În Ajunul Crăciunului anului 2019, primesc cu mare bucurie
„emoția acestor șoapte de colind, acum când cel mai
curat soare al lumii vine spre noi ca să fim ALTFEL, într-o altă naștere,
luminând…”. Cuvintele acestea sunt dedicația Poetului pe recenta sa
carte de versuri, Nestăvilitele amiezi sau
Altfel de note de reporter”, apărută în seria de carte „Via lucis” la
Editura „Cezara Codruța Marica” din Târgu-Mureș.
Întâmpinări
(Valentin Marica)
„M-a
apucat o pasiune nebună pentru tot ce e pur și nefalsificat în lumea asta de
indivizi acri, sceptici și incapabili de sacrificii.” (Emil Cioran)
Versurile de
acum, altfel de note de reporter,
mergând și ele spre Țara Lerului-Ler, de parcă ar vorbi cu Dumnezeu (mărturisea
Grigore Vieru: Scriu pentru că vreau să-l
văd pe Dumnezeu) aproape sunt
moto-uri sau cuvinte de final la creații radiofonice (reportaje, interviuri,
documente, eseuri, monografii-radio ș.a.m.d.), care surprindeau clipa,
evenimentul, datele semnificative dintr-o realitate tumultuoasă, de multe ori
contradictorie, așezând în trupul cuvântului rostit nu doar întâmplarea, ci și lumina vorbitoare, șoapta ce venea poate
din puterea lumii de a închide porți ale iadului, deschizându-le pe cele ale
raiului.
Desigur,
cuvintele devin atunci, cum spuneau Sfinții Părinți, suire. De aici murmurul liric al notelor de reporter; crezând în
menirea reporterului, aceea de a-i aduce destinatarului,
de fiecare dată, o idee în minte și în suflet un sentiment.
în „Nestăvilitele amiezi”
Este o mare onoare pentru noi,
cei trăitori în localități precum Subcetate,
Platonești- Sărmaș, Bilbor, Toplița, să aflăm în această carte a domnului Valentin
Marica „înminunarea de luminișul sfânt” și al acestor locuri, alături de multe altele,
foarte cunoscute, unde a poposit reporterul-poet, precum „Lancrăm, la Statuia Poetului, Alba-Iulia,
la Catedrala Reîntregirii, Rohia, în
chilia Monahului, Izvorul Mureșului, la
Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, Chișinău,
la Casa Limbii Române, Târgu-Mureș, la
Statuia lui Avram Iancu, Oarba de Mureș, la
Monumentul Eroilor, Zoreni, satul
natal, Zoreni, într-o zi de 9
decembrie, Zoreni, Mamei, celei care
a născut 9 copii, Târgu-Mureș, la
Statuia lui Mihai Eminescu, Târlișiua, lângă
crucea ridicată pe locul unde s-a născut Liviu Rebreanu, Rășinari, la Casa memorială Octavian Goga, închisă, Blaj, la Teiul lui Eminescu, Hobița, la Casa natală a Sculptorului, Pănade, la Monumentul Timotei Cipariu, Prislop, la Mormântul Sfântului, Recea, la Biserica Mănăstirii, de
Buna-Vestire, Râmeț, la Muzeul
Mănăstirii, Ipotești, la Casa
Poetului cel Sfânt ș.a.
De trei ori, la Subcetate,
„murmurul liric al notelor de reporter” devine sărbătoare a sufletului pentru
noi: Subcetate de Mureș, la lansarea
monografiei „Subcetate-Mureș” de Doina și Vasile Dobreanu, Subcetate de Mureș, în atelierul de pictat icoane al Liceului
„Miron Cristea”, Subcetate de Mureș, căutându-i
Cezarei-Codruța urmele copilăriei.
SUBCETATE DE MUREȘ,
la lansarea monografiei
„Subcetate-Mureș”
de Doina și Vasile Dobreanu
De-a pururi
în liniști de sălcii,
de-a pururea
deal înflorit,
sat cu iarba cerului
sub tălpi,
în răsăriri de mir învelit,
în ploi cu miros de gutui,
cu aurore ce se așează
în palmele oricui.
Atâtea anotimpuri
pe creștet îți coboară,
pe cumpeni
și în joc de heruvimi,
unde se taie pâinea-n două
și în nouă,
sub dangăt de clopot
sfințit de străvechimi.
Un semn tresare
din demultul vremii,
un semn
cercându-și alinare,
când ies copiii-n drum
și florile-n preluci
să fie Înviere și iertare.
Vin cirezi și oameni
și păduri la cină,
când frunza cade
să fie așternut,
când încep poienile
ca niște liturghii să bată
când obrazul e blând
ca o cană de lut.
Sat cu semnul crucii
în lacrimă de grâu,
ochi al Sangidavei,
sat de lângă râu.
SUBCETATE DE MUREȘ,
în atelierul de pictat icoane
al Liceului „Miron Cristea”
Casa aceea,
din rugul literelor albe
îşi aşează pâinea şi sarea;
în iarba surâsului.
Casa aceea
stă la o cină de taină.
Degete şi pleoape
i-au presărat, bob de aur,
chipul Fecioarei,
revărsat
din maramele cerului.
Chipul născut
din mirare
are rotundul de aprilie
al mijirilor albe.
Aprilie, alb,
e Mirele.
De unde va porni
spre soarele potirului?
Casa aceea,
din subsioara satului,
îi iese în cale,
desfăcându-i
faldul cămăşii
cu toate frunţile
polenului pur.
Casa aceea stă
la o cină de taină.
SUBCETATE DE MUREȘ,
Căutându-i Cezarei-Codruța
Urmele copilăriei
Cu fir de iarbă-ți scriem.
Urzeala se tot rupe.
Pe giulgiu cad în pulberi
și litera și noima.
Cuvântul biruiește-n orbire
și osteneală.
Ne este dor de tine;
când timpul e de-a valma.
Un flaut în plutire
se face fagur alb.
Se naște iar copilul
în păr cu atâta miere,
că umple cuibul tainei
în mii de revărsări
și-apasă cumpăna
să tânguie durere.
De vrei
să ne-adumbrești povara,
în tăcuta noastră casă
te coboară
și ia neghina
de sub perna noastră,
nesomnul spicuiește-l;
prea se înfioară.
Fii floarea-soarelui,
cu capu-ntors spre noi!
Pe colinele tale
să ne-așezăm la cină.
Dă-i nedumeririi veste
și dă-i boare.
Împarte-ne în linguri
stropi de lumină.
Cum este Acolo?
Ai mai crescut o șchioapă?
Ce anotimp cârmuiește cărarea?
Ce păsări adulmecă
la subsuoara zării?
Dacă la masă
v-ajunge pâinea și sarea?
Aici, ne mai îmbie apa
să îi fim pahar.
Ochii și-au rămas
să fie ocnițe de flori.
Sub fruntea lumânărilor,
lacrimile ning.
Îți facem mâine nunta,
în veșmânt de zori.
E
limpede că Valentin Marica e un poet de o structură orfică; versurile sale își
extrag semnificațiile dintr-o nevoie tulburătoare de reîntemeiere a lumii, de
răsturnare a unui univers demitizat prin resursele logosului mântuitor.
Cuvântul devine vină și expiere, extaz și culpă nemotivată, în tip ce „poemul
nu are nicicând început”, iar trupul „ieșit din scâncet își desenează
repaosul…” (Iulian
Boldea)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu