luni, 23 februarie 2026

ARTA DE A TRĂI

 
    „De câte ori te trezești dimineața, gândește-te la privilegiul de a fi în viață, de a putea gândi, iubi și de a te putea bucura! (Marc Antoniu)

   „Viața este foarte simplă, doar că noi insistăm să o facem complicată.” (Confucius)

   „Viața este o artă, când ai revelația că în tine este o lume”, spunea într-un interviu psihologul Ion Mânzat. Călătoria spre sine se face găsindu-ne  o pasiune, ceva care să ne bucure. Să ne dezvoltăm cele trei virtuți, ne îndeamnă gânditorul acesta: credința, speranța și iubirea, iubirea fiind corelație a întregului univers.

  „Bucură-te de minunea de a fi! Ai credință, nădejde și dragoste!” (Hrisostom Filipescu)

    „Când facem un bine cuiva dintr-o pornire într-adevăr adâncă și curată, nu numai că nu așteptăm recunoștiță, dar ne vine parcă să mulțumim noi aceluia care ne-a primit cu bucurie darul și binele.” (Lucian Blaga)

    „Avem o viață, ce facem cu ea? Cum să trăiesc viața cu sens? Este tema unei emisiuni de televiziune, „Înapoi la argument”, în care H.R.Patapievici și Andrei Pleșu încercă să găsească răspusuri. 
    Toți avem o datorie, dar cum îmbinăm viața cu sens cu datoria? Datoria supremă este mereu alta, în funcție de etapele vieții: la început, datoria este formația, apoi familia, apoi prestația publică/socială... Nu le putem parcurge simultan. A fi mereu ocupat este sidromul nevrozei zilnice, de care ne putem elibera căutând câteva surse de supraviețuire: să începem ziua cu bucurie, să nu ne pierdem umorul, pentru a nu ne lăsa măcinați de griji,  să ne recuplăm la transcendență, măcar 5 minute pentru a privi o icoană, pentru o rugăciune care ne aduce liniște; să ne bucurăm de prietenie, de o întâlnire, o convorbire adâcă; să ne retragem și să ne găsim energiile interioare.
    Iubirea este poarta spre înțelepciune. Să facem ceva împreună...”

    „Viața te va trânti la pământ... de fiecare dată când prinde ocazia. Cei puternici se ridică. Întotdeauna. Nu te plânge, nu cere milă, nu da vina pe nimeni. Ridică-te și mergi mai departe. Nimeni nu își amintește de cei care au renunțat, ci de cei care au renunțat să fie învinși.” (Jasen Statham)

    „Ce însemnă să fii OM FRUMOS? 
    Un om frumos a cunscut greutățile, suferițele, înfrâgerea, pierderea și a trecut prin aceste momente cu ochii în lacrimi și cu sufletul îndurerat, însă a găsit în interiorul lui curajul și puterea să meargă mai departe. Un om frumos a învățat lecțiile pe care viața i le-a dat și nu a lăsat ca greutățile să-i înnegrească mintea și sufletul. Trecerea prin toate momentele neprielnice l-au făcut să aducă la lumină, din interiorul lui,  cele mai minunate atribute umane: sensibilitate, blândețe, înțelegerea existenței în toate formele ei care-l fac să privească viața cu compasiune și cu o preocupare plină de iubire. Oamenii frumoși nu apar pur și simplu... Ei devin frumoși pentru că permit vieții să-i șlefuiască în diamante care reflectă Lumina. ” (Ursula Yvone Sander)

    „Iubesc oamenii pentru care CULTURA este un stil de viață.”

    „Cel mai bun lucru pentru tulburările spiritului este să înveți, să cotinui să fii curios să afli și să înveți ceva nou. E sigurul lucru care nu dă greș niciodată, în orice condiții: fie că îmbătrânești și tremuri, fie că nu poți dormi noaptea, ascultând dezordinea din venele tale, fie că îți lipsește singura ființă dragă, fie că îți pierzi banii, fie că în jur lumea e devastată de tot felul de amenințări...” (Marguerite Yourcenar)

    „Mai știm să ascultăm?
   Simțim nevoia să ne spunem povestea, dar puțini sunt dispuși să asculte povestea altora. Trecem pe lângă povești valoroase ale unor oameni pe care nu i-am ascultat, deși nu i-am auzit. Dezvoltarea abilității de a asculta activ este un mijloc de a ieși în afara insulei pe care ne-am izolat singuri.” (Zenobia Niculiță)

   „Învață să scrii durerile pe nisip și bucuriile pe piatră.” (Sfântul Augustin)

    „Nu te grăbi prin viață! Mergi încet, admiră, cunoaște, învață, ascultă și ajută! Fiecare oprire este o lecție și fiecare om întâlnit este un profesor!”

    „Cea dintâi trebuiță a omului, după hrană, este învățătura. Învățătura îi conferă omului demnitate.” (Denis Diderot)

    „Fără educație, visele rămân vise...”

   „A ajuta pe cineva în dificultate este locul unde începe civilizația” (Margaret Mead, 1901-1978)
    Antropologul explică ce înseamnă civilizația printr-un exemplu: dacă un animal își rupe un picior, e sortit pieirii, nu se poate hrăni și este devorat de celelalte animale.
    În lumea civilizată a oamenilor, un individ care trece printr-o experiență asemănătoare este ajutat de semeni ca să supraviețuiască.

   „Lasă un strop de dragoste, o urmă de zâmbet și o picătură de bucurie, peste tot pe unde vei trece astăzi!
    Nu este greu să fim buni. Nu este greu să îmbrățișăm. Nu este greu să ștergem lacrimi. Nu este greu să vorbim frumos. Nu este greu să ajutăm. Nu este greu să iubim. Nu este greu să dăruim.
    Nu este greu să fim Oameni!” 

    „Zâmbetul este un mod de a povesti despre tot felul de sentimente, fără cuvinte. Și nu e un limbaj pentru toată lumea, ci doar pentru cei care au învățat să citească în zâmbete. Și în suflete. Prin ele facem să curgă lumina din lăuntrul nostru în afară, către ceilalți!
    Ziua de astăzi să vă fie o călătorie prin lumea zâmbetelor! (Nina Tărchilă)

    „Un zâmbet poate spune o mie de cuvinte, un cuvânt poate ucide o mie de zâmbete.” 

    „Codul etic al amerindienilor
    Trezește-te împreună cu soarele și fă-ți rugăciunea. Roagă-te des. Marele Spirit va asculta, trebuie doar să-i vorbești.
    Fii tolerant cu cei care s-au pierdut pe cale. Ignoră înșelătoria, mânia, gelozia și lăcomia. Acestea izvorăsc din înstrăiarea de Suflet. Roagă-te pentru acești oameni, ca și ei să-și găsească îndrumare.
    Caută-te pe tine, prin tine. Nu lăsa ca alții să-ți impună pe ce cale să mergi. Este calea ta și tu mergi pe ea. Alții pot să meargă eventual alături de tine, însă nimeni altcineva nu poate să trăiască viața ta.
  Poartă-te cu oaspeții care îți intră în casă cu multă considerație. Servește-le masa cea mai bună, dă-le patul cel mai bun și onorează-i cu bunăvoință și respect.
    Nu fura ceea ce nu este al tău, nici de la o altă persoană, nici de la o comunitate, nici de la natură. Dacă nu ți-a fost oferit, sau dacă nu ai muncit pentru acel ceva, nu îți aparține.
   Respectă toate lucrurile de pe acest pământ, toți oamenii, toate ființele și toate plantele.
    Onorează gâdurile, dorințele și cuvintele cu care vii în contact. Să nu întrerupi pe altul care vorbește, nici să nu râzi de el și nici să nu-i imiți comportamentul în batjocură. Permite fiecărui om dreptul la exprimare personală.
    Nu vorbi de rău pe alții. Energia răutății pe care o emiți spre Univers va veni înapoi către tine multiplicată.
    Toți oamenii fac greșeli. Și toate greșelile pot fi iertate.
    Gâdurile rele produc îmbolăvirea minții, a trupului și a spiritului.
    Copiii sunt semițele viitorului nostru. Plantează iubirea în inimile lor și udă această iubire cu înțelepciunea și lecțiile vieții. Copiii au nevoie de spațiu ca să crească. Asigură-le acest spațiu.
    Evită să rănești inimile altora, fii coștient că rănind pe altul, otrava durerii se va întoarce la tine.
    Natura nu este aici petru noi, ci este parte din noi. Toți facem parte din natura Planetară.
    Fii cinstit întotdeauna. Corectitudinea este un test de voință în acest Univers.
   Păstrează-te echilibrat. Încearcă să păstrezi puternic sinele tău mental, spiritual, emoțional, fizic.
   Asumă-ți responsabilitatea propriilor acțiuni.
  Respectă spațiul personal al celorlalți. Nu te atinge de proprietatea altora, de obiectele de cult religios.
    Fii cinstit cu tine însuți, îngrijește-te și ajută-te întâi pe tine însuți.
    Respectă alte credințe religioase. Împarte ceea ce ai. Participă la lucrul de caritate.”

    „De la călugării tibetani:
    Îți place ceva, nu îți place, spune.
    Îți este dor de cineva, sună.
    Nu înțelegi, întreabă.
    Vrei să te întâlnești cu cineva, chamă-l.
    Vrei ceva, cere.
    Nu te certa niciodată.
    Ești vinovat, cere scuze.
    Iubirea e cel mai important în viață.
    Problemele omului sunt doar în capul lui.
    Caută plăcerea în tot ceea ce te încojoară.
    Nu uita că ai doar o viață.
    Nu datorezi nimănui nimic, nimeni nu-ți datorează nimic.
    Nu regreta timpul și banii pentru cunoașterea lumii.
    Ai încredere în simțurile tale.
    Fii răbdător cu oamenii.
    Admiră natura.
    Ziua de azi e cea mai bună zi.”

    „Insistă să stăpânești AUTOCONTROLUL și DETAȘAREA pentru că lumea va încerca să te cotroleze și să te agațe. Te vor provoca, te vor ataca, te vor manipula cu emoții, cu vină, cu frici. Și, dacă nu te cunoști pe tine, te vei pierde în ei. Autocontrolul nu e reprimare, este LIBERTATE. Detașarea nu e indifereță, e claritate. Să fii în mijlocul haosului și să nu fii haosul e fantastic. Să simți, dar să nu reacțioezi e fenomenal! Asta este PUTEREA REALĂ. Când lumea apasă pe toate butoanele tale și tu să alegi să nu funcționezi pe pilot automat. Pentru că cine se stăpânește pe sine nu mai poate fi stăpânit de nimeni.” (Răzvan Vasile)

  „Și pământul poate cânta, pentru cei care știu să asculte.” (W. Shakespeare)

    „Vreau să spun trenului care trece o singură dată în viață... că eu pot face drumul, dacă vreau, și pe jos.”

    „Poți da fără iubire, dar nu poți iubi fără dăruire.” (Octavian Paler)

   „Să aștepți oricât. Să aștepți orice. Să nu-ți amintești, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent.” (Octavian Paler)

    „În viață suferița este de două feluri: cea care te doare și cea care te schimbă.”

    „Doar iertarea și iubirea sinceră pot să-ți aducă liniște în viață. Iartă-i pe cei care ți-au greșit, nu pentru că ar merita iertarea, ci pentru că meriți tu liniștea. 
    Fii bun și lucruri bune ți se vor întâmpla!” (Hrisostom Filipescu)

  „La cele mai importannte răscruci ale vieții nu există nicio semnalizare.” (E Hemingway)

  „Fă-ne, Doamne, să înflorim ca copacii înc-o dată
    Și miros să răspândim, de credință adevărată!
    Adă, Doamne, primăvara, după care toți tânjim!
    Dă-ne dor de cele sfinte și putere să iubim!”

    

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu