luni, 9 decembrie 2024

Profesioniștii noștri: ANA DOBREANU, profesor, arhivist, istoric

 


  Este volumul 38 din colecția PROFESIONIȘTII NOȘTRI, colecție care apare în cadrul Editurii Eurocarpatica, din Sfântu Gheorghe, începând din 2010, sub egida Centrului European de Studii Covasna-Harghita al Academiei Române, împreună cu Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, din subordinea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei.
  Acest volum „îl dedicăm doamnei dr. Ana Dobreanu, profesor, arhivist, muzeograf, fost director al Arhivelor Naționale Harghita, specialist în limba și paleografia maghiară, lector universitar în cadrul Facultății de Arhivistică din București, director al Școlii Naționale de Perfecționare Arhivistică „Aurel Sacerdoțianu, muzeograf în cadrul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni, șefa secției Muzeului Oltului și Mureșului  Superior din Miercurea-Ciuc, personalitate bine cunoscută și apreciată în rândul arhiviștilor, muzeografilor, istoricilor și cercetătorilor din domeniul științelor socio-umane, distinsă cu premii și diplome care îi răsplătesc activitatea meritorie desfășurată în decursul anilor.” (dr. Ioan Lăcătușu)





Gânduri la ceas aniversar pentru Doamna ANA DOBREANU
 Prof. Doinița- Ana Dobrean

   Mulțumesc pentru onoarea de a transmite acest mesaj, pentru volumul „Profesioniștii noștri: Ana Dobreanu, arhivist, muzeograf, cadru didactic, specialist în limba și paleografia maghiară, doctor în istorie”, editat la ceas aniversar, ca semn de apreciere, prețuire și recunoștință pentru activitatea prestată cu pasiune, dăruire și competență!
   Am cunoscut-o pe Ana Dobreanu cu mulți ani în urmă, în vremea când a devenit soția colegului meu Doru Dobreanu, împreună cu care am parcurs, la Subcetate, toate etapele școlare, începând cu grădinița și până la terminarea liceului. Soția prietenului meu a devenit și prietena mea!
   Am primit-o cu brațele deschise în familia Dobrenilor din Subcetate al cărei arbore genealogic a început să crească și să se ramifice aici, pe Valea Mureșului Superior, la poalele munților Gurghiu și Giurgeu, din secolul al XVII-lea, pare-se.
   În interviul acordat pentru volumul V al cărții „La obârșie, la izvor… Convorburi la Subcetate” (autori Doina și Vasile Dobreanu, Editura Cezara Codruța Marica, 2017), întrebându-l cum a reușit să dăruiască ființelor delicate din preajma sa – soția, fiica, mama, soacra, sora – iubirea și ocrotirea atât de necesare, Doru Dobreanu a răspuns:
  „Sunt fericit pentru toate cele trăite: pentru grija și mângâierile mamei, pentru alintul protector al soției și sinceritatea bucuriei copilului meu, pentru prezența gingașă a nepoților mei, dar și pentru bucuria de a dărui încredere, prietenie și speranță.
  Sunt fericit când pot să dăruiesc, oricât de puțin, spre triumful binelui. Când impulsul de a dărui pleacă din inimă, din suflet, nesocotești efortul. A dărui înseamnă însăși rațiunea de a trăi, de a fi. Atunci când aduci alinare celor aflați în nevoi, recunoștința primită prin zâmbet sau prin strălucirea din privire este o adevărată binecuvântare. E important să perseverezi în credința că poți face pe cineva fericit.”


  Cu Ana și Doru Dobreanu ne-am întâlnit deseori – la Subcetate, Miercurea Ciuc, Toplița, Sfântu Gheorghe –, fie ocazional, fie cu prilejul unor activități culturale (sesiuni de comunicări științifice, simpozioane, expoziții…) organizate de Centrul European de Studii Covasna - Harghita, de Muzeul Național al  Carpaților Răsăriteni/ Muzeul Oltului și al Mureșului Superior, de Inspectoratul Școlar al județului Harghita.
  La inițiativa Asociației Învățătorilor Harghiteni, a Doamnei Inspector Școlar Elena Mîndru, președintele asociației, cadrele didactice au participat  la simpozionul cu tema Dovezi privind începuturile învăţământului românesc pe teritoriul de azi al judeţului Harghita, manifestare dedicată Anului omagial al satului românesc și Centenarului de la înființarea Universității Daciei Superioare din Cluj, sărbătorind în acest fel Ziua Mondială a Educației (5 octombrie 2019, Toplița). Cei prezenți s-au bucurat de audierea unor expuneri interesante, bine documentate, atât ale invitaților de onoare: Dr. Ioan Lăcătușu, Dr. Ana Dobreanu, Dr. Dorel Marc, Dr. Marin Balog, Dr. Costel-Cristian Lazăr, cât și ale profesorilor și învățătorilor din diferite școli românești din Harghita.


Toplița, 5 octombrie 2019, Ziua Mondială a Educației

   În cadrul programului naţional Centenarul Marii Uniri, demarat de  Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sf. Gheorghe, la Subcetate  a fost prezentată expoziția „Personalităţi harghitene şi covăsnene la Marea Unire”, una din cele cinci proiecte expoziţionale care conţine documente, fotografii şi componente informaţionale privind contribuţia la pregătirea, înfăptuirea şi consolidarea Marii Uniri a unor intelectuali români din zona Covasna-Harghita. Au prezentat Dr. Ana Dobreanu şi prof. Doru Dobreanu.





   Îmi amintesc cu bucurie și de o altă activitate, organizată  de doamna Ana Dobreanu, împreună cu Doru Dobreanu și cu muzeografi de la Muzeul Oltului și al Mureșului Superior din Miercurea Ciuc, la Liceul „Miron Cristea” din Subcetate, o activitate practică de  învățare a modelării unor obiecte din lut, după modelul vaselor de ceramică dacică, descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice din munții noștri și expuse în acest muzeu harghitean. Scopul a fost și acela de a trezi elevilor curiozitate și interes pentru studiul istoriei.


Subcetate, 2017 - Zilele comunei

  Ne-am cunoscut mai bine prin preocupări comune, care au făcut posibilă prezența noastră în paginile unor cărți, precum: 
  Lăcătușu, Ioan, Broanăr, Erich-Mihail, Repere identitare românești din județele Covasna și Harghita, Colecția Centenarul Marii Uniri (1918-2018), 1, Editura Eurocarpatica, 2014,; ediția a II-a, 2019


  Asociația Culturală „Dobreanu”, Subcetate, la Centenarul Marii Uniri, 1918-2018, Coordonatori: Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu, Editura Cezara, Târgu-Mureș, 2018

  Asociația Învățătorilor Harghiteni,  Pagini ale istoriei învățământului românesc din județul Harghita, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2020

   „Angvstia” ș.a.

  Acum, la pensionare, avem răgazul necesar de a ne întâlni mai des la o poveste, profitând de mijloacele moderne de comunicare, facilitate de telefonia mobilă. Noi facem parte din generația pentru care expresii precum „a merge în povești”, „a sta în povești” erau viabile, așa că noi nu am pierdut plăcerea de a intra și de a zăbovi în poveste, oferindu-ne reciproc darul prețios al răbdării de a ne asculta și de a ne împărtăși gânduri bune.
  

2023, La Casa cu amitiri

     Am apreciat la Ana Dobreanu caracterul său integru, inteligența cu care a reușit în mod exemplar să-și servească familia, păstrând-o unită (ca soție, mamă, noră, bunică), dar și entuziasmul profesional. Pasionată de relevarea trecutului poporului nostru,  în calitate de profesor, arhivist și director al Arhivelor Naționale Harghita, lector universitar la Facultatea de Arhivistică din București, șef de secție la Muzeul Național al  Carpaților Răsăriteni, autor de studii de istorie și arhivistică, doctor în istorie Ana Dobreanu valorifică cunoștințele sale de paleografie în cercetarea documentelor vechi, cu competență și profesionalism.
  La ceas aniversar, primește din partea mea, dragă prietenă și distinsă Doamnă Ana Dobreanu, călduroase îmbrățișări, gânduri alese, urări de sănătate și de la mulți și binecuvântați ani!





 
 
 
 

 

Publicat de la Niciun comentariu:

sâmbătă, 19 octombrie 2024

Ce e viața? O puzderie de amitiri...

   MOTO:

  „Într-o dimineaţă te trezeşti.... Şi tu ai treizeci, patruzeci de ani.... Îți dai seama că anii au trecut cu mare viteză. Ne-au lăsat cu niște riduri în colțurile ochilor. Și ceasul continuă să ticăie, la viteză maximă.... 
  Atunci faci un bilanț... Ne gândim la oamenii pe care i-am cunoscut mai mult sau mai puţin,. La cei care au contat. La cei care au plecat prea devreme și îi regreți. La cei care ne-au făcut să râdem sau să plângem... Ne gândim la momentele de fericire. La cele în care ne-am simţit singuri.... Vedem că fiecare şi-a făcut propriul drum, unii mai bun decât alţii. 
  Dar realizezi acum că există mai multe etape într-o viață. Fiecare dintre aceste etape este diferită. Fiecare are un gust și un miros deosebit. Și fiecare adună chipuri, nume, amintiri, amărăciuni, iubiri.. Asta e viața de fapt: o succesiune de amintiri...". (Laurence Baidemir)

 FAMILIA MEA:

Bunica ANA POP:

Mama IOANA DOBREAN:


Tatăl AUREL DOBREAN:

Fratele VASILE DOBREAN:

Copilul meu MITRUȚ:

Unchiul ȘTEFAN-PETRU DOBREANU

Unchiul VICTOR DOBREAN:

EU, DOINA DOBREANU:






Publicat de la Niciun comentariu:

duminică, 22 septembrie 2024

In memoriam prof. univ. D.D. Drașoveanu (1931 – 2001). „Calul fuge!”


MOTO:
  „D. D. Draşoveanu e o legendă greu de şters din sufletul a generaţii de studenţi şi de profesori care vor face mereu apel la exemplele sale de limbă vie, la maniera de a argumenta şi de a distinge, la sistematica pe care, cel puţin în reprezentarea relaţiei şi în ordinea cazurilor, a impus-o în pofida tuturor acelora care au considerat cercetarea gramaticală închisă imediat ce a apărut un anumit tratat şi nu au înţeles că în ştiinţa limbii adevărurile nu sunt toate eterne.”
  G. G. NEAMŢU, ŞTEFAN GENCĂRĂU, Universitatea „Babeş-Bolyai”
(DACOROMANIA)

 G. G. NEAMȚU:
„Cred că D. D. Drașoveanu, deși nu a scris mult, este ultimul mare gramatician pe care l-a dat Ardealul, în orice caz cel mai mare, mai original și mai seducător din perioada postbelică, un gramatician care de foarte tânăr și-a construit un sistem gramatical propriu, căruia i-a fost fidel toată viața, fără reveniri și retractări, indiferent de unele sau altele dintre orientările lingvistice ale vremii.
Fiind consecvent cu acest sistem, de-a lungul anilor și l-a completat și rafinat progresiv, populându-l cu noi fapte și fenomenalizări, așezate la locul predestinat, asemenea elementelor din Tabelul lui Mendeleev.
Acum, după o jumătate de secol de când audiam cursul său de sintaxă (păstrez până astăzi notițele de curs), realizez cu mare și admirativă surprindere că în acel curs apăreau în germene aproape toate ideile importante care-i structurau sistemul.” (p. 715) [3]

   ION ISTRATE:  
 „Dumitru D. DRAȘOVEANU, dascăl universitar ajuns la maturitate (…) Nu tocmai înalt, îmbrăcat într-un costum sobru, de culoare închisă, el apărea în fiecare marți a anului universitar 1968-1969, în sala hangar, umărul 27, a Facultății de filologie, cu o dezinvoltură de adolescent, iradiind o stare sufletească ciudată, molipsitoare, de așezat între jovialitate și camaraderie. Noi, cei din sală, l-am primit în acea zi de curs, cu apatia firească a unei zile de muncă aproape încheiate, căci toate acestea se petreceau seara, în jurul orelor 18, când de la biserica de peste drum începea să bată, ca într-o povestire, clopotul de vecernie. Încet-încet, însă atenția ne-a fost captată (…) de cărturarul care ne iniția pe noi, învățăceii, în marele mister al sintaxei.
  „Calul fuge!” Rămasă pe tablă, alături de invitabilul semn de exclamație, scurta propoziție mă însoțește și azi în amintire, parcă tot mai încercată de înțeles. Din vremea aceea a spulberatei tinereți a generației căreia îi aparțin, a anilor 70, calul lui D.D. Drașoveanu nu încetează să galopeze tăcut, înfășurat în coama sa, ca într-un caier de nouri (…) Calul alb al speranței (…) Și-atâta timp cât sintagma sa va continua să-și rostogolească galopul printre întocmirile firii, în libertate, șansa acesteia din urmă va continua să existe și pentru om (…) Nu mor caii când vor câinii, nu-i așa? Calul fuge!”

💙💛💖

   În timpul concursului de admitere la Facultatea de filologie a Uiversității „Babeș-Bolyai” din Cluj, în vara aului 1969, colegele de cameră de la cămiul din incinta facultății, văzându-mă fată de la țară și spunându-le că am absolvit un liceu rural (cel din Subcetate, jud. Harghita), m-au întrebat cu ce profesori m-am pregătit pentru aceste examene, de Literatura română și de limba română. Se așteptau să audă nume celebre, din moment ce aveam curajul să mă avânt într-un concurs cu un  număr impresionant de visători.
   Datorez reușita la admitere profesorilor mei de la Liceul din Subcetate: Traian Ciociu, în gimnaziu, și Valer Vodă, în liceu, absolvenți ai Universității clujene, repartizați pentru stagiul  obligatoriu de trei ani la țară, seriozității și exigenței cu care au parcurs programa școlară și, desigur, strădaniei și muncii mele individuale. Mai mulți absolvenți ai liceului din vremea aceea au urmat calea profesorilor lor.
    Profesorul Valer Vodă mi-a recomandat să mă pregătesc din cărticica de Analize gramaticale și stilistice a profesorilor universitari clujeni D.D.Drașoveanu, P. Dumitrașcu și M. Zdrenghea, apărută la Editura științifică, în 1966, carte pe care mi-a și împrumutat-o.

 
    
    Cu ajutorul acestei culegeri de texte, având explicațiile și rezolvarea cerințelor la sfârșit, mi-am consolidat pregătirea prin studiu individual serios și perseverent. Astfel, i-am cuoscut pe profesorii-autori  înainte de a le urmări cursurile la Universitate: cursul de Limba română contemporană - Morfologia, al profesorului Mircea Zdreghea, în anul I; cursul de Limba română contemporană - Sintaxa, al profesorului D.D. Drașoveanu, în anul II și cursul de Istoria limbii literare, al profesorului P. Dumitrașcu, în anul IV.
 Toți studeții Profesorului D. D. Drașoveanu erau fascinați de personalitatea sa și de modul de abordare al sintaxei limbii române ca știință exactă, dominată de logică.
    În cartea - omagiu dedicată profesorului G. G. Neamțu, la 70 de ani, Înspre și dinspre Cluj. Contribuții lingvistice (Editura Scriptor și Editura Argoaut, 2015), profesorul G. G. Neamțu vorbește elogios despre magistrul său, D. D. Drașoveanu și G. G. Neamțu fiind „două vârfuri din cadrul renumitei Școli clujene de gramatică a limbii române contemporane” (Ionuț Pomian).
  Transcriu fragmente dintr-un text al scriitorului ION ISTRATE (n. în 1948, la Năsăud), text care îmi trezește nostalgii, fiindcă numai doi ani mai târziu, în 1970-1971, profesorul D. D. Drașoveanu preda același curs de sintaxă și generației mele (1969-1973), curs de un an, desfășurat tot în sala 27, tot marțea, și tot între orele 18-20.
   A rămas emblematică sintagma „Calul fuge!”. Ar fi putut profesorul să exemplifice propoziția simplă și relația dintre subiect și predicat printr-o infinitate de exemple, dar s-a oprit la aceasta, a cărei semnificație simbolică o descifrează Ion Istrate după zeci de ani. Calul alb al speranței își flutură coama în vânt fără sfârșit, Speranța nu moare niciodată. Ne dă curaj, ne înaripează pe fiecare, generație după generație. Acesta era mesajul transmis de genialul profesor la cursul de sintaxă , nouă, tinerilor de atunci: să nu ne pierdem speranța!

Doina Dobreanu

EPILOG

DOR DE CLUJ
        de Ion Sanda
 
Mă poartă iarăși pașii prin parcuri cu castani,
Mai aurit octombrie se-așterne în priviri.
Revăd orașul Cluj, după atâția ani
Și mie nu-mi dă gândul tăcutei amintiri.
 
Cuprind cu ochii zarea din vârf de Cetățuie
Și peste zvelte turnuri trag Clujului contur.
Stă soarele-ntr-o dungă Feleacul să mi-l suie…
Câte schimbări din Baci în Mănăștur!
 
Trec Someșul agale pe căi adiacente
Și prin grădini cu sere zănatic mă tot duc,
Un colț de Rai e-acolo sub bolțile decente
Și umblu toată ziua ca-n codru un haiduc.
 
Sunt obosit de freamăt, la Croco fac o haltă.
Aici oglinda zilei e plină de-ndrăzneli,
Ascult vorbe domoale în mine cum tresaltă,
La Clinici e tăcere, se vindecă-ndoieli.
 
La Casa Studenției serata e în toi,
Un sunet de chitară sună în foaier,
La bal bobocii intră în cârduri câte doi.
Vezi, și-au trimis cocorii sulițele spre cer.
 
Colind la braț cu toamna pe străzi de altădată,
Îmi iese-n cale teatrul, e-același cum îl știu,
Se joacă chiar aceeași piesă, doar trupa s-a schimbat.
Unde sunt actorii? Încă nu-i târziu…
 
Aleile din parcuri au porțile deschise.
Acolo, pe o bancă m-așteaptă cineva.
În fața Catedralei trec clipele prin vise
Și îmi întinde mâna… chiar tinerețea mea.

💛💛💛 

  Revăd și eu calul alb al Domnului Profesor D.D. Drasoveanu,.din enunțul "Calul fuge", alb pe tabla neagră. Are un corn în frunte, semn al cunoașterii profunde și al magiei, caracteristici ale personalității Dascălului clujean. Tot acolo, în aceeași mare sală cu geamurile dând spre curtea interioară a Facultății de filologie, îl ascultam pătrunși de persuasiunea și rigoarea cu care se disocia de unele aspecte ale Gramaticii Academiei Române. Minte, idei, demonstrații atât de nete, clare și precise precum o formulă de algebră. Îl ascultam cuprinși și deja convinși de energia sobră pe care o degaja. Omagiu magisterului!


Dintr un alt anotimp

În toamnele iconice din Cluj

Treceam prin parcuri precum gigante tablouri impresioniste

Culoarea curgea paroxistic din pomi

Secvențial în auriu, smarald și bronz,

Vitralii mari mișcate, în degrade...

Dincolo de toamnă, cetatea era pregătită să pulseze în sinele nostru

Imaginea acelor cai misterioși

Înspre magia cunoașterii de sine.

               O. OROS, absolvent 1973. Onorat!

 

Publicat de la 2 comentarii:

sâmbătă, 14 septembrie 2024

Preot Dumitru Pântea, Capu Corbului - O mică oază din Carpați, cu oameni minunați





 
Text publicat în cartea
AMINTIRI ȘI EVOCĂRI DIN CAPU-CORBULUI, CU EUGENIA LĂBONȚ,
Autor DOINA DOBREANU, 
Editura Cezara-Codruța Marica, 2019



    Înțeleptul rege al lui Israel, Solomon, fiul psalmistului și împăratului David, spune că: „De Domnul sunt hotărâți pașii omului” (Pilde 20, 24). Cât de liniștitoare ar trebui să fie aceste cuvinte, pentru toți oamenii, înțelegând că itinerariul călătoriei noastre pe acest pământ, spre veșnicie, este stabilit de Dumnezeu potrivit voii Sale cu scop mântuitor! De aceea, nădăjduiesc că a fost voia lui Dumnezeu ca, în urmă cu 17 ani, respectiv în 2002, să ajung în parohia din satul Capu Corbului, fiind numit preot paroh. Era o zi minunată de primăvară, în Duminica a doua după Paști, a femeilor mironosițe când, însoțit de părintele protopop Constantin Gane, de vrednică amintire, am ajuns în mijlocul credincioșilor din acest sat de munte, unde am slujit prima Sfântă Liturghie. Participarea credincioșilor la slujbă a fost, cum era și firesc, în număr mare, unii dintre ei venind și din curiozitate. Așa că, pentru prima oară, pe majoritatea dintre ei, i-am întâlnit, cu acest prilej, la Biserică. Ochii lor întrebători au continuat să mă urmărească, de atunci, multă vreme și a unora poate că mă urmăresc și astăzi. După instalare, până să-mi aduc familia și să mă mut în casa parohială, la recomandarea Înalt Prea Sfințitului Părinte Ioan Selejan, pe atunci Episcop al Covasnei și Harghitei, am fost găzduit de familia Ioan Blaga, fratele credincioasei Eugenia Lăbonț, fiind cunoscuți ca buni creștini și primitori de oaspeți. A urmat apoi perioada de acomodare reciprocă, care aș putea spune că n-a fost nici prea grea, nici prea ușoară. Cert este că, încă de la început, s-a pus accent pe împlinirea voii lui Dumnezeu și pe respectarea bunei rânduieli în multe privințe, care se impuneau, evitându-se cele două alternative și anume de a se da preotul după credincioși sau credincioșii după preot, care în cele mai multe cazuri sunt inevitabile, când este vorba de o nouă experiență, atât pentru preot, cât și pentru credincioșii unei parohii.
            Afirmația „o mică oază din Carpați cu oameni minunați” este nu numai un titlu sugestiv al celor scrise aici, ci și o descoperire reală despre satul Capu Corbului și locuitorii lui. O privire mai atentă la așezarea pitorească a acestui sat între două coline muntoase, la frumoasele realizări și la progresul duhovnicesc al credincioșilor din Capu Corbului confirmă acest lucru. Toate acestea se datorează atât purtării de grijă a lui Dumnezeu, cât și vechilor și strânselor legături a credincioșilor din această parohie cu mânăstirile din Neamț și cu marii și cunoscuții duhovnici, arhimandritul Ilie Cleopa și arhimandritul Iustin Pârvu, cu mânăstirea Sf. Ilie din Toplița, cu mânăstirea Făgețel și cu preoții călugări din aceste mânăstiri, cu preoții din parohiile învecinate și, nu în ultimul rând, cu monumentala biserică din sat și cu preoții slujitori care i-au păstorit de-a lungul timpului, pe care îi găsim trecuți în pomelnicele lor și de care își amintesc cu nostalgie și prețuire, motiv pentru care se impune să facem măcar o scurtă trecere în revistă a lor. Dar, înainte de asta, trebuie menționat că Parohia Capu Corbului a fost înființată în 1995, până atunci fiind filie a Parohiei Corbu.
Primul preot în timpul căruia s-a și construit biserica din Capu Corbului a fost preotul Alexandru Cojocariu, după el au slujit pr. Hîrlav, Pr. Vasile Ghiorghiasa, pr. Mircea Danciu, pr. Alexandru Lazăr, pr. Liviu Țepeș Focșa și pr. Ioan Druță, în timpul căruia s-a construit și casa parohială, fiind și primul paroh al Parohiei Capu Corbului, nou înființată în anul 1995. Fiecare dintre ei a rămas ca o pagină de istorie pentru credincioșii din Capu Corbului, scrisă în inimile lor.
            Formarea duhovnicească a credincioșilor din Capu Corbului se datorează, în mare parte, preoților dinaintea mea. Generozitatea, bunătatea și caracterul de buni creștini ai credincioșilor din Capu Corbului sunt cunoscute, nu numai pe plan local, respectiv numai de mine care sunt preot în satul lor, ci calitățile lor sunt cunoscute, în mod pragmatic și de preoții din alte parohii, în sensul că ei nu s-au limitat să facă bine numai preotului și bisericii din satul lor, ci și preoților și bisericilor din parohiile învecinate, și nu numai, uneori mergând și la slujbă și mărtirisindu-se la ei, căutând în felul acesta să-și mântuiască sufletele lor. Această deschidere a lor și către alți preoți și biserici din alte parohii nu poate fi decât de la Dumnezeu și m-au format și pe mine să fiu la fel de deschis, în acest sens. Astfel că, ori de câte ori a fost nevoie să fie sprijinite anumite parohii care aveau lucrări majore de făcut, i-am îndemnat să contribuie și ei, unii dintre ei devenind ctitori. De asemenea, la unele servicii religioase, și în special la înmormântări, își doresc să participe, uneori, mai mulți preoți, și din alte parohii, iubind slujbele în sobor, fiind încredințați că acestea le sunt de mai mare folos duhovnicesc. Toate acestea dovedesc că, pentru credincioșii din Capu Corbului, harul lui Dumnezeu nu are graniță și ori de câte ori slujesc și eu la Masluri sau la hramuri în alte parohii, sunt însoțit și de unii credincioși din parohie.
            Slujirile în sobor la Masluri și la Hramuri au devenit deja o tradiție pentru credincioșii din Capu Corbului și pentru credincioșii din alte parohii. Astfel de bucurii și trăiri duhovnicești în duh de rugăciune de împreună slujire îi unesc pe preoții și credincioșii de pe Valea Bistricioarei, din Bilbor cu părintele protopop Dumitru Apostol și cu pr. Dragoș Cojocar, pe credincioșii din Borsec cu pr. Nicolae Ciupudean, pe credincioșii din Capu Corbului cu parohul lor, pe credincioșii din Corbu cu pr. Constantin Curcă, pe credincioșii din Valea Frumoasă cu pr. Lucian Ciudin, pe credincioșii din Tulgheș cu pr. Matei Țepeș, pe credincioșii din Poiana Veche cu pr. Vasile Tănase și pe credincioșii din Bradu cu pr. Nicolae Apetroae. Între preoții care au participat la slujbele în sobor au fost și pr. Liviu Țepeș Focșa (în prezent pensionar), pr. Elisei Vătămanu (fost paroh la Corbu, actualmente preot în Gheorgheni) și preotul de vrednică pomenire Vasile Șuteu, fost paroh la Tulgheș, mutat la cele veșnice.
Un mare har de care s-au bucurat uneori credincioșii din Capu Corbului, și nu numai, a fost prilejuit de slujbele arhierești săvârșite atât de ÎPS Ioan, în prezent Mitropolit al Banatului, cât și de PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, ultima săvârșită de PS Sa în 6 noiembrie 2016.




    Este de remarcat și faptul că locuitorii din Capu Corbului sunt însuflețiți de un duh familial, în sensul că fiind un sat cu populație mixtă, trăiesc în pace și în armonie, ajutându-se unii cu alții de parcă ar fi o familie. Trecutul istoric și credința i-a învățat și ajutat să ierte, să iubească și să fie sensibili la nevoile, la lipsurile și necazurile altora. Toate faptele lor, ca și ale tuturor oamenilor de altfel, se vor găsi scrise în altă carte, cea a Vieții, pentru care fiecare ne vom și primi răsplata. Rând pe rând, plecăm din lumea aceasta, ducând cu noi propria noastră istorie, trăită, scrisă nu cu litere și cuvinte, ci cu fapte, care este singura și cea mai completă și adevărată istorie.
Nădăjduim și ne rugăm să fie și pentru credincioșii din Capu Corbului un colț de Rai în care să-și petreacă fericiți și cealaltă dimensiune a vieții lor, Veșnicia.



Publicat de la Niciun comentariu:
Abonați-vă la: Postări (Atom)