1950), prof. Rodica Rizea (n. Bordea, 1952), prof. Vasile Dobrean (n. 1959), prof. Petru- Cristian Popa (n. 1968), prof. ing. Traian Muscă (n. 1958), prof. ing. Ioan-Costel Sandu (n. 1955), prof. ing. Dan Cotfas (n. 1968), înv. Melania Dinu (n. Șimon, 1956), înv. Maria-Dorina Ţepeluș (n. Urzică, 1956), înv. Aurelia Deac (n. Urzică, 1963); alți dascăli s-au statornicit şi s-au împlinit profesional la Subcetate: prof. Ana-Maria Iconomu (1949-2003), prof. Sofia Cutlac (n. 1950), prof. Ioan Cutlac (n. 1950), prof. Elena Cotfas (n. Chintoan), prof. Victoria Laczko-Cotfas (n. Carazan, 1948), prof. Marian Dinu (n. 1946), prof. Ionela Popa (n. 1968), înv. Ileana Todor (n. 1957), ed. Rafila Oană (n. 1953), prof. Ilyes Elemer (n. 1952).

An de an, colectivul didactic se împrospătează cu cadre noi, care se străduiesc să se înscrie în tradiția efervescentă a muncii responsabile și a lucrului bine făcut, trăindu-și profesiunea la cote înalte: prof. Daniela Buzilă, prof. Anișoara Balog, prof. Keresztezs Anna-Maria, prof. Maria Şerban, prof. Sanda Vodă (n. Baciu), prof. înv. primar Viorica Oană (n. Dudan), prof. Crina Gabor, prof. Claudia Ardelean, prof. Mariana Țifrea, prof. Corina Savu, ed. Ana-Aurelia Rotaru (n. Dobrean), ed. Daniela-Maria Tompea, ed. Viorica Urzică, psiholog Dorina Mureșan, înv. Elena Pop, înv. Marius Urzică, prof. ing. Elisabeta Moldovan, înv. Georgeta-Emilia Tompea, prof. Vasile Runcan ş.a.

În toți acești ani, din 1955 și până în prezent, Liceul din Subcetate a fost condus de profesorii: Ioan Sandu (1955-1956), Alexandru Conţiu (1956-1958), Victor Tatu (1961 – 1962), Dan Cremenciuc (1962 – 1972), Alexandru Iliescu (1972 – 1974), Dumitru Gavril Ţepeluş (1974 – 1982; 1988-2000), Doiniţa-Ana Dobrean (1982 – 1986), Gheorghe Laczko-Cotfas (1986 – 1988), Vasile Dobrean (2000 – prezent).

Este recunoscut faptul că școlile din Subcetate au avut mereu învățători și profesori exemplari, conștienți că au de îndeplinit o misiune nobilă prin activitatea didactică pe care o desfășoară, fiindcă nimic nu poate fi mai minunat și fără egal în lume decât să modelezi sufletul puiului de om care ne continuă idealurile și ne asigură nemurirea, nouă și omenirii.

Și astăzi, după mai bine de 250 de ani de învățământ primar și gimnazial, și după mai bine de 60 de ani de învățământ liceal la Subcetate, sârguința celor care propagă aici știința cărții se numește, ca întotdeauna, apostolat. Dăruirea și strădania profesorilor, învățătorilor și educatorilor de astăzi sunt vegheate parcă de duhul dascălilor care au oficiat între aceste ziduri, pătrunși de menirea lor, pe care și-o onorau prin atitudinea, viața și ținuta lor. Sunt amplificate de motivația de a menține această școală rurală ca datorie de a continua o tradiție și ca necesitate pentru ca și cei care se nasc și trăiesc în mediul rural să aibă acces la învățătură.

Cuvintele profesorului Doru Dobreanu, originar din Subcetate, sunt o mărturisire sinceră a recunoștinței pe care o poartă în suflet pentru oamenii și dascălii satului său natal: „Aparțin acestor locuri prin tot ceea ce sunt, purtând în mine credința și simplitatea oamenilor de aici, fiind o parte din sufletul lor. Le sunt dator pentru crezul meu de a trăi și gândi românește, pentru că m-au învățat să lupt pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce aș putea fi. Dumnezeu să-i ocrotească pe toți cei care cu fapta, cu gândul și cu sacrificiul lor au făcut ca acest loc să dăinuie peste veacuri”.

Absolvenții Liceului „Miron Cristea” din anul 2019

2019: Întâlnirea după 50 de ani a promoției 1969

BIBLIOGRAFIE:

Asociația Învățătorilor Harghiteni, Ctitori de neam, Editura Magic Print, vol. I, 2011, vol. II, 2012

Asociația Învățătorilor Harghiteni, Ctitori de neam. Dascăli de ieri și de azi, Vol. III, Editura Magic Print, 2017

Asociația Culturală „Dobreanu”, Subcetate, la Centenarul Marii uniri 1918-2028, Editura Cezara Codruța Marica, 2018

Doina Dobreanu şi Vasile Dobreanu, Liceul din Subcetate, judeţul Harghita. Prezentare monografică. 1956-1958; 1961-2002, Editura Scoruş, 2002

Dobreanu, Doina, Dobreanu, Vasile, Subcetate-Mureș. Prezentare monografică, Editura Cezara-Codruța Marica, 2017

Grupul Şcolar „Miron Cristea” şi Asociaţia Culturală „Dobreanu”, Liceul din Subcetate, la 50 de ani. Coordonatori: Prof. Vasile Dobreanu şi Prof. Doina Dobreanu, 2011

Iorga, Nicolae Istoria românilor din Ardeal și din Ungaria, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989

Ranca, Ioan, „Românii din scaunele secuiești în antroponimele din conscripții, 1567- 1851”, vol. II, Scaunul Ciuc, Giurgeu, Cașin, Editura Pax historica, Târgu-Mureș, 1997

---

[1] Coriolan Suciu, Dicționarul localităților din Transilvania, vol. II, București, 1968, p. 149

[2] Nicolae Iorga, Istoria românilor din Ardeal și din Ungaria”, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989

[3] Inventarul sau Conscripția din teritoriul satului Lăzarea și anume pe locul numit Subcetate a jelerilor care trăiesc, locuiesc și plătesc acolo taxe, din ziua de 26 a lunii noiembrie, anul 1742 (Fond MSS. Nr. 153, p. 373- 376) înregistrează 17 nume de jeleri, având vârsta între 27 și 70 de ani, ceea ce înseamnă că așezarea era formată din tot atâtea familii, dar numai cu 12 sesii. Reiese din acel inventar că în anul 1742 la Subcetate existau: 6 boi, 70 de vaci, 9 cai, 38 de iepe, 22 de juncani, 31 de juninci, 62 de viței, 13 mânji, 396 de oi, 85 de capre, 14 stupi. Se precizează că trei din cei 17 jeleri îndeplineau unele funcții la domnii din Lăzarea: Dobrean Vasile (52 de ani) - stupar, Cotfas Iacob (30 de ani) - pușcaș, Hurubă Ioan - jude-curier al domnului.

Se fac la sfârșitul inventarului câteva precizări referitoare la convenția întocmită de grof cu jelerii din Subcetate și la  slujbele jelerilor. Jelerii nominalizați în conscripție trăiesc pe locul numit Subcetate, „loc pe care răposatul domn Lazar Francisk l-a dat încă la 16 septembrie 1712, prin scrisoare convențională, răposaților Cotfas Vasile și Dobrean Ioan”. A mai dat jelerilor o bucată de teren cositor de zece care de fân pe dealul Duzii, “hotar delimitat prin pietre de moară” și totodată a permis acestora să defrișeze pădurea pe terenurile vecine ca să-și facă locuri arabile și cositoare. S-au stabilit slujbele jelerilor: “În mod separat, fiecare jeler este obligat a da anual domnului de pământ un jder sau o vulpe sau o oaie cu miel și, în lipsa acestora, să plătească o taxă de 5 mariași ( 1 mariaș = 17 creițari); trebuie apoi să presteze 3 zile de muncă cu palmele la strânsul fânului și, dacă careva ar vrea să plece de pe acest loc, este  obligat a-i da domnului banii pentru vatră, după care poate pleca liber. În caz contrar însă, dacă n-ar anunța pe domnul de pământ și ar ascunde plecarea sa, va fi urmărit și, dacă va fi ajuns din urmă, va fi despuiat de toate bunurile.”

[4] Documentul a fost înregistrat cu numărul 593/1907

[5] Vasile Urzică, Prefață la Pomelnicul credincioșilor români greco-catolici din parohia Varviz, protopopiatul Giurgeu, Arhidieceza de Alba-Iulia și Făgăraș, 1913

[6] Urmaşii săi au fost: LIVIU, notar la Mureşeni, Târgu-Mureş, VICTOR, profesor la Braşov şi Bucureşti, TRAIAN, comandor în aviaţie, dispărut în al doilea război mondial, PAULINA şi LEONTINA. Leontina Mureșan s-a călugărit luând numele FEBRONIA. M. Febronia Mureşan a fost Superioara Generală a “Congregaţiei Maicii Domnului” între 1921-1941, a fost profesoară la Şcoala Normală şi directoarea internatului Institutului Recunoştinţei din Blaj.

[7] Maria-Otilia Bârsan și Gheorghe Bârsan, Domnul învățător Ioan Hurubeanu, în  sociația Învățătorilor Harghiteni, Ctitori de neam. Dascăli de ieri și de azi, Vol. III, 2017, pp. 133-135

[8] Ioan Ţifrea (d. 1947) a urmat Liceul la Braşov şi Universitatea din Budapesta; a ajuns secretar la Ambasada română din Budapesta (zece ani) și a participat la procesul memorandiştilor din Cluj, având rolul de legătură între acuzaţi şi apărare. După 1910, când şi-a pierdut vederea, a lucrat ca traducător la diferite firme comerciale din Budapesta şi a predat lecţii. Cunoștea şapte limbi: franceza, engleza, italiana, maghiara. După 1930, s-a întors în satul său natal şi a rămas până la sfârşitul vieţii. Aici și-a asigurat existența pregătind copiii sătenilor pentru admiterea în învățământul secundar.

[9] Dumitru Mureșan (n. 1875), cu studii gimnaziale la Braşov și teologice la Blaj, hirotonit la Blaj în1899, a fost numit preot în parohia Chechiş din judeţul Sălaj, unde a rămas toată viața Urmaşii săi au fost următorii: Cornel, preot, Gheorghe, judecător, Victor, doctor, Romi, funcţionar, Lenuța, căsătorită cu un preot, Livia şi Mărioara, căsătorite cu avocaţi, Viorica, căsătorită cu dr. Băican.

[10] Vasile Urzică (1872-1970) a fost preot la Subcetate între 1900-1916 și protopop greco-catolic de Alba-Iulia între 1916-1942 și fratele său, Ioan Urzică (n. 1974), a fost învățător în Lunca de Sus.

[11] Petru Gafton (1862-1921) a fost învățător la Subcetate între 1887-1921 și fratele său Dumitru Gafton, cu studii teologice și de drept, a fost învățător în comuna Gălăuțaș, preot militar în Primul Război Mondial, deputat parlamentar și senator (1931-1945) din partea județului Mureș.

[12] Alexandru Lascu, învățător la Subcetate între 1912 -1916

[13] Vasile Urzică, Pomelnicul credincioșilor români greco-catolici din parohia Varviz, Protopopiatul Giurgeu, Arhidieceza de Alba-Iulia și Făgăraș, 1913.

[14] După Unire, a fost numit profesor la Liceul „Sf. Vasile” din Blaj, apoi profesor și Rector al Academiei Teologice Greco-catolice din Blaj, canonic mitropolitan. A fost o personalitate respectată a Blajului interbelic, fiind considerat unul dintre cei mai importanți reprezentați ai gândirii teologice greco-catolice.

[15] Ministerul Educaţiei naţionale/ Direcţiunea Învăţământului profesional/ Şcoala de Gospodărie Rurală din comuna Şumuleu, judeţul Ciuc/Certificat/ Certificăm că eleva POP IOANA, născută în comuna Subcetate a urmat cursurile teoretice şi practice ale Şcoalei de Gospodărie Rurală timp de 4 ani de la anul 1937 pană la anul 1939, după care depunând examenul de absolvire la data de 5 august 1939 a obţinut prezentul certificat/ Anul 1940 luna septembrie ziua 26/ nr. 8/ Direcţiunea şcoalei (ştampila şi semnătura);

13. Fragmente din memoriul adresat Ministerului Muncii, întocmit la 8 iunie 1948, semnat de primar, notar, director de școală, preot, membrii comitetului de construcție, reprezentanți ai organismelor politice locale și de plasă, autorități județene:

„Comuna Subcetate este situată în regiune săracă de munte, la extremitatea nord-estică a județului Mureș, pe malul stâng al Mureșului Superior, la altitudinea de 766 de metri, înconjurată de munți, având 2805 de locuitori în cele 686 de case răspândite pe o rază de 5-7 km, comună a cărei veche școală a fost deschisă în 1725. Învățământul s-a desfășurat de-a lungul vremii în școala de bârne, ce cuprindea patru săli de clasă, școală care a fost închisă în 1946, din cauza insalubrității, în baza procesului-verbal luat la fata locului în 14 martie de inginerul serviciului tehnic județean (...)

În toată comuna nefiind nicio clădire în parte corespunzătoare pentru școală, provizoriu s-a intrat în localul Primăriei cu cei 260 de școlari, înghesuiți în 3 săli cu ieșiri nepotrivite, la care se poate adăuga lipsa completă a curții de recreație precum și conturbarea lecțiilor de accesul zilnic al locuitorilor care vin la Primărie.

Având în vedere cele de mai sus, am luat frumoasa inițiativă de a realiza edificarea unei scoli primare moderne, conform planului întocmit de Serviciul tehnic al Prefecturii județului Mureș. Planul cuprinde 8 săli de clasă, un atelier de țesătorie (lână, in și cânepă), un atelier de lemnărie și o sală festivă.

Prin muncă voluntară, s-a adunat pe șantierul de lucru peste 1300 m³ de piatră brută, adusă cu carele de la 4-12 km depărtare, cantitate ce este egală cu 120 de vagoane și care se poate vedea din fotografia anexată, 400 m³ de nisip și pietriș. Din procesul-verbal luat de d-l Dr. Valer Moldovan, pretorul plasei Toplița, rezultă că materialul și valoarea lucrului ating 1 150 000 lei.

Cu toată lipsa de fonduri, s-a trecut și la alte realizări concrete după cum urmează:

Locuitorii, în mod benevol, s-au oferit încă din luna noiembrie 1947 ca, din puținul pe care îl au, să dea, cu sistemul rotației, gratuit, masa cioplitorilor de piatră, care până în prezent au fasonat, în model paralelipiped, 330 m² de zid, de o frumusețe rară, lucrare care continuă și în prezent. Totodată, în fiecare lună, locuitorii, în mod gratuit, pun la dispoziția comitetului de construcție laptele pe o zi, pentru a face brânză.

Pentru aducerea materialului s-a construit, tot cu muncă voluntară, un pod cu lungimea de 12 m și cu lățimea de 5 m, pietruindu-se 10 km de drum.

Realizarea planului a fost bazată pe vânzări de parchete din pădurile comunale, dar acest deziderat a căzut deoarece furtunile au dărâmat în decembrie 1947 și în ianuarie 1948 peste 20 000 m³ de lemn de molid, a cărui valoare a scăzut de la 250 lei la un preț de 26-54 lei/m³, neputându-se realiza decât 600 000 lei, sumă ce nu acoperă nici bugetul comunei.

Valoarea devizului este de 7 500 000 lei, sumă cu care se poate termina complet edificiul. Locuitorii comunei, dată fiind regiunea săracă, sunt complet lipsiți de mijloace financiare, încât din cotizațiile lor abia se realizează suma de 200 000 – 300 000 lei”. (Document păstrat în arhiva personală a profesorului Laczko-Cotfas Gheorghe)