Ce
frumos ne-am regăsit în aceste amintiri,
ca într-o îmbrățișare de Crăciun !
Valer Vodă
Petru Cotfas
Pavel Mureșan
Georgeta Dobrean
Floarea Lăcătuș
Iulia Dobrean
Iulia Dobrean
Ileana Tarcău
Dan-Lazăr Trifan
Dan-Lazăr Trifan
Ioan Voaideș
Emilia Dobreanu Marica
Emilia Dobreanu Marica
Liliana Cremenciuc
Dan Cremenciuc fiul
Doina Dobreanu
PROLOG
„Din fragedă
copilărie se formează considerația de sine. Aceasta îşi are originea în
imaginea pe care părinții, educatorii şi persoanele mai apropiate ne-o conferă
nouă înşine. Imaginea de sine este în permanență completată şi modelată pe
întreg traseul vieții, prin credință şi experiențe, prin reuşite şi insuccese,
prin umilințe şi frustări suferite pe drumul Golgotei sinuoase a fiecăruia dintre
noi. Din această ecuație existențială, expusă rezumativ, rezultă „imaginea” pe
care o avem despre noi înşine.
Unii au semănat
îndoiala în sufletul nostru, alimentând-o cu nuanțe negative. Câți dintre noi
ne putem întreba, motivat, dacă am avut un model ce ne-a influențat benefic,
sprijinându-ne afectiv să ne construim şi să ne cultivăm propria personalitate?
Câți dintre cei
apropiați au cunoscut şi au urmat sensul de mare profunzime al cuvintelor
arhicunoscute: „Să ne purtăm cu alții, aşa cum am dori ca şi ceilalți să se
poarte cu noi?
Anumite persoane
ne-au impresionat prin ținută şi prin personalitate, prin atitudine şi privire,
prin voce şi comunicare… Altele? Câți ne-au cultivat încrederea în noi înşine?
Câți părinți şi educatori au chemarea existențială să fie autentici părinți şi educatori? Cine ar putea să răspundă? ((Prof. Valer Vodă, Convorbiri, 1, 2013, p. 206)
MĂRTURISIRI
1. Profesor
DOINA DOBREANU
Domnul profesor Valer Vodă, profesorul
nostru de limba și literatura română la Liceul de Subcetate în anii 1965-1969,
ne sugerează să ne punem niște întrebări și să încercăm să răspundem la
acestea. Au trecut 50 de ani de la absolvirea liceului, destui pentru a putea
să răspundem cu toată sinceritatea: DA, noi am avut în profesorii noștri modele
ce ne-au influențat benefic, sprijinindu-ne afectiv să ne construim și să ne
cultivăm propria personalitate, care ne-au impresionat prin ținută și prin
personalitate, prin atitudine și privire, prin voce și comunicare.
Am avut parte de
profesori de excepție - o pleiadă de stele, în fruntea colectivului didactic
fiind, timp de zece ani (1962-1972), profesorul DAN CREMENCIUC. A fost perioada de
grație când s-a pus fundament statornic unui liceu rural ce a dat prima
promoție puternică de absolvenți în anul 1965, un liceu care, iată, dăinuie de
peste 60 de ani ; atunci s-au adăugat construcției școlare inaugurate în
anul 1955 încă 10 săli de clasă, multe din lucrările necalificate fiind
executate de către elevi și părinți, sub atenta supraveghere a cadrelor
didactice.
Fiecare profesor al liceului nostru a avut rolul și
meritele sale, corect menționate de către unul din absolvenții liceului, Pavel
Mureșan, doctor în psihologie și profesor universitar:
Pot spune că am
fost o generație norocoasă având mulți profesori noi, veniți direct de pe
băncile facultăților și care ne-au insuflat pasiunea și dăruirea lor. Aici am
învățat să fac distincția între problemele fundamentale ale existenței.
Profesorul Valer Vodă, prin dăruirea și oratorismul său, m-a
învățat acest lucru, iar vocea lui mă urmărește în momentele importante. Aici
am visat la viitorul meu și multe din acele vise mi s-au împlinit. Care este
sensul existenței noastre și cum răspundem în fața destinului pentru șansa
acordată, iată întrebări care m-au urmărit și mă urmăresc de decenii pentru că
profesorul Valer Vodă ne-a deschis orizontul sensibilității față de această
problematică complexă. Nu pot să uit vocea blândă și pilduitoare a profesorului
Gicu Cotfas, care mi-a predat Psihologia, pentru care am optat ca
profesie. Tonul înalt și privirea scrutând orizontul ale profesorului Petrică Cotfas mi-au fost călăuze în
trecut și m-au inspirat în explorarea viitorului. Duritatea și generozitatea profesorului
Dan Cremenciuc mi-au modelat adânc felul de a fi și de a înfrunta viața
în momente cruciale. Dumnezeu să-l ierte! Pasiunea, intuiția și vocea
pătrunzătoare ale profesorului de matematică Ștefan Popa au despicat
orizonturi de cunoaștere și înțelegere în mintea mea, care mi-au fost atât de
utile ulterior. Erudiția, experimentalismul și pasiunea exploratoare pentru
înțelegerea sensului și secretelor vieții au fost lecția de viață pe care am
primit-o de la profesorii Ioana și Aurel Roman și cărora le port atât de mult
respect. Dar viața este mult mai complexă decât ne așteptăm, plină de surprize
și lucruri neașteptate, iar dincolo de ce gândim există o logică afectivă
uneori definitorie pentru destinul nostru. Profesorul și dirigintele Marin Moise, din ultima clasă de liceu, ne-a lăsat
să înțelegem din plin acest lucru.
Nu o pot uita pe profesoara Măricuța Ciobotea – Urzică pentru precizia,
exigența și respectul inspirate nouă față de știință, în general, și față de
chimie, în special.
În sfârșit, port
în sufletul meu tot respectul față de profesorii mei de la Subcetate pentru
felul în care au modelat sensul existenței mele și, chiar dacă nu am reușit
să-i menționez pe toți, ei sunt, cu siguranță, acolo, în timpurile și
amintirile de la Subcetate. (Dr. Psih. PAVEL MUREȘAN, Ontario, Canada, 18 martie 2002)
Originar de pe meleaguri moldovene
(Dorohoi), absolvent al Facultății de Filologie, Secția română-istorie din
cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din
Iaşi, profesorul Dan Cremenciuc a
descins în Subcetate la 1 septembrie 1960.
Eram în clasa a IV-a și printre
primii elevi ai școlii, care l-am cunoscut chiar în ziua sosirii sale la
Subcetate, fiindcă profesorul Andrei Cotfas, vecinul nostru, i-a rugat pe
părinții mei să-l primească pentru una-două nopți, până să găsească o gazdă
pentru un timp mai îndelungat. L-am avut profesor în clasele V-VII (1961-1964),
când ne-a predat Istoria Antică, a Evului Mediu, Istoria Modernă și
Contemporană. Mi-amintesc emoțiile pe care le-am trăit la prima oră de istorie
în clasa a V-a. Profesorul a încercat să facă o recapitulare a Istoriei
României studiată în clasa precedentă cu doamna învățătoare. Dialogul imaginat
de profesor a fost de fapt o expunere concretizată într-un plan de idei scris
pe tablă. Mi-au rămas în minte imagini vizuale, inflexiunile și timbrul vocii
profesorului, nuanța dulce a limbii vorbite și câteva cuvinte: Dromichete,
Moesia, hiatus.
Mari emoții trăiam la invitația
de a ieși să arătăm ceva pe hartă, ceea ce însemna să ne desprindem de
confortul nostru din bancă și să ne imaginăm a pătrunde pe un alt tărâm
temporal și spațial. Ca să ne familiarizeze cu harta de istorie, ne-a propus un
exercițiu pentru vacanța de vară de după clasa a VI-a: să desenem noi înșine
harta din manual indicată, pe o coală de hârtie cartonată cu lungimea de 1 m.
Am primit hârtia și indicațiile de lucru, care, respectate cu rigoare,
meticulozitate, răbdare și cu ceva
îndemânare, ne conduceau spre o realizare cvasi identică cu cea din manual, la
dimensiuni mult mărite. Prima etapă era să împărțim harta din carte în pătrate
egale, apoi același număr de pătrate, pe lungime și lățime, să-l desenăm
discret cu creionul pe coala de hârtie. Ultima etapă era ca tot desenul să-l
trasăm cu cerneală roșie și albastră, iar notațiile să le facem cu tuș negru și
maro.
Un alt experiment la care ne-a
supus directorul Dan Cremenciuc a fost în liceu: la începutul clasei a IX-a a
făcut ce-a făcut și ne-a convins să ne înscriem la secția umanistă. Liceul
nostru funcționa în formulă minimă, cu câte o clasă pentru fiecare an de studiu,
cu posibilitatea de a alege, începând cu clasa a X-a, între profilul real și
uman. Așa s-a făcut că în istoria liceului, din 1961 și până în 1990, noi am
fost unica clasă umanistă. Nu am regretat niciunul din elevi niciodată, nici nu
am avut timp fiindcă profesorii noștri ne-au pus la treabă la turație maximă.
După liceu, nici atât nu am regretat, fiindcă cei mai mulți am fost admiși în
învățământul superior pe bază de examene de admitere, urmând studii de
filologie, psihologie, medicină, drept etc. Nu cunosc considerentele pentru
care directorul ne-a orientat spre
umanioare, cert este că intuiția lui nu a dat greș și, ulterior, toți ne-am
realizat profesional.
Unul din obiectivele
activității sale de dinafara orelor de curs a fost cultivarea gustului pentru
frumosul artistic exprimat prin teatru. Teatrul din Turda făcea spectacole cu
sala plină la Subcetate, de fiecare dată când pleca în turneu. O dată a venit
cu un spectacol și Teatrul Național din București, unde era actor Stelian
Cremenciuc, fratele profesorului nostru.
Timp de un an de zile, în 1968,
a muncit cu un grup de elevi din liceu să pună în scenă un spectacol de teatru
de două ore cu piesa „Nota zero la
purtare”. Mi-amintesc de repetițiile făcute pe scena căminului cultural, în
frig, și de profesorul-regizor Dan Cremenciuc îmbrăcat cu palton și cu fularul
peste nas, în picioare în fața scenei. Premiera la Subcetate, concursurile
școlare și spectacolele din localitățile învecinate ne-au creat multe emoții
pozitive. Munca lui și a noastră de
atunci au fost semințe care au rodit în viitor. De ani de zile există la
Subcetate un festival de teatru pentru elevi, devenind județean de șase ediții.
Profesorul Dan Cremenciuc era o
prezență venită parcă de pe un alt tărâm: tânăr, chipeș, cu privirea
scrutătoare, tăioasă, serios, categoric și ferm la vorbă, cu ținută
vestimentară impecabilă, cu o eleganță vădită a discursului, cu distincție în
mișcare și comportament, și cu pregătire intelectuală remarcabilă. Pentru
calitățile sale, a fost numit numai după doi ani de activitate director al
liceului, având puterea și abilitatea de a forma un colectiv didactic bine
închegat, de tineri profesioniști
preocupați de perfecționare și afirmare. Doar prin învăţare
omul poate da un sens vieţii, spunea Grigore Moisil.
Profesorii noștri, pasionați de profesiunea lor, au știut să ne cultive
plăcerea învăţării, având în vedere că învăţarea autentică e cea făcută cu
pasiune.
Profesorul Dan Cremenciuc venise
la Subcetate prin repartiție guvernamentală, în 1960, pentru stagiul de trei
ani obligatoriu a fi petrecut la țară… și a rămas 12 ani. Absolvent al
universității ieșene a ales școala din Subcetate probabil ținând seama că
exista aici stație CFR. În următorii ani, la alegerea unui post didactic în
această localitate rurală mai conta un criteriu tentant: existența liceului.
Cât despre condițiile din școală și cele de locuit nu se poate vorbi, erau mai
mult decât modeste. Profesorii au înfruntat în acei ani, și mulți după aceea, frigul,
noroaiele, lipsa apei curente, dar, în ciuda acestei stări de fapt, calitatea
actului didactic a fost mereu maximă.
Mi-amintesc momentul în care ne-am dus cu serenada la
domnul director, la absolvirea liceului, în 1969. Ne-a invitat în locuința sa -
o încăpere aflată în incinta școlii. Profesorul sobru și sever pe care îl
știam, devenise prietenos, afectuos,
senin, clad, blând. Era acum el, cel adevărat, fără masca rolurilor pe care le
avea de jucat. Ne-a promis solemn că, de oriunde se va afla, va veni la
întâlnirea noastră de după zece ani. Noi, absolvenții, am plecat la diferite
școli… profesorul a mai rămas… trei ani.
Pentru elevii săi, profesorul şi directorul de liceu Dan
Cremenciuc a fost un model de intelectual rafinat, sobru, loial, respectuos și
respectat, cu pasiune pentru cunoaştere, pentru cărți, însetat de lectură, cu o
ținută ireproşabilă şi cu un vocabular elevat.
A cultivat elevilor săi calități alese – mai ales prin
propriul său exemplu -, gustul pentru literatura de calitate şi pentru teatru.
Cumpăra tot ceea ce apărea nou în librării. Era perioada în care au început să
fie republicate operele marilor clasici ai literaturii române şi ale
scriitorilor interbelici, interzişi o vreme a fi citiți şi studiați în şcoală.
Păstrez cu drag în biblioteca personală ediția bibliofilă a operei lui
Caragiale, în patru volume, apărută în 1962 la Editura pentru literatură,
dăruită de profesorul Dan Cremenciuc.
În anul 1979, la revederea noastră după un deceniu,
directorul Dan Cremenciuc nu și-a putut respecta promisiunea… Era plecat în
lumea celor buni și drepți…
Dumnezeu
să-l odihnească în pace și fie-i neuitarea veșnică!
2. Profesor PETRU
COTFAS (n. 1939):
„Am fost repartizat la terminarea Institutului la Liceul din Subcetate, unde mi-am început cariera didactică. Aici am intrat într-un colectiv de cadre didactice cu studii universitare. Ca dascăl, am ştiut să îmi apropii elevii facându-i să înţeleagă că şcoala este o activitate plăcută şi care, făcută cu tenacitate şi dorinţă arzătoare de cunoaştere, devine utilă. Trebuie să recunosc că am avut mult de învăţat de la colegii mei: Dan Cremenciuc, Traian Ciociu, Nicolae Becze, Aurel Roman, Valer Vodă, Ştefan Popa, Emil Diţu ş.a. Recunosc de asemenea că întreg colectivul didactic de la Subcetate m-a ajutat şi în exercitarea funcţiei de director adjunct. Ce-i drept, mi-am reprezentat cu cinste colegii în faţa forurilor superioare. Mă mândresc cu faptul că niciun coleg nu a fost sancţionat pecuniar, findcă conducerea şcolii a reuşit să medieze micile derapaje inerente într-un colectiv.
Printre persoanele care m-au propus şi susţinut pentru a
ocupa aceasta funcţie a fost şi directorul liceului, profesorul Dan Cremenciuc,
care ştia că urma să înceapă construcţia a zece noi săli de clasă, lucrare care
a şi demarat în 1965, cu fonduri puține și cu multă MUNCA PATRIOTICĂ.
La plecarea mea, în anul 1973, sălile de clasă erau date
în folosinţă îndeplinindu-şi cu brio scopul pentru care au fost construite. Cu
acest prim pas realizat, fiind şi consilier la Primăria comunei, mi-am exprimat
dorinţa să se construiască un bloc de locuinţe pentru profesori, eu fiind
nevoit să mă mut de opt ori în opt ani, la diferite gazde. Am făcut demersuri
şi la Raion, dar propunerea nu a fost acceptată. Le-am comunicat că în trei ani
majoritatea profesorilor titulari vor pleca. Nu m-au crezut, dar aşa s-a
întâmplat: în următorii trei ani au plecat, pe rând, profesorii Aurel şi Ioana
Roman, Nicolae Becze, Valer Vodă, Dan Cremenciuc, Petru şi Maria Cotfas, Maria
şi Vasile Urzică, Maria Aitoneanu, Ileana Corcea ş.a
Trăiesc cu sentimentul că prin activitatea noastră, atât
la catedră şi în administraţie, cât şi în plan cultural, am contribuit la
dezvoltarea comunei prin educarea generaţiilor. Acesta a fost felul prin care
am putut să mulţumesc părinţilor şi dascălilor mei pentru încrederea pe care au
avut-o în mine.”
Tabloul primei promoții de absolvenți ai
Școlii Medii din Subcetate
1964-1965
Director: prof. Dan Cremenciuc
Diriginte: prof. Traian Ciociu
Profesori: Gheorghe Cotfas, Marina Lazea, Nicolae Becze, Aurel Roman, Livia Bibu, Adrian Șuteu, Maria Urzică, Romulus Negoiță, Petru Cotfas, Ambrozie Csata, Ileana Purța (secretar), Vasile Urzică, Andrei Cotfas, Lucreția Ilisan (contabil), Timotei Ciorap
3. Profesor VALER VODĂ :
„La Subcetate–Mureş, am avut norocul să întâlnesc un
colectiv didactic tânăr şi entuziast şi m-am integrat fără dificultăți în
această colectivitate stimulantă. Era în 1965. Am fost numit şi diriginte la
clasa a IX-a, profil filologic. Am rămas total încântat de elevi, fii de țărani
sănătoşi la minte şi la trup. După orele de curs, elevii erau pe câmp, iar
seara, mulți dintre ei învățau de la lumina lămpii cu gaz. Cei mai mulți ştiau
cum să învețe. Am afirmat şi atunci şi afirm şi astăzi, pe atunci, Liceul din
Subcetate-Mureş era cea mai bună şcoală de profil din extinsa zonă transilvană
de la Braşov, la Târgu-Mureş. Afirmația nu este o laudă gratuită, ea este
susținută de rezultatele obținute de absolvenți: profesori, medici, jurişti,
unii dintre ei au ajuns cadre didactice universitare.” (Convorbiri, 1, 2013, p. 210)
4. Dr. Psih. PAVEL
MUREȘAN:
"Profesorul și Directorul Dan
Cremenciuc era o personalitate ieșită din comun. Aparent, avea o voce
pătrunzătoare și un comportament dur. În realitate, era o persoană cu o
sensibilitate profundă ce inspira mult respect. O experiență pe care nu am
uitat-o și nu o voi uita tot restul vieții. O singură lecție de istorie
ne-a predat clasei noastre când profesorul nostru de istorie a lipsit.
Avea un dar și o putere pedagogică pe care nu le-am întâlnit niciodată. Ne-a
predat Răscoala de la Bobâlna. Și acum am foarte clar în memorie
vocea lui convingătoare și întreaga lecție. Niciodată nu am mai întâlnit pe
cineva cu asemenea dar și empatie pedagogică. O lecție predată de el nu
mai trebuia învățată sau repetată acasă. Odată ieșit din clasă, această lecție
am reținut-o pentru totdeauna. Am clar și acum în memorie vocea lui, privirea
lui, fața lui și conținutul lecției.
Același lucru
pot să spun și despre activitatea lui Dan Cremenciuc, ca director. S-a luptat cu
pasiune pentru performanța și prestigiul Liceului din Subcetate. Il vedeam des
fugind la gară cu o mapă cu documente în mâna dreaptă sau subsioară. Mergea des
la ședințe la Inspectoratul de Învățământ din Miercurea Ciuc, apărând
interesele școlii pe care o conducea.
Cu ajutorul
fratelui lui, care era actor la un teatru din București, a procurat textul
piesei "Nota zero la purtare" și pus-o în scenă cu elevii. Spectacolul a avut
mare succes în Subcetate și în alte școli din județ. A cultivat cu dăruire
talentele din școală. Spre exemplu, cu eforturi dar și dăruire, a adus un actor
de la Teatrul din Târgu-Mureș pentru a-l pregăti pe colegul nostru Coșa Petru
pentru teatru. S-a pus în scenă atunci, în anul absolvirii noastre, 1969, drama
„Năpasta” de Ion Luca Caragiale, apreciată la un festival de teatru de actrița
Dina Cocea, președinta juriului.
Era foarte
apropiat de elevi și își destăinuia, ca exemplu, momentele grele ale vieții lui
și felul cum le-a supraviețuit. Astfel, ne dădea adevărate lecții de viață.
Cu admirație, îi păstrez tot respectul și nu-l voi uita niciodată."
1971: Brigada artistică a Liceului din Subcetate la
Festivalul de la Târgoviște
Prof Dan Cremenciuc, al doilea din stânga, spate
Festivalul de la Târgoviște
Prof Dan Cremenciuc, al doilea din stânga, spate
5.
Prof. GEORGETA
DOBREAN ANGHEL
„Mă-ntorc în timp şi revăd aievea, ca de-atâtea alte ori,
imaginea începutului de an şcolar 1960–1961. Începeam atunci
clasa a V-a, eu şi colegii mei de la şcoala Hodoşa. Toți ne înscriseserăm la
Subcetate după terminarea clasei a IV-a.
Priveam, cum era firesc, în toate părțile, la mulțimea
din curtea şcolii: elevi, părinți şi viitorii noştri profesori. Spre noi,
elevii clasei a V-a A, s-a îndreptat un profesor tânăr, care ne-a preluat şi
s-a prezentat a fi dirigintele nostru. Era profesorul Dan Cremenciuc. Ne-am ataşat repede de dumnealui pentru că a ştiut
să se apropie de noi şi să ne apropie de el prin tot ceea ce a întreprins în
activitatea sa de dascăl: ştiință şi muncă asiduă în orele de română şi de
istorie, o atentă urmărire a comportamentului nostru, în strânsă legătură cu familia,
pentru o bună modelare şi formare a noastră. L-am simțit implicat în toată
varietatea de acțiuni frumoase pe care le-a organizat cu noi.
Vreau însă să insist asupra pregătirii pe care ne-a
asigurat-o la ore. Am simțit-o atunci, în toți anii de şcoală, şi mai târziu,
la examenul de admitere în liceu, dar şi atunci când eu am reluat pregătirea la
limba română pentru intrarea în facultate. Mi-a
fost uşor pentru că aveam baze temeinice din şcoala generală.
Domnul profesor a fost şi directorul nostru, în anii de
liceu şi directorul meu în cei patru ani de după liceu când am predat la
Subcetate ca profesor suplinitor de limba română. A avut o contribuție esențială
în pregătirea şi formarea mea ca viitor dascăl prin asistențe la ore, discutarea
metodică a orelor de română sau dirigenție, verificarea tezelor, a sistemului
meu de notare, etc. Toate mi-au folosit atunci şi mai târziu, l-am avut drept
unul dintre dascălii mei mentori, model.
Au rămas fotografiile şi amintirea frumoasă a profesorului
ce venea la ore aducându-ne cărți pentru lectura suplimentară, cărți care se
găseau prea puține în acea vreme. Eu păstrez cartea „Legendele şi miturile Greciei antice”, frumos legată, pe care mi-a
oferit-o domnul profesor mai întâi s-o citesc, apoi s-o păstrez, după ce s-a
convins că am citit-o, punându-mi fel de fel de întrebări.
L-am
stimat şi l-am iubit. Mi-aduc aminte că toți elevii din clasă am lăcrimat când
a plecat în armată şi cât ne-am bucurat când s-a întors. Aşa eram noi,
copiii profesorului–diriginte Dan Cremenciuc, şi aşa a fost, spus în puține
cuvinte, profesorul Dan Cremenciuc.
Regret nespus că nu am mai avut prilejul de a-i mulțumi,
de a ne exprima recunoştința şi iubirea noastră. O nespus de frumoasă, veşnică
amintire şi prețuire pentru dascălul adevărat şi omul Dan Cremenciuc. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
1963: Profesorii Romulus Negoiță,
Vasile Urzică, Lucia Olteanu, Dan
Cremenciuc, Livia Bibu, Ioan Tompea, Andrei Cotfas,
Gheorghe Cotfas
6. Ec.
FLOAREA LĂCĂTUȘ URZICEANU
„Păstrez și astăzi în suflet, după nenumărați ani, amintirea profesorilor
mei din liceu: oameni speciali, ce păreau intangibili, pe care îi respectam și
de care îmi era oarecum teamă. Directorul liceului la acea vreme era domnul
profesor Dan Cremenciuc, om educat,
fin, cu înfățișare plăcută. Nu am avut norocul să-mi fie și profesor în timpul
liceului. Ne-am confruntat și ne-am cunoscut în timpul examenului de admitere în
liceu, la proba orală de limba și literatura română. Era în 1963. Mă aflam în
fața unei comisii cu niciun chip cunoscut mie, fiindcă veneam din localitatea
Corbu. Am avut proasta inspirație de a dezaproba, gesticulând, o afirmație a
unui viitor coleg, examinat înaintea mea. Reacția dură a unui profesor m-a
făcut să cred că nu voi avea curajul să mai spun ceva când îmi va veni rândul,
deși cunoșteam foarte bine subiectul : "Cântec
de leagăn pentru țara sovietică", o poezie care se studia în acea
perioadă. Am fost răsplătită cu un zâmbet larg. Ulterior, am aflat că persoana
care m-a speriat inițial, apoi mi-a zâmbit și m-a răsplătit cu nota maximă, era
însuși directorul liceului, Dan Cremenciuc.
Am locuit la internatul liceului în toți cei patru ani de
liceu și făceam meditații într-o sală de curs. Directorul Dan Cremenciuc era
grijuliu cu noi, preocupat de condițiile din internat, de ce mâncam, dacă mâncarea
era suficientă. Mi-l amintesc pe scările liceului, la ora la care noi mergeam
la meditație. Voia să știe dacă suntem toți și se supăra dacă eram gălăgioși
sau îmbrăcați necorespunzător. Pentru colegii mei de clasă cu domiciliul în
Subcetate, a fost un privilegiu sa le fie diriginte și profesor în gimnaziu.
Sunt convinsă că de acolo, din înaltul cerului, priveste
cu mândrie generațiile de absolvenți pe care i-a îndrumat pentru a deveni OAMENI
în viață.”
Absolvenții claselor a VII-a Ași B, anul școlar 1961-1962
Ilisan Lucreția - contabil,
prof. - director Victor Tatu, prof. Andrei Cotfas, prof. supl. Cornelia Cotfas,
prof. Dan Cremenciuc, prof. Traian
Ciociu
7. Profesor IULIA DOBREAN, Un Dascăl pentru nemurire: Profesor Dan Cremenciuc!
7. Profesor IULIA DOBREAN, Un Dascăl pentru nemurire: Profesor Dan Cremenciuc!
Subcetate, sat mirific, leagăn al
copilăriei mele, cu oameni molcomi și hotărâți, cu vorbirea plină de cuvinte
arhaice, pentru care munca pământului era o datorie sfântă transmisă de la o
generație la alta! În acest colț de lume ce pare desprins dintr-o poveste,
parcă nimic nu a șters urmele trecutului, poate doar anii aceștia ai
democrației, când și lumea de la sate s-a modernizat și a uitat de trecutul
făurit și păstrat cu atâta grijă de strămoși.
Lui, satului
acesta și mentorilor săi, DASCĂLII, vreau să le aduc omagiile mele nostalgice
și pline de gratitudine. Da,
Lor, Dascălilor ce s-au perindat ani de-a rândul la școala devenită mai apoi
Liceul Subcetate, le datorăm reușita noastră în viață, ascensiunea profesională
în cele mai înalte domenii ale educației, cercetării, inovației, medicinei… Din
această pleiadă de dascăli care au sălășuit vremelnic aici, veniți prin
repartiție după terminarea studiilor, amintesc pe profesorii Dan Cremenciuc,
Aurel Roman, Adrian Șuteu, Ioana Dobrean-Roman, Nicolae Becze, Traian Criștiu,
Victor Tatu, Traian Ciociu, Livia Bibu…
Cum să nu iubești istoria când ești un
copil de clasa a VII-a și ai la catedră un tânăr profesor venit prin repartiție
ministerială, energic, plin de entuziasm, cu o carismă care te fascina prin
felul activ în care preda istoria ce părea o poveste fără de sfârșit? L-am avut
profesor și în perioada liceului până a fost numit director al instituției. Să
pleci din marele târg al Ieșilor de lângă familia ta, să aduci cu tine toată
știința dobândită și să o semeni cu dăruire în sufletul pur al acestor copii de
munte, să prinzi rădăcini peste zece ani în această comună, aceasta înseamnă
APOSTOLAT, ceea ce cam lipsește astăzi în școlile noastre… Fără prea multe
materiale didactice, ne aducea, când revenea de acasă, reviste de istorie și
alte materiale informative, pe care ni le oferea spre lectură, să ne mai
deschidă mintea. Era dascălul unui liceu de țară ce rivaliza cu mari licee din
țară, un Om ce a sfințit locul.
Exprim aceste
gânduri din tot sufletul meu și toată gratitudinea mea în memoria celui ce a
fost profesor și director, Domnului Dan Cremenciuc!
„Profesorul de istorie şi directorul şcolii, Dan Cremenciuc, ne impresiona cu
vastele-i cunoştințe de cultură generală. Pe acest om l-am văzut tot timpul fie
cu o carte, fie cu un ziar în mână, citind mereu. De pe coridorul de la etaj,
îl admiram cum, în picioare, în fața liceului sau în fața internatului, citea”.
9. TRIFAN
DAN-LAZĂR, matematician / consultant internaţional senior în sisteme informatice
(n. 1951, Subcetate)
„Să vorbesc despre şansa pe care am avut-o
când unul din profesorii noştri m-a luat pe mine şi pe un alt coleg şi vreme de
2 luni am verificat, pus în funcţiune şi învăţat cum funcționează toate
aparatele din laboratoarele de fizică şi de chimie ale liceului ?
Sau
despre şansa de a avea un profesor de matematică, interesat de noi, elevii, în
aşa măsură încât după ore, fără să fie plătit, ne ghida în rezolvarea
problemelor de la gazeta matematică ca să facă din noi rezolvitori permanenţi
ai revistei?
Toate acestea înseamnă șansa de a fi avut în
sat o școală cu profesori minunați, cu profesori care au fost în stare să
organizeze și să ia aproape toți elevii într-o lungă excursie, traversând
jumate din țară în două vagoane de tren de călători transformate în „vagoane
cămine”, cu cantina după noi, cu administratorul internatului, ca să avem tot
ce ne trebuie. Ne opream în gări, ne garam pe câte o linie de tren secundară și
profesorii ne însoțeau să vizităm localitățile, uzine, muzee, școli, locuri
speciale. Când ne-am „învățat” țara pe viu, eram prin clasa a 3-a, cred.”
(2014, ville de Quebec, Canada)
10.
Inginer IOAN VOAIDEȘ:
Am fost tot mereu binecuvântat de
profesorul meu de istorie, Cremenciuc Dan. Parcă venea dintr-o
altă lume, acolo unde oamenii își vorbeau, se comportau și înțelegeau lucrurile
altfel.
În
acest context m-a ales să fiu parte din piesa de teatru ,,Nota zero la purtare”.
Eu n-am înțeles niciodată pentru ce m-a ales, dar dumnealui ne vedea
altfel decât toți ceilalți.
Am
petrecut la internat cei patru ani de liceu și, fiind la meditație, într-o după
masă am făcut ceva nepotrivit, cineva m-a pârât domnului director care m-a
chemat la dumnealui, dar mie mi-a fost frică să merg… a venit dumnealui în sala
de meditație... Am fost atât de inhibat, încât n-am putut scoate niciun cuvânt
la întrebările pe care mi le-a pus. Astfel, cred acum, că mi-am manifestat
respectul înrudit puternic cu dragostea ce i-o purtam...
A încheiat cu
fraza: ,,Vedeți că, dacă nu vine Mahomed la munte, merge muntele la Mahomed!” și ne-a părăsit...
Atunci nu am înțeles mare lucru din tot
ceea ce mi s-a întâmplat, dar apoi, Dumnezeu mi-a arătat că întotdeauna
ne dă niște suflete care să ne ridice și profesorul-director Dan Cremenciuc a
fost persoana lângă care te simțeai în siguranță... Probabil că în acel moment
s-a decis cine va fi persoana pentru rolul lui Daniel din piesa de teatru...
Dumnezeu să
binecuvânteze pe toți urmașii fostului nostru Director...!
11.
Profesor EMILIA DOBREANU MARICA, Aduceri-aminte
Fiecare dintre noi venim în lume purtând o
zestre genetică arhetipală - moștenire a străbunilor și a părinților, devenind
apoi în timp suma tuturor celor care ne-au educat și format pentru
viață; desigur străduința personală fiind decisivă.
Privind
în urmă prin vârstele de poveste ale anilor de școală, în clasa a V-a,
munca blândei noastre învățătoare, Maria Cotfas, a continuat cu momentul fast
al întâlnirii cu tânărul profesor de română și istorie, Dan
Cremenciuc, ieșit de pe băncile universitare ale Iașului și venit la școala din
Subcetate.
La începutul anului școlar, am aflat că ne
va fi și diriginte, chiar din prima oră de dirigenție făcându-ne pe toți să ne
apropiem sufletele de tinerețea lui, prin glumele pe care le spunea, sub
aparența sobrietății, în timp ce făcea apelul pentru a ne cunoște. Am ieșit din
clasă înseninați, parcă altfel de cum eram, după ce inima ne fusese cât
un purice în fața necunoscutului. Cu timpul, așteptarea zilelor de
început a anilor de școală a devenit apoi nerăbdare de a merge la școală,
fermecați de frumusețea orelor de română, istorie și dirigenție.
Aceste zile în care am rememorat i
tempi passati, mi-au readus în suflet vraja de altădată de a merge
la școală, încât la sfârșitul fiecărui an școlar mă gândeam ce mult mai e până
la următorul 15 septembrie. Salvarea mea era pasiunea de a citi, născută în
suflet de draga noastră învățătoare și accentuată apoi de orele de română și
istorie ale celui care încet-încet devenea model, prin faptul că dincolo
de îndemnurile de a citi, de a descoperi miracolul lumii, ne impresiona
prin cultura sa vastă și prin faptul că oriunde îl întâlneam, pe coridor, în
curtea ori în fața școlii, așteptându-ne, purta în mână o carte sau o
revistă. Imaginea aceasta îi conferea prestanță. Îl făcea
atotștiutor.
În prima vacanță de vară am trăit într-o
lume fabuloasă a Greciei și Romei Antice : Aristofan, Eschil, Euripide, Sofocle,
Homer cu Iliada și Odiseea, legendele și miturile
Olimpului, Vergilius cu Eneida sunt
autori și cărți care alături de Povești nemuritoare și operele
scriitorilor români m-au însoțit la muncile câmpului sau cu animalele la
păscut. Eram îndrăgostită de antichitate și îmi imaginam să fiu profesor de
literatură, istorie sau arheolog. Ce căi de lumină a deschis profesorul în
mintea și trăirile mele! Se crease între profesorul-diriginte și elevii săi o
legătură atât de puternică, încât, la un moment dat, când a trebuit să plece
într-un stagiu militar, plângeam toți prin toate colțurile de parcă
murise cineva din familie. Apoi, dirigintele nostru a fost numit director, semn
al aceleiași dăruiri și competențe. Am pierdut privilegiul celui care ne
antrena de aproape în concursuri de cunoștințe, programe artistice, excursii,
dar și ca director era temeinic în tot ce făcea. A organizat o excursie în care
elevii au colindat țara în vagoane de tren, un act de curaj să pleci cu elevi
de gimnaziu două săptămâni în care să-i faci să descopere pe viu tărâmuri de
viață și cultură. Și acum pentru mine Muzeul Antipa, Muzeul de Artă,
spectacolul de circ și cel de teatru văzute în București sunt vii, la fel
Sinaia cu Castelul Peleș, Doftana, orașul Brașov. Am mers în această excursie
datorită dirigintelui care, lovindu-se de neîncrederea părinților în a accepta,
a rămas acasă la noi o seară până noaptea târziu, spunându-i tatălui: „Nene
Dobrene, mă culc aici, stau până dimineață, când cred că veți zice Da!”
Îmi trec prin minte multe imagini în care
silueta dirigintelui sau directorului se plimbă prin sălile de clasă, prin sat,
cu un palton neîmbrăcat, doar așezat pe umeri, și un fular aruncat spre spate,
mereu cu o carte în mână, priveghind la tot ce s-ar putea numi „imperiul” său
școlar. Era omul care își însuflețea colectivele de profesori și elevi, astfel
că gimnaziul și apoi liceul din Subcetate deveniseră etalon la concursurile pe
materii, olimpiade sau manifestări artistice. Într-o asemenea ambianță,
ca elevă în clasa a IX-a, am reușit să obțin Locul I pe Regiunea Mureș la
olimpiada de limba și literatura română, iar la terminarea liceului, am ales să
urmez studii filologice la Universitatea clujeană „Babeș-Bolyai”.
Am aflat apoi că profesorul și directorul
nostru a plecat din Subcetate, stabilindu-se în Brașov. Nu după mult timp a
venit vestea care ne-a îndurerat pe toți că a trecut la cele veșnice. Mult prea
devreme...
În
aceste zile, distinsa profesoară Doina Dobreanu mi-a creat emoții deosebite,
spunându-mi că dorința fostului nostru profesor de a avea un copil, dorință
care-i pustiise viața, se împlinise, existând un alt Dan Cremenciuc care îl
fericise timp de trei ani, înaintea marii treceri...
Domnule Dănuț
Cremeniciuc, Doamnă Liliana,
Mă bucur că existați și din experiența
vieții mele vă spun că în toate câte ne sunt hărăzite e o noimă, neștiută de
noi, al cărei înțeles îl vom afla cândva.
De la trei ani
ați trăit fără prezența celui care ne-a încântat pe noi în copilărie și
adolescență, al cărui sprijin l-am simțit la fiecare pas. Sunt sigură, însă,
că spiritul său există nu departe de Domniile Voastre și vă veghează să puteți
trece cu bine prin toate . Vă spun acestea și pentru că la un moment dat al
vieții mele, am avut un vis fără să mă fi gândit la tatăl Dumneavoastră, dar
care și-a manifestat premonitoriu prezența.
Era
în Ajun de Paști, în 1998. Tata era bolnav, iar
mama mi-a telefonat să merg acasă pentru a-l aduce la spital la Tg. Mureș.
Trebuia să mă
scol noaptea să merg la tren. Înainte doar cu câteva minute de a suna ceasul m-am
trezit brusc și mi-am dat seama că nu va fi bine cu tata. Domnul profesor
Cremenciuc se afla în relații bune cu părinții elevilor, cerându-le ajutorul
pentru bunul mers al școlii. Cu tata pot spune că era într-o relație aproape de
prietenie.
Visul meu se
petrecea în centrul orașului Tg. Mureș, în fața Catedralei Mari, unde
înconjurate de paravane albe erau așezate mese lungi de la care se ridicase
multă lume ce participase la un praznic. Stăteam în fața meselor și deodată a intrat
în perimetrul acela Domnul profesor cu paltonul și fularul pe care le păstram
în amintire, spunându-mi : „- Bună, fato!... Tare mi-e foame!” Realizam în vis
că vorbeam cu cineva plecat Dincolo. M-am uitat prin vase, zicându-i că îmi
pare rău, dar nu mai e mâncare, doar puțină ciorbă de fasole boabe (mâncarea
preferată a tatălui meu). A mâncat , precizând că e foarte bună. Căutam în jur
dacă nu mai pot să-i ofer ceva, iar când mi-am întors privirea nu mai era.
Plecase. Visul cifrat și-a dezvăluit sensul peste o săptămână când tata a
decedat. Așadar, fusese premonitoriu. Spiritul tatălui Dumneavoastră m-a
avertizat despre ce va urma: mesele întinse, ușa deschisă a catedralei, ciorba
preferată a tatălui meu, albul și El care venea de Dincolo.
Dar cred că Dumneavoastră sunteți deja
convinși de existența spiritului și probabil ați avut și experiențe în acest
sens. Cereți-i mereu sprijinul și o să vi-l dea. Prea ați fost așteptat,
legându-vă, astfel, o mare dragoste.
Ar fi multe,
multe de spus despre Omul și Oamenii care ne-au luminat devenirea. Cuvintele pălesc în
fața faptelor și jertfei lor. Sufletul nostru le rămâne recunoscător. Dumnezeu
să-l veșnicească pe Domnul Profesor în lumina ocrotitoarei iertări!
Cu
afecțiune,
Prof. Emilia Dobreanu Marica – Tg.Mureș
EPILOG
„Sărut mâna, doamna Dobreanu, voiam să vă
spun că i-am povestit mamei mele și i-am arătat și mesajele din partea
dumneavoastră. Am fost foarte impresionați amândoi.
Mama
a rămas văduvă la doar 30 ani și jumătate, când a decedat tatăl meu, la doar 40
ani și jumătate.
Atunci, aveam doar 3 ani, fiind născut pe
data de 24 februarie 1975, în Brașov. Mama nu s-a recăsătorit și a
preferat să mă crească singură. Mama mea, Cremenciuc Liliana, m-a crescut
și îngrijit singură, după decesul tatălui meu din data de 28 februarie
1978.
A fost profesor de limba română peste 35 ani la un liceu din Brașov,
unde a fost foarte apreciată de foștii săi elevi. S-a pensionat în septembrie
2007, deși ar fi dorit să mai predea elevilor săi frumoasa limbă română încă
câțiva ani. Dar în acea perioadă, legea te obliga să te pensionezi la 58
ani. Mamei mele i s-a mai aprobat prelungirea continuării activității cu
doi ani, peste limita vârstei pensionării din acea perioadă.
Vă urez multă sănătate și o zi bună în
continuare! Doamne Ajută !”
„Vă mulțumesc
foarte mult pentru cuvintele frumoase, de apreciere pentru soțul meu. Ieri am fost foarte
răvășiți amândoi, eu și fiul meu. Când i-am văzut fotografia m-a inundat
plânsul. Pe noi ne-a unit dragostea pentru literatură, istorie, filozofie,
pentru meseria de dascăl. Toate acestea, copilul și idealurile comune s-au
contopit într-o dragoste mare, dar în scurt timp ne-a despărțit moartea, fizic,
nu și spiritual. Mi-a rămas Dănuț, un copil deosebit de bun, care-i seamănă în
multe privințe, este iubit și apreciat de toată lumea.
Misiunea mea în această lume a fost să
îmbogățesc mintea și sufletul elevilor mei, să le vindec suferințele, așa cum și
ei au făcut-o, când a fost cazul. Este o iubire și o îmbogățire reciprocă.
Vă îmbrățișăm cu drag, Liliana și Dan
Cremenciuc.”
de
Liliana Cremenciuc
Osânda mi-e scrisă-n destin
M-am născut într-o zodie de chin,
Când Fecioara se-mbracă-n frunziș
Și toamna coboară-n desiș.
Osânda mi-e scrisă-n destin
M-am născut într-o zodie de chin,
Când Fecioara se-mbracă-n frunziș
Și toamna coboară-n desiș.
Natura-i cu pântecul plin
Și ceru-i înalt și senin,
Păsări în stoluri s-adună
Punând peste vârfuri cunună.
Pământul
devine altar,
Primește tot
rodul în dar,
Izvoarele-n
brațe de-argint
Cuprind
rotunjime-n alint.
Fecioara
revarsă prin minte
Har și
iubire-n cuvinte,
În suflet
adună poveri,
Osânde cu
grele dureri.
Mă doare
ce-n tine frământă,
Mi-e bine
când soarta te-ncântă,
Mi-e greu
când durerea te-apasă,
Îți iubesc privirea sfioasă. 21
septembrie 2019
24 februarie, ziua in care
am dăltuit, in timp, viață din iubirea noastră, din aspirația spre înălțimi si
neuitare, spre adâncul marii, spre freamătul ei plin de sensuri si
zvârcoliri. Aceasta viață, această minune a eului nostru este DAN, suflet ales,
generos ,empatic, credincios (așa cum sunt o parte din zodia
Peștilor), uitând, deseori de sine pentru a face bine semenilor săi, el însuși
trebuind sa lupte pentru propria-i viața. EL e sufletul sufletului meu, raza mea
de soare din lumina existentei, sensul universului meu terestru! La mulți ani,
copilul meu drag si bun! Dumnezeu sa te ocrotească!!!!!
Tot februarie...28, în
urmă cu 42 de ani, din cer s-a stins o stea, era steaua lui și steaua mea! Mi-a
ars în palme, în suflet și gând, m-am întrebat dacă a doua zi mai fi-vor toate
câte sunt, dacă mai răsare soarele pe acest pământ fără el, iubitul, soțul și
tatăl copilului meu. Profesor de istorie, iubit de elevi, erudit, cum afirmă
chiar ei, ținuta impecabilă, altruist, a lăsat în urmă durere, dor fără margini
și mai ales, un copil fără tată! Dănuț îi poartă numele, îi seamănă la chip, la
suflet, dar rătăcește în el obsesivul "tata"! Dumnezeu să te
odihnească în lumina împărăției sale!!!!
ÎN GOLUL DIN ADÂNCUL MEU
Azi m-am chemat la vorbitor,
Vreau să vorbesc cu mine.
M-am înstrăinat de tot,
De toate și de tine...
Cândva eram bun orator,
Cuvintele-mi rodeau în minte
Si-n fluxul vrajei de idei,
Ademeneam, prin magicul condei,
Pe toți, pe toate și pe tine...
Astăzi cuvintele-au plecat,
De ele m-am îndepărtat
Si-n golul din adâncul meu
Îl simt venind pe Dumnezeu.
Mi-aduce-n dar, la vorbitor,
Cuvântul simplu, născător
De tot, de toate și de mine,
Arzând în suflet și pe tine...
Liliana Cremenciuc, 2 iulie, 2019, Brașov
LUCREȚIA CHECEC, profesor: FELICITĂRI, DOINIȚA și MULȚUMIRI ! Prin munca ta istoria liceului nostru va dăinui în timp. Va rămâne scrisă, să ne amintim și să nu uitam dascălii care au muncit în liceul nostru, dedicați profesiei, cărora le datorăm reușita noastră în viață. De curând îmi spuneai că ai trimis un material pentru un dicționar al personalităților harghitene și covăsnene în care ai menționat consătenii noștri care s-au realizat frumos in viață fiind absolvenți ai Liceului Teoretic Subcetate. Nu sunt puțini, sunt mulți, surprinzător și pentru autorul cărții.
RăspundețiȘtergereP. MUREȘAN: Toate felicitarile mele pentru acest profund gest omagial si comemorativ. Recunstinta este singurul lucru prin care putem rasplati efortul profesorilor nostri care ne-au orientat si imbogatit orizontul existentei nostre.
RăspundețiȘtergereCe frumos ne-am regăsit în aceste amintiri, ca într-o îmbrățișare de Crăciun !
RăspundețiȘtergereIOAN VOAIDEȘ : Sunt încântat de ceea ce faci tu acolo! Blogul îmi trezește amintiri... devin vii, deși sunt trecatoare, dar, frumoase!
Mulțumim, te iubim Doinița, Dumnezeu să-ți binecuvinteze viața!
Prof. LILIANA CREMENCIUC : E penultima zi a acestui an si ma gândesc la o întâlnire surprinzătoare cu imaginea sotului meu, plecat intr-o alta dimensiune a universului de aproape 42 de ani. Acest lucru a fost posibil prin intermediul profesoarei Doina Dobreanu, fosta eleva a Liceului din Subcetate-Mures, unde a fost profesor de istorie și de literatura română Dan Cremenciuc, prin repartiție guvernamentală, dupa absolvirea Facultății de Filologie, a Universitatii " Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Absolventii promotiei 1969 s-au intalnit la Liceu, acum toti oameni realizati, cu studii superioare si si-au amintit cu drag și cu emotie de profesorii care i-au format si i-au pregatit pentru viață. Tânărul profesor, Dan Cremenciuc, intelectual rafinat cu un vocabular ales, voce placuta, exigent, chipes, dur, in aparență, le-a insuflat elevilor sai dragostea pentru literatura română,istorie, pentru științele umaniste (aceste aprecieri apartin profesoarei Doina Dobreanu, care l-a gasit pe fiul meu pe rețelele de socializare, avand acelasi nume ca cel al tatalui, l-a contactat). Toti si-au promis că se vor întâlni dupa 10 ani, adica în 1979, dar profesorul si directorul lor apreciat si iubit a absentat de la intalnire, rea plecat in ceruri din 1978. In1979 eu ma desparteam de o promoție draga, alaturi de care l-am condus pe sotul meu pe ultimul lui drum.
RăspundețiȘtergereMultumim doamnei profesoare Doina Dobreanu , care in a treia zi de Crăciun ne-a trimis o lucrare "In memoriam " Dan Cremenciuc . Ne-au impresionat aprecierile colegilor doamnei profesoare, fosti elevi ai sotului meu, fericiti ca pot comunica macar cu fiul si sotia profesorului lor, pe care l-au avut model si mentor.
Va multumim, dragi fosti elevi ai sotului meu, indiferent unde sunteti in lume!!!!
Pr. EMIL POP: Doina dragă, Dumnezeu să te binecuvânteze pentru dragostea pe care o ai pentru a face bucurie. Bucurie a regăsirii sufletului nostru în puritatea tinereții. Când amintirile au un coeficient de sfințenie ne luminează, ne bucură cum numai IZVORUL BUCURIEI o poate face.
RăspundețiȘtergereCu binecuvântare și prețuire, părintele Emil
Prof, LILIANA CREMENCIUC, Eternă-i căutarea
RăspundețiȘtergereTe caut, /Nu ca să te găsesc. /Fug, /Nu ca să te-ajung./Te aștept, /Nu ca să vii în ceasul serii. /Te doresc/Alunecând dincolo de setea brațelor tale. / Înmărmuresc/ În vălul gândului plecat spre tine, / Nu ca să-i dau formă/ În cuvinte sau simțire. /Nu vreau să fiu nici posesivă, /Știu că robia obosește, /Că marea, cerul și pământul/ În libertate vor vecia. /Și știu,/ Iubitul meu,/ Că zeu ne este ceasul,/ De aceea nu-ți răpesc/ Nici clipa, /Însă/ Doresc, și-aștept, și caut,/ Și fug să nu m-ajungi. / Eternă-i căutarea/ Și regăsirea-i clipă. 21 ianuarie 2021
27mai 2012. Plouă mărunt, cu stropi reci, melancolici. Ii aud atingându-mi fereastra prietenos, ei știu ca-mi plac ploile repezi, monotone, dezlănțuite, șoptite, zgomotoase. Toate sunt darurile cerului, rodesc pământul, pomii, florile, potolesc setea, împrospătează aerul, își dăruiesc elanul trăirii. Stropii reci îmi bat in geam cu degete crispate ce se preling în dâre alunecoase, șerpuitoare, ca drumurile sinuoase ale vieții. Parcă picurii se îngrămădesc să-mi vorbească, să-mi spună că nu sunt singură. I-au trimis cerul să-mi bucure inima, ființa, gândurile, dorurile. LILIANA CREMENCIUC
RăspundețiȘtergereOSÂNDĂ DULCE
RăspundețiȘtergereMi te reverși în minte, în licăr de idei,
Țâșnit din focul sacru, printre zei,
Osândă dulce, în inima zvâcnită,
Ca unda apei, de-o piatră-nvălurită.
Pe malul gândului, maree de visări
Stârnește dorul, ce-și caută cărări
Pe nisipuri mișcătoare, spre imperiul tău,
Încătușat, prin legi și rugi, de Dumnezeu.
Cu smerenie, mă întorc pe malul meu
În liniște, cu miticul Orfeu,
Dar glasul tău îmi răvășește mintea
Și, iar, îmi caut printre trestii luntrea.
Liliana Cremenciuc, 9 februarie, 2022