PROIECT CULTURAL 2013: SUBCETATE, UN SECOL DE ISTORIE ÎN IMAGINI

Aducem mulţumiri consătenilor pentru înţelegere şi sprijinul acordat în realizarea arhivei de fotografii şi documente, iar prietenilor Asociaţiei Culturale „Dobreanu”, Consiliului Local Subcetate şi Consiliului Judeţean Harghita pentru realizarea proiectului de tipărire a acestei cărţi-album. 

    Cartea „Subcetate. Un secol de istorie în imagini” de Doina Dobreanu și Vasile Dobreanu se înscrie pe linia precedentelor cărți cu valoare etnografică realizate de profesoara Doina Dobreanu, originară și domiciliată în localitatea Subcetate din județul Harghita: cartea – album „Cusături artistice din Subcetate-Mureş (judeţul Harghita)”, 2008, cartea-album „Țesături românești din zona Mureșului Superior (Secolul al XX-lea)”, 2010, cartea „Cântecul obârșiei”, 2011 și cartea „La noi, la Subcetate” (de Doina Dobreanu și Zorel Suciu), 2012. Aceste cărţi, ca și cea care urmează a fi tipărită în 2013 sunt scrise cu iubire pentru oamenii de ieri şi de azi, trăitori în comuna Subcetate şi în împrejurimi, pentru meşterii anonimi beneficiari ai unor tradiţii cu rădăcini în vremuri imemoriale. Sunt cărţi izvorâte dintr-o aplecare pasională nu numai spre cunoaşterea îndeletnicirilor şi a manifestărilor artistice ale comunităţii de care autoarea este legată prin obârşie şi prin comuniune existenţială, ci şi a folclorului, a obiceiurilor şi a tradiţiilor acesteia. „Acasă, la Subcetate, omul este de trei ori binecuvântat: o dată prin originile sale sfinte, o dată prin legătura organică cu apele mari și a treia oară prin legăturile cu formele ancestrale de cultură... Aici, înțelepciunea, truda, arta cusăturii, țesutul, cântecul dumnezeiește de frumos îngânat pruncilor seara au rămas rosturile omului. De la primul său volum, autoarea a intuit această filiație subtilă și s-a priceput să o pună de acord cu resorturile noastre spirituale. Într-o lume golită de sensuri, întoarcerea la noi înșine ne face mai liberi, mai fericiți și mai buni. Ne apropie atât mult de Dumnezeu!” (Conf. Univ. Dr. Doina Butiurcă)

    Autorii cărții-album „Subcetate. Un secol de istorie în imagini” își propun să concretizeze „prin imagini” ceea ce prin puterea cuvântului au reușit să scoată la lumină în cărțile precedente: informaţii despre modul lor de viaţă, de simţire, de exprimare, de manifestare ale locuitorilor comunei Subcetate. Cartea este realizată cu rigurozitatea cercetătorului, cu căldură sufletească şi cu oarecare nostalgie. A prezenta tinerilor de astăzi experienţe de viaţă fireşti, arhicunoscute pentru comunitățile rurale în ultimul secol este o încercare de a incita curiozitatea şi interesul pentru vechile meserii şi pentru rodul acestora, pentru mentalitatea unei colectivități privind rosturile vieții. Prin tipărirea cărții-album „Subcetate – Un secol de istorie în imagini” ne propunem în primul rând cunoașterea și transmiterea unor valori ale patrimoniului fotografic, reprezentând documente importante pentru istoria locală a secolului al XX-lea și pentru universul culturii tradiționale românești. În comuna Subcetate s-au format, trăind în simplitate, și modestie, în cultul muncii și al iubirii lui Dumnezeu, oameni de mare caracter, oameni care au înțeles cu înțelepciune rostul vieții și care au cunoscut fericirea, luând aminte din suferințe, învățând să-și fie aproape unii altora, să dăruiască și să primească iubirea. Ramurile unor familii vechi, cu rădăcinile înfipte în pământul din Subcetate, înmuguresc aici sau pretutindeni, purtând în ele seva pământului natal, dorul de acasă, amintirea celor dragi. Lumea comunității tradiționale din Subcetate, astăzi în amurgul ei, ni se înfățișează prin imaginile surprinse în fotografii, în ipostaze reprezentative pentru evoluția ei vreme de un secol, al XX-lea.

    Valoarea etnografică și istorică a fotografiilor este evidentă. Prezentul album completează în mod fericit informația monografică deja existentă privind comuna Subcetate, în vederea unei ample cercetări ulterioare. Așezate cronologic și tematic – familii, chipuri, port popular de sărbătoare, obiceiuri, ocupații, copilărie, școală, armată, război etc.– fotografiile recreează atmosfera comunei Subcetate de odinioară în contextul zonei Topliței. A transmite celor ce ne urmează din cunoștințele despre acest loc – leagăn al copilăriei înseamnă a-l fixa în nemurire. Subcetate este o așezare românească ca oricare alta, dar, pentru cei care au văzut prima oară lumina zilei aici, rămâne unică. Frumusețea acestui loc o percepem cu sufletul, căci numai așa se poate vedea cu adevărat ceea ce este invizibil pentru ochi. Este nu doar un loc frumos, ci și sacru, prin prezența în centrul comunei a unei impozante biserici, coloană între pământ și Cer.

 „Goga – chipul arestat al poetului”

„ (…) Oarecum în spiritul manifestării de la Cercul Militar din Miercurea-Ciuc a fost și lansarea albumului, avându-i ca autori pe profesorii Doinița și Vasile Dobrean, „Subcetate. Un secol de istorie în imagini”. Prin intermediul unor fotografii, obținute de la locuitorii din Subcetate, este reconstituită, complex, istoria acestei frumoase localități harghitene, sub o multitudine de fațete:familii, chipuri, obiceiuri, copilărie, școală, război, refugiu,sport, activitate culturală și multe altele. Albumul a fost editat prin eforturile Asociației culturale „Dobreanu”, cu sprijinul Consiliului local Subcetate și a Consiliului Județean Harghita - cofinanțator al proiectului.” Ștefan Danciu

                       În „Informația Harghitei”, miercuri, 2 octombrie 2013, p.4

O carte - tezaur

În contextul socio-cultural actual, al societății în care trăim, tradiţiile încep să piardă tot mai mult teren; mai mult de atât, tot ce ţine de autenticitatea satelor - meşteşuguri, obiceiuri, muzică, port, dansuri - pare să fie ceva vechi şi îndepărtat și nu mai impresionează aproape deloc, locul obiceiurilor și tradițiilor ancestrale fiind luat de aspecte considerate a fi moderne: internet, manele, îmbrăcăminte, alte kitsch-uri.

Această realitate se întâlnește în toate satele româneşti care par neschimbate la o privire superficială, dar nu și pentru cei sensibilizaţi de viaţa de la sat. De-a lungul timpului, cei care s-au mutat dincolo au luat cu ei, pe rând, aproape fără să ne dăm seama, fărâme din universul lor spiritual şi de viaţă, dar atâta timp cât mai avem câţiva oameni de suflet şi pricepuţi prin sate este de datoria noastră să încercăm să transmitem aceste lucruri următoarelor generaţii.

Cu pricepere, cumpăneală, răbdare şi un mare timp de experienţă în dorinţa de a surprinde şi releva aspectele proprii ale satului românesc - ocupaţiile, obiceiurile legate de muncile din timpul anului, ceremonialul nunţii, ritualul înmormântării, dragostea sătenilor de viaţă, bucuria de a petrece împreună clipele de răgaz sau puţinele ore libere din zilele de sărbătoare, după o anumită lege nescrisă a repausului duminical, momente din viaţa şcolii -, doamna profesoară Doina Dobreanu, în colaborare cu fratele domniei sale, profesorul Vasile Dobreanu, au făcut posibilă realizarea cărții-album „SUBCETATE. UN SECOL DE ISTORIE ÎN IMAGINI”, carte născută din iubire profundă faţă de lumea satului, carte ale cărei imagini nu vor să se piardă în negura timpului, ci vor să renască şi să fie sădite în mintea şi în sufletul celor care o răsfoiesc.

Daniela Cotfas, bibliotecar la Liceul „Miron Cristea”

O carte care ne vede;apare sub egida Asociației Culturale„Dobreanu” din Subcetate, județul Harghita. Autorii:Doina Dobreanu și Vasile Dobreanu. SUBCETATE. UN SECOLDEISTORIE ÎN IMAGINI. Cartea a apărut la Editura Cezara din Târgu-Mureș,în colecția „Perpetuum”, pe care de câțiva ani o îngrijesc la Târgu-Mureș.

Spuneam că această carte are ochi. În primul rând este o carte curată, deosebit de frumoasă. Toate cărțile semnate de profesorii Doina Dobreanu și Vasile Dobreanu au o frumusețe aparte,o adâncime ideatică;sunt curate în pagină pentru că le este curat, le este important, le este reverberant sufletul. Acum localitatea Subcetate apare în ramă. Cu adevărat în ramă este icoana acestei localități reverberată în atâtea chipuri, în atâtea fizionomii, în atâtea evenimente, în atâtea împrejurări. Școala, armata, ocupațiile, vârstele – copii, tineri, miri, vârstnici -,nașterea, moartea; toate sunt cuprinse în albumul acesta.

Cartea este structurată pe mai multe capitole.

Capitolul I, „Începutul secolului al XX-lea. Anii 1900-1920”: familii, anii de război 1916-1919 cu o emoționantă scrisoare trimisă părinților de medicinistul Ioan Gafton, cu brevetele militare primite de plutonierul Dobrean Vasile din regimentul 82 de infanterie…

Capitolul II publică imagini din anii1920-1940.(…) Sunt deosebit de grăitoare imaginile acestea.

Capitolul III cuprinde imagini dintre anii 1940-1945 (…)

Capitolul IV: Anii 1945-1965. Sunt atât de diverse, atât de expresive imaginile, sunt calde. Albumul acesta are o căldură, are un abur al sufletului. Este o respirație sufletească. E aducerea-aminte. Dar este respectul pe care autorii îl adresează localității, oamenilor din Subcetate, din imprejurimi. O imagine deosebit de interesantă, de plină de semnificație este treieratul din Poiană, o fotografie din 1955, cu chipurile țăranilor,chipuri muncite, dar cu satisfacția primirii rodului.

Un alt capitol cuprinde anii 1965-2013, cu chipuri de școlari,preșcolari, elevi pe scenă în spectacole școlare, teatru de amatori, expoziție, imagini extracurriculare, din nou imagini privind botezul și nunta, jocuri populare, familii, revederi ale liceenilor, acele întâlniri tradiționale ale promoțiilor care se întâlnesc din ani în ani pe fluxul amintirilor.

Cred că fiecare locuitor din comuna Subcetate, județul Harghita mai are acum o fereastră,un loc unde se poate reculege, pentru că răsfoind paginile acestea te bucuri, reînvie un timp și te reculegi ca ființă umană. E nevoie de amintiri. Este o carte a amintirilor, este poza aceea cu patina vremii, o poză de pe perete, acum poza aceasta pe filă de carte, întregind valoarea unui loc și ducând vestea acestui loc. Cartea aceasta este document. Este manual, este școală: înveți din cartea aceasta.Te așezi pe pagina ei ca într-o bancă, asculți timpul, te întâlnești cu cei care au fost, cu cei care sunt și atât de frumos curge sub coperta ei eternitatea Mureșului!

 Dr. Valentin Marica, Senior Editor la Radio Târgu Mureș, în Emisiunea „Vitralii”, joi, 3 oct.2013

Prezentarea cărții la Biblioteca Municipală „George Sbârcea” din Toplița, în cadrul Zilelor „Miron Cristea” - 18 iulie 2013

Expoziție-eveniment și Prezentarea cărții-album la Cercul Militar din Miercurea-Ciuc, în data de 26 septembrie 3013

 

Prezentarea cărții la Liceul din Subcetate, la 1 octombrie 2013

Profesioniștii noștri: ILIE ȘANDRU

Joi, 18 iulie 2013, în cadrul „Zilelor MIRON CRISTEA”, ediția a XVI-a, organizate la Toplița, a fost lansat volumul omagial „Profesioniștii noștri” (7) dedicat profesorului, scriitorului, gazetarului, omului de cultură Ilie Șandru, la împlinirea a 60 de ani de activitate.

ILIE ȘANDRU – un Om care sfințește locul

Original din localitatea Săcalu de Pădure, situată în apropiere de Reghin, domnul Ilie Șandru și-a legat destinul de Toplița și de localitățile dimprejur, în caliate de învățător și profesor, dar și de întreg județul Harghita, în calitate de ziarist la cotidianul „Informația Harghitei”.

L-am cunoscut pe domnul profesor Ilie Șandru în primii ani ai carierei mele didactice împlinite tot în zona Topliței. În anul 1976, domnul Ilie Șandru a organizat manifestări pentru sărbătorirea centenarului nașterii lui O.C. Tăslăuanu, la Toplița și Bilbor, ca și prima ediție a Festivalului-concurs național al cântecului păstoresc „Miorița”, la Toplița. Am participat cu bucurie, interes și mândrie la aceste ample manifestări culturale de interes național. Ne-am cunoscut personal puțin mai târziu, cu ocazia inspecției pe care domnia sa mi-a făcut-o pentru înscrierea la examenul de definitivare în învățământ…

În anul 2005, am fost prezentă la momentul solemn organizat de Consiliul Local Toplița, în cadrul  Zilelor „Miron Cristea”, pentru conferirea titlului de „cetățean de onoare” al municipiului Toplița domnului Ilie Șandru, la împlinirea vârstei de 70 de ani, ca urmare a activității de slujire a învățământului și culturii toplițene timp de o jumătate de secol. „Omul sfințește locul”, spune un proverb românesc. Titlul de „cetățean de onoare” al municipiului Toplița este o recunoaștere binemeritată a prezenței prestigioase a acestui cărturar neobosit în tumultul vieții culturale din această parte a României; este un act de recunoaștere oficială a meritelor unui Om care, într-adevăr, a sfințit locul. Este la fel de important să menționez că în anii următori ne-am întâlnit la o mulțime de activități  culturale organizate la Toplița, Miercurea-Ciuc, Sfântu-Gheorghe, Bălan, Subcetate, la întâlniri cu cititorii, la Sesiunea de comunicări științifice „Românii din Sud-Estul Transilvaniei. Istorie, cultură, civilizație”, la Zilele „Miron Cristea” etc.

Activitatea desfășurată de domnul Ilie Șandru este multilaterală. În domeniile publicistic și literar, mărturie stau cele 15 cărți publicate până în prezent. Îmi face plăcere să mă refer în primul rând la cărțile de beletristică publicate de domnul Ilie Șandru: „Binecuvântată a fost clipa…(roman, 2002), „Drum spre viață” (roman, 2007), „Vremuri și destine” (2011), dar și la cartea de reporaje „Oameni și locuri din Călimani” (2000). Sunt cărți în care vibrează ca un laitmotiv însuși îndemnul testamentar al lui Simion Bărnuțiu, menționat de domnul Ilie Șandru pe coperta uneia din cărțile sale, îndemn pe care îl percepem ca pe un crez asumat de domnia sa: „Așadar, fraților, aduceți-vă aminte atunci când strigă din morminte străbunii noștri. Fiilor, noi încă am fost nu o dată în împrejurări grele, cum sunteți voi astăzi, și de multe ori am suferit și mai mari rele decât voi (… dar) ne-am luptat ca români pentru pământul și numele nostru, ca să vi-l lăsăm vouă dimpreună cu limba noastră cea dulce ca cerul sub care ne-am născut.”

„Drum spre viață”, al cărui titlu e sugestiv, este ca formulă epică un Bildungsroman, un roman de formare, în care scriitorul urmărește drumul parcurs de personajul principal, Mihai Silion, de la vârsta necuvântului, trecând prin cea a poveștilor, a anilor de școală, a primelor iubiri, a milităriei, până la căsătorie, într-o perioadă istorică de mari frământări, în schimbare mereu.  

Faptele de viață sunt prezentate indirect, din perspectiva povestitorului care observă și analizează, evocă și descrie, se emoționează, se revoltă, concluzionează, dar și direct, prin dialogul viu al personajelor sau prin paginile de jurnal ale personajului principal din Epilog 2.

Romanul este alcătuit din trei părți: I - „Vechi amintiri”, II – „Începuturile”, III – „Zbuciumul”, la care se adaugă două epiloguri: „O întâlnire peste ani” și „După douăzeci de ani”, ceea ce face ca realitatea vieții social-politice și istorice românești să fie surprinsă timp de peste o jumătate de secol, începând cu perioada interbelică, continuând cu anii celui de-al Doilea Război Mondial,  instaurarea regimului comunist și sfârșind cu anul 1989.

Romanul este o împletire armonioasă de real și ficțiune și are o valoare vădit documentară și educativă. Acțiunea se desfășoară cu preponderanță în vecinătatea Munților Gurghiu și Călimani: Săcălel, Topala, Padina, Bistricioara. Pe lângă aceste toponime fictive în dosul cărora deslușim numele de Săcalu de Pădure, Toplița, Platonești și Bilbor, sunt prezente toponime reale din acest areal precum Reghin, Sălard, Filpea etc. Scriitorul împrumută numeroase elemente din propria-i biografie personajului principal, Mihai Silion, dar acesta are o identitate de sine stătătoare. Între personajele secundare, unele păstrează numele reale: părinții Ioan și Floarea, preotul Romulus Todea, doctorul Eugen Nicoară, violonistul Victor Radu, unchiul Mihai, învățătorii Simion Bobric, Ioan Sandu, tovarășul Tropotei etc.

Copil de țărani vrednici din Săcălel, Mihai Silion urmează Liceul „Petru Maior” din Reghin, la îndemnul unchiului său, Mihai, avocat în acest oraș. Își amintește de prima oră de limba română, când profesorul Zare, „un om între două vârste”, văzându-l în portul strămoșesc, se adresă elevilor săi, „cu vocea blândă și melodiaosă”, astfel: „Dragii mei, după cum puteți vedea, el (Mihai Silion) este îmbrăcat în același frumos costum popular pe care l-a purtat și acasă în zilele de sărbătoare. Nu trebuie să se rușineze însă pentru aceasta, din contră, trebuie să se mândrească, fiindcă l-au purtat moșii și strămoșii noștri, iar acum îl poartă cu mândrie bunicii și părinții voștri. Și voi ați venit aproape toți de la țară (…) Să nu uitați niciodată satul în care v-ați născut și să nu vă fie rușine să îmbrăcați costumul nostru național, arunci când veți avea ocazia. Să nu uitați că acolo, în satele din care ați venit, se păstrează adevărata noastră viață românească, obiceiurile noastre străvechi, moștenite din moși-strămoși. Acolo s-au născut aproape toți marii noștri oameni, marii patrioți, care au făurit țara în care trăim noi azi. Să fiți întotdeauna mândri de satul în care v-ați născut, să respectați pe țărani, fiindcă ei au fost, sunt și vor rămâne talpa țării, cei care, prin munca lor grea, ne asigură nouă, celor de la orașe, viața, pâinea cea de toate zilele”.

Când Mihai Silion face primul popas la Mausoleul ridicat la Toplița – Secu, în drum spre localitatea din apropiere în care a fost repartizat ca învățător, profesorul Mihăilescu îi spuse:

„Dragul meu coleg, am ajuns într-un loc pe lângă care nu se poate trece fără să te oprești. Este un loc cu rezonanță istorică pentru aceste meleaguri. Ceea ce vezi este un monument – mausoleu sub lespezile căruia își dorm somnul de veci 771 de ostași-eroi ai neamului nostru, căzuți în luptele ce s-au dat prin acești munți, în războiul nostru de reîntregire a neamului, pentru eliberarea Ardealului și unirea sa cu patria-mumă, România!”

Sunt doar două fragmente din acest roman care demonstrează componenta patriotică a mesajului acestei cărți, la fel ca și al întregii opere a domnului Ilie Șandru: iubirea de neam, de țară, de limbă, de tradiții.

Cartea îmbie la lectură, este captivantă și datorită stilului artistic caracterizat prin naturalețe, frumusețea limbii, freamătul și fluența povestirii, emoția, sensibilitatea și sinceritatea sentimentului de iubire  trăit de îndrăgostiți: „Silion era parcă un alt om. Sufletul i se umpluse de o mare bucurie. Zburda ca un ied neastâmpărat peste câmpurile pline de flori și se înălța precum ciocârliile vara, spre oceanul albastru fără sfârșit al cerului”.

„File de epopee”, a treia parte a cărții „Vremuri și destine” (2011) este o reluare, modificată și adăugită, cum menționează autorul, a primei cărți, Sub cumpăna veacului” (1995). Scriitorul valorifică documente istorice, scrieri literare și documente de istorie locală, scrisă sau orală, și își imaginează frământările românilor în anii de neutralitate ai Primului Război Mondial (1914-1916), animați de idealul unității naționale, atât în Consiliile de Coroană din vremea lui Carol I și Ferdinand I, ca și în tabăra de la Broșteni unde „batalionul de acoperire” al armatei române aștepta ordinul de atac pentru a trece Carpații prin pasul Tulgheș-Corbu-Borsec-Toplița. Povestirea culminează cu descrierea luptei de pe Muntele Mare din  Masivul Călimani, în apropierea căruia, la Gura Secului, a fost înălțat mai târziu monumentul-mausoleu, loc de închinăciune în fața acelor români care și-au jertfit aici viața pentru o cauză măreață, din iubire de țară și neam:

„În cele din urmă, o liniște nefirească, dureroasă, a pus stăpânire peste câmpul de luptă, unde doar cu puțin timp în urmă se părea că iadul a coborât pe pământ. De undeva, din înălțimile Călimanilor, întunericul a început să coboare încet, lățindu-se peste văi și peste dealuri. Din când în când, liniștea era întreruptă de gemetele răniților și muribunzilor. Sute și sute de ostași români au înroșit cu sângele lor iarba și pietrele muntelui Runcul Mare, devenit cea dintâi Golgotă pe care aceștia au trebuit s-o urce, în această zonă a frontului, în cele dintîi zile ale Războiului de Întregire a Neamului.”

Cartea scriitorului-reporter Ilie Șandru, „Oameni și locuri din Călimani” poate fi considerată, în ansamblul ei, o monografie a Masivului Călimani și a locurilor din vecinătate. Evocând o pleiadă de personalități cu obârșia în aceste ținuturi, oameni care poartă în ei semeția, cutezanța și putera muntelui și descriind locuri și peisaje aparținând acestui templu majestuos - Călimanii, scriitorul găsește ocazii de a face incursiuni în folclor, istorie, cultură, civilizație și spiritualitate. Aș defini cartea prin înseși cuvintele autorului: „un glas al pământului și al istoriei, al trecutului îndepărtat care vine spre cei de azi, mergând spre viitor.”

„Eterna chemare” este prefața semnată de autor; este o chemare la cunoaștere prin drumețiile în Călimani, dar și o chemare, aș spune eu, la cunoaștere prin lectura cărții:

„Nu știu de ce, dar ceva irezistibil mă îndeamnă să urc mereu pe cărările cunoscute și necunoscute ale Călimanilor și să mă pierd în împărăția lor de frumuseți, mereu altele legate de viața muntelui, de anotimpurile sale. Poate și pentru că, înainte de toate, pentru mine, Călimanii nu sunt niște munți ca oricare alții, ci sunt o lume a libertății depline în care te poți desprinde de propria-ți ființă, spre a trăi clipe de adevărată desfătare sufletească, momente de exaltare, ispitit fiind de înălțimile albastre, de ideea de zbor spre acestea… Și apoi, Călimanii nici nu sunt, cu adevărat, niște munți obișnuiți, în care îți poți desfăta doar privirile. Ei sunt munți încărcați de istorie și de spiritualitate românească. Ei sunt ținuturi de legendă, unde, pe fiecare potecă, te pândesc întâmplări misterioase și enigme nedezlegate. De la înălțimea celor două mii de metri, Bradul Ciont își povestește legende despre întâmplări demult apuse, Iezerul te privește cu ochiul său cristalin, în care deslușești șoaptele izvoarelor fermecate, ce se ridică dinspre adâncurile pământului. Iar de pe cupola Rățitișului sau de pe cea a Cerbucului îți poți roti nestingherit privirile spre largul pământului românesc, către legendara Țară de Sus a Moldovei, ori către frumoasele „țări” ale Ardealului”.

Între așezările prezentate în carte sunt: Toplița – „Vatră de istorie și leagăn de legendă”, Bilborul – „un leagăn mai aproape de cer”, „sat frumos ca-n povești”, „Împărăția Bradului Alb”; Săcalul de Pădure – „cuib de istorie și continuitate românească”, cătunul Ciubucani din satul Filpea, comuna Subcetate („Și, totuși, există un Ciubucani lângă Toplița”). Multe alte localități sunt „sfințite” de prezența unor oameni de seamă cu rădăcinile în aceste așezări  românești răsfirate în depresiuni sau la poale de Călimani: O. C. Tăslăuanu din Bilbor, istoricul Vasile Netea din Deda, Patriarhul României Elie Miron Cristea, Pr. Dumitru Emilian Antal și Pr. Gavril Filip din Toplița, Dr. Eugen Nicoară, Ovidiu Bojor - „un ram dintr-o frumoasă familie românească”, bibliotecarul Leon Mircea, prof. Dumitru Husar și Valentin Borda din Reghin,  pictorul Ion Vlasiu și Pavel Tornea, „un mare virtuoz al oboiului”, din Bistra Mureșului, Simion C. Mândrescu și înv. Mihai Tomșa din Râpa de Jos, Dumitru Gafton, originar din Subcetate și învățător în Gălăuțaș, Victor Radu cu „vioara lui fermecată”, din Morăreni, pr. Romulus Sever Todea și generalul Valer Cengher din Săcalu  de Pădure, prof. dr. Radu Rey din Vatra Dornei, scriitorul și omul de cultură Teodor Tanco din Monor, protopopul Elie Câmpeanu - „slujitor al neamului și al bisericii”, preot mulți ani în Subcetate, dr. în științe psihologice Pavel Mureșan din Sărmaș.

Stăpânii munților sunt oierii, reprezentați în carte de baciul Grigore Blăganu, „vechi și priceput oier, de loc dintr-un sat de sub Poiana Tomii, care-și vărează turma de mioare la Bradul Ciont din Călimani”, ciobanul Ioan Groza din Gălăuțaș, badea Vasile Stan din Bilbor, „povestitor înnăscut și suflător neîntrecut din fluier”.

Repere de spiritualitate românească sunt mănăstirile din Toplița, a „Sfântului Prooroc Ilie” și Mănăstirea Doamnei, „o mărturie a continuității românești pe meleagurile Mureșului Superior”. Pe scurt, nimic din ceea ce reprezintă amprenta și dăinuirea acestori locuri cu încărcătură istorică și spirituală nu a scăpat atenției scriitorului-reporter al Călimanilor.

În ansamblul ei, proza artistică a domnului Ilie Șandru este o creație autentică în care sunt valorificate cu naturalețe și obiectivitate experiențe de viață trăite direct sau cunoscute indirect, prin documentare minuțioasă, petrecute în medii sociale diverse: satul românesc și orașul de provincie din estul Transilvaniei, mediul cazon și războiul. Problematica socială și națională asigură prozei un vădit caracter etic, educativ, iar veridicitatea dialogului și frumusețea limbii vorbite ce creează impresia de autenticitate, ca și prezentarea evenimentelor într-un crescendo emoțional țin de măiestrie artistică.

Povestirile și prozele din volumul „Vremuri și destine” se înscriu, prin caracterul lor realist și etic, dar și prin stilul caracterizat prin proprietate, concizie, limpezime și sobrietate în tradiția nuvelelor și povestirilor scriitorilor ardeleni: Ioan Slavici, Ion Agârbiceanu, Liviu Rebreanu.

Proza scriitorului Ilie Șandru este doar una din dovezile felului în care acest Om își urmează crezul  vieții sale formulat astfel: „prin tot ceea ce am făcut am încercat, după puteri, să-mi slujesc neamul meu cu care m-am mândrit și mă mândresc, să las urmașilor un semn al trecerii mele prin vremuri”. ( „Ctitori de neam”)

Acum, la ceas aniversar, îi transmit domnului Ilie Șandru sincere felicitări pentru grandioasa sa lucrare și îi doresc multă sănătate și putere de muncă pentru a o îmbogăți cu noi și noi realizări. Pe Omul, profesorul, cărturarul și patriotul Ilie Șandru, mesagerul românilor din preajma Călimanilor, care s-a dăruit cu iubire neamului său, îl admir și îl prețuiesc, dar se cuvine ca toți să îl gratulăm și să îl cinstim cu tot respectul.

La mulți ani, doamnule Ilie Șandru!

                                   Prof. Doina Dobreanu

Ilie Șandru, la Liceul din Subcetate, 17 februarie 2006

Ilie Șandru, la Căminul Cultural din Subcetate, 

18 noiembrie 2008

BĂLAN, 2008

https://revistalyceum.blogspot.com/2018/12/eroica-indarjire-de-ilie-sandru-cosmina.html

Profesor Doina Dobreanu: Nicolae Bucur, ADEMENIREA TIMPULUI, 2013

25 aprilie 2013. Particip la lansarea a două cărți la Biblioteca Municipală „George Sbârcea” din Toplița:

- Nicolae Bucur și Constantin Catrina, „Tezaut de etnografie și folclor în județele Covasna și Harghita”, Editura Eurocarpatica, 2013;

- Nicolae Bucur, „Ademenirea timpului”, Editura Eurocarpatica, 2013.

Prin bucuria spirituală trăită plenar, simțim detașatrea, pentru o vreme măcar, de contingent, de lumea reală. Însăși această întâlnire, prin popasul în lumea cărților și al spiritelor înalte, este un prilej de ademenire a timpului, a trecerii.

Primesc în dar cartea domnului Nicolae Bucur, „Ademenirea timpului”, cu următoarea dedicație: „În valul vieții omul are nevoie de suflete adevărate, de semne și simboluri pentru a se regăsi pe sine. Admirația și prietenia celui care s-a străduit să fie înțeles...”

Suntem mereu în căutarea Sinelui… Și domnul Nicolae Bucur o face recurgând și la permanente întâlniri cu cartea, cu arta, căci arta, susținea Oscar Walter Cisek, „este o arhivă vie a simțirii omenești; din ea primim necurmat îndemnuri, sugestii, încurajări, consolare.” (p. 208)

Această carte radiografiază caracterul și sufletul domnului Nicolae Bucur prin sinceritatea confesiunilor făcute, prin bucuria întâlnirii directe cu confrații săi din breasla scriitorilor, a gazetarilor și a profesorilor, dar și prin bucuria întâlnirii, prin lectură, cu personalități marcante ale culturii naționale și universale (Eminescu, Arghezi, Nicolae Labiș, E. Cioran, M. Eliade, Marin Preda). Poți cunoaște omul Nicolae Bucur și în funcție de prietenii pe care îi are, ei fiind prezenți în cartea domniei sale: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Mircea Nedelciu, George Chirilă, Calistrat Costin, George Sbârcea, Eugen Buzoianu, Ilie Șandru, Mihail Filimon, Ion Nete, Dumitru Panaite, Gheorghe Afloarei, Ludovic Măcelaru, pr. Emil Pop, Valeria Pop. Cartea „Ademenirea timpului” este, pe bună dreptate, așa cum însuși autorul precizează despre cărțile lui George Sbârcea, „nu numai produsul chinurilor autorului, ci și profilul său, morala și psihologia sa, gândul său despre om, despre prezent și viitor.” (p. 198)

Cartea este dedicată amintirii fiului drag al autorului, Adrian, plecat prea repede în luma celor drepți.

Titlul cărții, „Ademenirea timpului”, este sugestiv. Lectura cărților și scrisul devin pentru tatăl îndurerat posibile căi de alinare în timp a suferinței, a neliniștilor interiare, posibilitate de ademenire a timpului.

În capitolul I, „Confesiuni”, autorul explică demersul său artistic astfel: „Frumoasă-i încercarea să netezești golul de ființă prin cuvinte (…), darul ceresc dat omului să-și mărturisească adâncul conștiinței.”„ Să scrii pentru a-ți alina durerea, cu reîntoarceri într-un trecut cu amintirile plăcute și personaje dragi, devine în clipa de față una din misiunile cele mai  grele pentru un părinte, din a cărui familie o minunată ființă s-a mutat din timpul viu în timpul mut.”

„Sunt cărțile în stare să ne consoleze?”, se întreabă apoi autorul.

„Scrisul la această carte  - mărturisea în 1994 Isabel Allende, la publicarea volumului „Paula” – m-a ajutat să ies din tunel”, căci „să plâng moartea fiicei mele a însemnat să merg singură prin bezna dintr-un tunel lung pas cu pas, lacrimă cu lacrimă, cuvânt cu cuvânt.” „Scrisul nu înlocuiește terapia, mai spunea ea, dar cu siguranță că te ajută să lupți cu apele tulburi și cu suferințele vieții.” (p. 26)

„Cărțile sunt ca îngerii, mărturisește și scriitoarea Ioana Pârvulescu, nu au nevoie să le explici nimic, știu totul, cred totul cu tine. Cărțile nu știu să trădeze, nu sunt egoiste, nu te oropsesc, nu-ți fac reproșuri nemeritate… Te apără. Și apără de răul secolului: plictiseala.” (p. 26)

Împărtășind idei ale celor care s-au confruntat cu suferința și au găsit în carte un refugiu, autorul conchide: „În multe situații, cartea, acest dar al eternității, te poate vindeca de neliniștile care te macină, îți poate oferi acea libertate și pace interioară atât de necesare de multe ori, siguranța și responsabilitatea față de tine însuți.” (p. 26)

Așadar, scrisul devine o experiență existențială și pentru domnul Nicolae Bucur. Pretextele sunt felurite: trăirile directe, numeroasele popasuri făcute în universul operelor marilor gânditori ai lumii, găsind în maximele, cugetările și reflecțiile acestora adevărate izvoare de înțelepciune și repere existențiale: „În cărți sălășuiește sufletul întregului trecut…”, „Marile bucurii vin din contemplarea operelor frumoase.” (Democrit)

Suferința devine un leitmotiv al cărții. În încercarea de a se izbăvi de suferință, autorul recurge la lecturi din cartea lui Eugen Jebeleanu, „Hanibal”, sau din cele „11 Elegii” de Nichita Stănescu.

„Hanibal  este o „biblie” a Eului, născută dintr-o rană vie și mult personală, un bocet decent, sincer, o jelanie aspră și demnă. Participăm la drama bărbatului care și-a pierdut femeia.

De ce am redeschis filele acestei cărți – podoabă a spiritului – în aceste clipe. Pentru că poetul Jebeleanu, și după atâția ani, ne este foarte actual. Hanibal  e proaspăt și viu! Cartea și omul – poet emană măreție – solemnitate. Îl revăd pe Jebeleanu renăscut din durere, condeiul său devine amnarul care scoate intense scântei pentru întreținerea focului demult aprins. Scrierea lui de atunci vine să astăzi să satisfacă propria noastră nevoie sufletească și dorința de a ne exprima gândirea, bucuria și durerea.

Arta este în fond mângâietoarea sufletului nostru și gândul că și altul s-ar putea găsi în situația ta, ar putea suferi, plânge sau s-ar putea bucura ca tine, îți dă îndemn să scrii, să muncești și să conviețuiești de la frate la frate, să participi la împărtășirea cunoștințelor și înțelepciunilor.” (p. 91)

„De ce Nichita nu-mi dă pace?”, se întreabă Nicolae Bucur. Deoarece, răspunde tot el, „când vine seara/noaptea, îl trezesc pe Nichita și bat la poarta celor 11 Elegii (…)” În A treia elegie „mi-am regăsit nefericirea și tristețea care mă bântuie, mă apasă de-o bună vreme.(…) Da! O veșnică tristețe, rămâne și nu va trece nicicând… E în mine, în noi până-n veșnicul apus. Nimic nu mai este ce-a fost. Totul pare pustiu. N-am crezut să vină vremea când dorul de cel plecat să-ți macine sufletul, să-ți spulbere orice speranță, să-ți înghită orice clipă de trăire, să-ți smulgă visul…” (p. 49-50)

O prezență centrală în contextul cărții lui Nicolae Bucur o ocupă mini-monografia închinată muzicologului, compozitorului și scriitorului George Sbârcea, de care l-a legat și o lungă prietenie. Acestă personalitate complexă a culturii române este prezentată de Nicolae Bucur și prin intermediul cărții acestuia, „Cafeneaua cu poeți și amintiri” (Editura Dacia, 1989) - „o incursiune în universul însemnărilor și amintirilor întâmplate cu destule decenii în urmă,” carte care i-a servit autorului cărții „Ademenirea timpului”, credem, drept model de abordare.

Cartea „Ademenirea timpului”, concepută în șapte capitole, nu este doar o carte despre „obsesia timpului care aleargă și nu-l putem opri”, ci o carte despre om și zbaterile sale,  despre prieteni și prietenie, despre cuvânt și comunicare, despre  afecțiune și suferință, despre aspirația perseverentă de a pătrunde în lumea spiritelor adevărate, despre bucuria de a descoperi forța magică a cuvântului și noblețea artei, căci prin artă, prin crearea de valori durabile, omul ademenește pentru moment timpul și îl poate chiar învinge.

Felicitări domnului Nicolae Bucur pentru această carte – dovadă a înfruntării cu demnitate a încercărilor vieții!

Profesor Dr. CONSTANTIN CATRINA - In memoriam

La obârșie, la izvor... Convorbiri la Subcetate, vol. I. 2013

Asociația Culturală „Dobreanu” și-a propus ca în anul 2013 să susțină financiar publicarea cărții

„La obârșie, la izvor... Convorbiri la Subcetate”.

 Cartea este realizată de profesorii DOINA DOBREANU și  VASILE DOBREANU.

Au participat la convorbiri:

- Conf. Univ. Dr. Doina Butiurcă

- Prof. Lucreția Cetină

- Consultant, informatician Dumitru Cotfas

- Prof. Univ. Dr. Nicolae Cotfas

- As. Med. Ioana Cruceanu

- Ing. prof. Ana Dobre

- Prof. Doina Dobreanu

- Prof. Vasile Dobrean

- Prof. Ioan Dobrean

- Econ. Ioan Grămadă

- Colonel Dumitru Hanga

- Scriitor Dumitru Hurubă

- Prof. Emilia Marica-Dobrean

- Prof. Dr. Valentin Marica

- Dr. Eleonora-Ioana Moldovan

- As. Med. Iulia Mureşan

- Prof. Univ. Dr. Pavel Mureşan

- Pr. Emil Pop 

- prof. Valeria Pop

- Prof. Rodica Rizea

- Prof. Ion Rizea

- Ziarist Aurel Urzică

- Gimnast Marius-Daniel Urzică

- Aviator Petru Urzică

- Prof. Vasile Urzică

- Prof. Valer V. Vodă

CUVÂNT ÎNAINTE I

Scriind despre sătenii rohieni, cei neamăgiţi, neîncruntaţi şi neposomorâţi, conştienţi de adevărul (formulat cândva de Victor Hugo) că merg spre cer călcând pe pământ, Monahul de la Rohia, Nicolae Steinhardt, îi înalţă în sublimul unui gest: de cade, cumva, o fărâmă de pâine, când pâinea e tăiată de capul familiei, fărâma e ridicată deîndată cu respect şi sfinţenie, căci pâinea e rădăcină; la fel cum rădăcini sunt casa, familia, munca, credinţa. Ceea ce le atribuie Steinhardt rohienilor, credem, sunt rosturile şi înţelesurile sătenilor de pretutindeni, cei mai buni cunoscători ai obârşiilor şi ai permanenţelor, în stare, mereu, de cinstirea fărâmei de pâine, ca adevăr al vieţii şi frumuseţe a sufletului; în imagine blagiană, acea frumuseţe a sufletului satului ce fâlfâie pe lângă noi, vindecând setea de mântuire.

Demersul publicistic de faţă îi readuce, cu dragoste, bun-simţ, nobleţe şi inteligenţă, pe bunii trăitori ai obârşiilor şi permanenţelor din binecuvântata parte nordică a Depresiunii Giurgeului, Subcetate, reverberând din Sangidava, în gestul sublim şi pur al mărturisirilor – al spovedaniilor, vindecând setea de mântuire – aidoma celui al ridicării fărâmei de pâine descris de Monahul de la Rohia. Doina Dobreanu şi Vasile Dobreanu, care, cu har, i-au dedicat localităţii Subcetate mai multe cântece ale obârşiei, de la istorie şi civilizaţie rurală, la etnografie, datini, folclor literar, particularităţi lingvistice, credinţe arhaice, ritualuri şi simboluri, invocă, din nou, aducerea-aminte, întru a argumenta şi perpetua rodnicia timpului, creşterea lui, în vechea aşezare din zona Topliţei Române. Câmpul ideatic al autorilor priveşte indestructibilitatea imaginii satului. “Ducem în suflet imaginea satului până la mormânt – este credinţa mărturisită a profesorului Ioan Dobreanu. Orizontul spaţial în care trăim copilăria ne modelează sufletele şi ne cultivă imaginaţia”.

Prin asemenea mărturisiri ale modului în care lăuntricul locului se aşază în lăuntricul omului, în loja de onoare a sufletelor luminate de bunătate, cum consemnează scriitorul Dumitru Hurubă, din nou Subcetatea, recălătorindu-se în vieţi, destine, evenimente, anotimpuri, este o stea Altair. Cei care au întărit locul cu voinţe şi nădejdi, reverberându-le numele şi semnificaţiile, recompun „întoarceri şi doruri”, căci, sufletul a rămas pentru totdeauna acolo, unde toată lumea se cunoaşte cu toată lumea, unde vorba ( precum află poetul!) e potcovită cu potcoavele de aur ale eternităţii şi unde tainele foşnesc blând în casele cu bârne, cu prispă, târnaţ, filigore şi odaia „de mândrit”, în aburul ciorbei cu buriciuşte, în cămăşile cu altiţe, prigitori, brineţe, iţari şi laibere, pe malul Mureşului, la biserică, la Podul Muscanilor, la gară sau pe Călnaci, în focul aprins în curte în Joia Mare, în cununiţele de sânziene, în învârtite şi ştraiere - zări şi etape din mersul satului spre infinit.

Astfel, aducerile-aminte, povestirile, solemne şi calde, copleşitoare, ale lăuntricului inepuizabil, numind în esenţă simbioza copilărie-sat, îi pot da timpului de-acum rigoare, demnitate şi speranţă. Repovestind satul, cei intervievaţi îi celebrează temeinicia, mersul drept (să avem mers nu împleticire - era gândul filozofului Constantin Noica), nesfârşirea. Este locul unde şi-au întemeiat întâi fiinţa în ordine spirituală, în bucurie şi mirare, în inegalabilă veghe părintească. Biografii mature se reîntorc la „clipa privilegiată”, la vârsta genuină, cea a visului edenic, într-o realitate „nesordidă” care întâmpina fiinţa „cu toată autenticitatea, tăria şi neartificialul ei”, cum aprecia acelaşi Nicolae Steinhardt.  „Bunica - îşi aminteşte profesoara Doina Butiurcă – m-a învăţat să îmi fac cruce, să mă rog în genunchi, cu faţa la răsărit, departe de oglindă. (…) De bunicul mă leagă altfel de amintiri (…) Nu semăna primăvara grâul până nu îl tămâia. Pornea la sămănat numai după ce toţi din casă spuneam rugăciunea Domnească, adunaţi în jurul carului încărcat cu saci.” Calitatea de martor rămâne invincibilă. Înrădăcinările valorilor materiale şi spirituale în de jur-împrejurul Subcetăţii, în locuri ca Bâtca, Duda, Dealul Crucii, Runcul, Piciorul lui Nichită, Pripor, Preluca Mitrului, Făgiţel, Picioraş, Fundoaia, Grădina Dobrenilor, Padina sau în oameni purtând numele de Cotfas, Dobrean, Urzică, Muscă, Hurubă, Buzilă, Suciu, Ţepeluş, Coşarcă, Tompea sunt dăruiri şi dăinuiri, fără-de-sfârşituri de lumină, cu o uimitoare putere de regenerare. Bunăoară, cunoscând cântecele obârşiei, aşa cum au fost ele adunate şi iarăşi la lume date de profesorii lui, un elev ca Terpea Cristian, în care vedem noul orizont al obârşiilor – noul orizont spiritual ce poate veni dintr-un altfel de a gândi (meta-noetica) - scrie în revista Lyceum despre blândeţe, tandreţe şi umilinţă ca venind din puterea iubirii. Elevul ştie că ordinatorul, în caruselul halucinant de imagini, dintre cele mai colorate şi mai diverse, nu va putea înlocui nicicând respiraţia cornului lunii când acesta se odihneşte pe poarta de lemn a vreunei case din Subcetate. Poeticul, tenacitatea, omenia, iscusinţa, cinstea, răbdarea, curajul, harul şi înţelepciunea, depăşirea greutăţilor prin putere morală, seninătatea gândului şi expresivitatea gestului, rodul ca iubire şi rugă, milostivenia, recunoştinţa, plăcerea de a lucra, spiritul „ciufelnic”, calmul, respectul pentru tot ce e folositor omului au fost răsfirate ca valori ale dăinuirii de cei care îi apără Subcetăţii, în depărtări, matricea de spiritualitate, apărându-şi propriile valori umane, dând „sama” satului, cum dau „samă” lumii.

Să porneşti în largul vieţii din ierugă, dos, faţă, deal, poiană, prelucă, runc, coastă, să te faci huc şi pulbere, ca să ai modru, să păzeşti animalele lângă holde şi mălăişti, să te bucuri de clăcile de depăşunat porumbul, să duci în spate sacul de porumb la moară, iar mai apoi să ajungi să-l traduci pe Lucian Blaga în limba franceză sau să lucrezi în cadrul Realiter la Dicţionarul panlatin de termeni medicali, să înalţi tricolorul românesc pe un vârf din Himalaya de 7493 m înălţime, să ajungi bursier Humboldt sau campion olimpic la Sydney şi Atlanta, să amenajezi, în 1949, o maternitate în Casa prinţesei Ştirbei, să scrii ca elev o carte despre teoria cardinalelor şi ordinalelor transfinite, prelungind splendoarea ideilor în conferinţe la Paris, Stuttgart, New York, Tel Aviv, Stockholm e dreaptă răsplată pentru credinţa în împlinirile curate ale vieţii şi truda în numele acestora. Subcetatea se prelungeşte, prin cei ce ştiu să-i poarte duhul şi vrerea, cântecul şi hronicul vârstelor, în topografii surprinzătoare, de la Roman la Târgu-Mureş, de la Braşov, Miercurea Ciuc, Timişoara, Câmpulung Moldovenesc, Simeria-Veche la Toronto, Bucureşti sau Vancouver-Canada. Întorcându-se la varvigenii lui, scriitorul Dumitru Hurubă le spune: „ uitaţi-vă, n-am risipit talanţii, ci atât cât m-a ajutat mintea, i-am valorificat.” Inefabilul locului, învăţăturile dintâi, tradiţia însoţesc vieţi, gânduri şi preocupări, dându-le frumuseţe şi autenticitate. Informaticianul Dumitru Cotfas modelează din lemn de tuia o copie a Coloanei infinitului, nu cu unelte automate, ci cu fierăstrăul, dalta şi ciocanul pe care le foloseau bunicul şi tatăl la Subcetate, iar universitarul Nicolae Cotfas, în grădina de lângă Bucureşti, nu coseşte iarba cu maşina electrică, ci cu coasa pe care o bate după modelul Subcetate. Astfel, biografiile intervievate de Doina şi Vasile Dobreanu, prin plenitudinea lor, propun un mod de viaţă fundamentat pe credinţă, ingenuitate şi perseverenţă, care formează şi sufletul, cum spunea Lucian Blaga, în straturile cele mai ascunse ale sale, mod de viaţă căruia să-i fie preluată învăţătura, mai ales când se ivesc semnele unor generaţii „altfel”:   „Ne-am împrăştiat cu toţii, ne vedem rar, tot mai rar, şi noi, şi cu alţii (…) Vin alte generaţii după noi, tot varvigeni, dar sunt altfel.” Aceste alte generaţii au, prin obârşii, lumina. Dacă vor crede în ea, vor fi şi ele ale luminii, sugerează, delicat, autorii.

Ceea ce întreprinde Doina Dobreanu, în colaborare cu Vasile Dobreanu, este exegeză afectivă şi, în acelaşi timp, cercetare ştiinţifică, documentul de arhivă întâlnindu-se cu documentul pe care îl etalează, deodată, mintea şi sufletul, sentimentul apartenenţei la un spaţiu identitar în care tradiţia înseamnă şi continuitatea valorilor morale. “Respectul tradiţiei – susţinea Al. Tzigara Samurcaş – este, incontestabil, unul dintre elementele cel mai puternice pentru educarea morală a popoarelor”. „Cântecele obârşiei” sunt imagini ale căutării Sinelui (Cine nu priveşte în urma sa (…) mi se pare aproape un condamnnat al vieţii, nota Lucian Blaga în Elogiul satului românesc), ale acordului eului cu lumea, ale elucidării sensurilor până la momentul iluminării când fiinţa se revarsă în taina rugăciunii: Îţi mulţumesc, Doamne, pentru lumina pe care am conştientizat-o în adâncul meu! Subcetatea e adânc spiritual perpetuu, nădăjduire şi reazem. Satul m-a ajutat să nu mă prăbuşesc, consemna Octavian C. Tăslăuanu în Spovedanii. Întoarcerile fiilor acasă – chiar şi numai în amintiri, în povestire – sunt renaşteri. „Ceea ce sunt astăzi trebuie căutat în copilărie – scria George Enescu. Pentru a nu aluneca pe panta bătrâneţii premature, mi-am răscolit amintirile din copilărie (...) Pârâiaşul din fundul grădinii parcă-l văd şi acum (...) Şi acum mai văd ţăranii, în cămăşi albe cu ilice albastre, cântând la asfinţit.”

Iată-mă la masă cu prieteni! – exclama poetul.

Doina Dobreanu şi Vasile Dobreanu pot spune la fel, fiind, în această carte, la o masă cu prieteni, cu oameni rari, adevăraţi, împreună reverberând reflecţia filozofului Emil Cioran: M-a apucat o pasiune nebună pentru tot ce e pur şi nefalsificat în lumea asta de indivizi acri, sceptici şi incapabili de sacrificii. Subcetate, „lumină alergândă”, e loc pur şi nefalsificat. Cum să nu-i scrii cărţile?

Profesor Doctor Valentin Marica,

Senior-editor

Societatea Română de Radiodifuziune

Radio România Târgu-Mureş

CUVÂNT ÎNAINTE II

  

În volumul purtând nu fără noimă, titlul „La obârşie, la izvor” Doina Dobreanu  în colaborare cu Vasile Dobreanu rememorează printr-o succesiune de dialoguri-confesiune, timpuri, oameni şi pagini din istoria comunităţii româneşti, din Subcetate şi împrejurimi. Volumul este o pagină de istorie locală - străină de orice formă de cosmetizare – o „istorie” prin ale cărei valori fundamentale de trăire şi faptă se înscrie în istoria naţională şi/ sau universală. Metoda de cercetare este subtil redirecţionată de la realitatea „trăită” a fiinţei umane către universul conştiinţei, către abisurile „obârşiei”/ cultură/ religie/ istoria de familie/ naţională. Este o perspectivă ce conferă cercetării o dimensiune antropologică.

Traiectoria destinelor umane este discret legată de  valorile de spiritualitate, după care comunitatea din Subcetate s-a dezvoltat din vremuri străvechi: preotul, familia creştină, dascălul etc. O mărturiseşte cu pioasă recunoştinţă părintele Emil Pop, în cartea citată de Doina Dobreanu (Emil Pop, Valeria Pop „Ctitorii de lumină, ctitorii dăinuitoare”): „Părintele, Mama şi Tata ”-„sunt primii mei dascăli de cucernicie”. Taina evoluţiei/ supravieţuirii noastre, în ciclurile vitregiei vremurilor o descoperim în acelaşi volum : „În lut sau în piatră, în gând sau cuvânt, orice construcție omenească va dăinui dacă este ancorată divin, dacă s-a făcut întru slava lui Dumnezeu.” Majoritatea destinelor de intelectuali din Subcetate sunt legate de „modelul”/ dăruirea dascălilor, asociate predispoziţiilor native de excepţie şi muncii asidue: Dumitru Cotfas, consultant informatician la Vancouver („Am avut noroc de profesori care au avut răbdare cu mine”); Nicolae Cotfas (doctor în ştiinţele matematice/ doctor in fizică la Grenoble), profesor universitar la Facultatea de Fizică a Universității din Bucureşti („Decisivă pentru viitorul meu matematic a fost şansa de a face matematica cu domnul profesor Gheorghe Cotfas”).

Exemplele de dăruire par să fi fost sculptate/ dinainte orânduite în tradiţia de familie, în profesie: îngrijind răniţi în Coreea, Ioana Cruceanu (Ioana: Io - prescurtare a ebraicului Jahve+ vb. hanan- care înseamna „a avea milă, a face bine") a fost numită de presa bucureşteană „Maica Tereza de România”; a primit medalia „Florence Nightingale”, cea mai înaltă distincție acordată de Comitetul Internațional al Crucii Roşii de la Geneva. Este un tipar socio-uman al locului, cu rezonanţe specifice asupra câtorva generaţii, aparţinând uneori, aceleaşi familii. Confesiunea uneia dintre nepoatele Ioanei Cruceanu, Eleonora-Ioana Moldovan, medic, este elocventă prin vocaţia compasiunii faţă de semeni (medicul ,,trebuie să fie altruist, să fie dispus la sacrificii personale”; „Am urmat medicina deoarece am considerat-o una dintre cele mai umane meserii care cere multă dragoste față de semeni, multă dăruire şi satisfacții personale”, p.104). Crezul de taină al asistentei doamnei doctor Moldovan, Iulia Mureşan, pare să coboare din aceeaşi nobilă trăire: „Mi-a plăcut întotdeauna să săvârşesc fapte bune, în limita posibilităților şi a priceperii mele”.

Există o corelaţie sincronică – mustrind de conotaţii – între fiinţa umană şi experiența socială: „Omul nu devine om numai prin naştere, ci mai ales prin însuşirea experienței sociale a colectivității în care se dezvoltă" (Pavel Mureşan). Autorul acestor observaţii, format în sălile de curs ale Liceului din Subcetate, Pavel Mureşan, este profesor universitar, cercetător în domeniul psihologiei la Toronto (Canada). A organizat numeroase schimburi de delagații la „nivelul cel mai înalt (prim miniştri) între Canada şi România"; a făcut apreciată România la nivelul guvernamental al Canadei, al Germaniei etc; a trimis mesajul de pace al românilor, de pe înălțimile halucinante ale munţilor Himalaia, spre toate „meridianele globului pământesc”. Impactul diferitelor culturi, anvergura intelectuală - în contexte de multiculturalitate - dar mai cu seamă, puterea de a promova în lume imaginea (nu de puţine ori „şifonată”) a ţării natale nu este o întâmplare, ci o problemă de vocaţie, de competenţă, de muncă asiduă! Este mesajul subtil pe care profesorul Pavel Mureşan pare să îl transmită, susţinut de cercetările domniei sale şi de exemplul personal, tinerelor generaţii, în ascensiunea spre cunoaştere.

Perspectiva genetică devine adesea, formula privilegiată de studiu a trăsăturilor de consangvinitate şi/ sau psihologice/ socio-umane pertinente. Oamenii din Subcetate sunt remarcabili prin neastâmpărul firii. Un cognomen ca „Foc în tălpi” rămâne în consonanţă cu vivacitatea şi talentul nativ modelat/ cizelat/ cultivat de-a lungul câtorva generaţii: tatăl (Ioan Urzică), bunicul (Dumitru Urzică) şi străbunicul campionului român, Marius Urzică, aveau „o vitalitate, vioiciune şi exuberanță neobişnuite” (p.160). Sunt trăsături pe care strănepotul lor le-a dus la desăvârşire. Să fie o întâmplare că vocaţia şi forţa de a învinge (campion olimpic la Sydney, multiplu campion mondial şi european) a „regelui calului cu mânere” (Cristian - Tudor Popescu) se asociază antroponimului Marius (lat. Mars - zeul războiului în mitologia romană)?

În Subcetate şi în satele Filpea şi Călnaci îşi au obârşia intelectuali deveniţi modele de conduită umană în faţa unui sistem politic represiv: Dumitru Hanga, colonel inginer, este conştiinţa vie a unei pagini de istorie a comunei, pe care trebuie să recunoaştem, puţini din generatia tânără o ştiu: expulzarea evreilor de către hortişti, în anul 1944, culminând cu incendierea Sinagogii evreieşti „aflată lângă podul de fier din Hodoşa, în toamna aceluiaşi an”. Este conştiinţa-martor a umilinţelor celui de-al doilea război mondial, trăite de populaţia civilă. Lucreţia Cetină, profesor, a trăit la o altă dimensiune dramele pe care instaurarea regimului comunist le-a adus cu sine. Aurel Urzică, ziarist, a reuşit să se strecoare „prin mrejele politicii”: „Conduita mea fundamentală în toată activitatea şi viața mea a fost profesionalismul”. Biografia unora dintre vieţile „trăite” este presărată de fenomene demne de literatura SF: idealul lui Petru Urzică, fratele lui Aurel Urzică „al treilea din cei nouă copii ai Ioanei şi ai lui Ion a Cițî de pe Filpea” de a deveni aviator este legat de un avion sovietic PO-2, care „a aterizat, pe dealul Mărineştilor, unde nu era ceață şi terenul a permis aterizarea”, în timpul războiului („A fost o întâmplare extraordinară pentru mine – mărturiseşte Petru Urzică. Atunci s-a înfiripat în mintea mea ideea de a ajunge aviator.”).

Volumul evocă într-o notă de rară sensiblilitate modele umane impresionante prin rolul socio-cultural. Portrete de dascăli cu aleasă vocaţie: Valer Vodă, Emilia şi Valentin Marica, Vasile Urzică, Ioan Dobreanu, Ioan şi Rodica Rizea, Valeria Pop, Aurelia Stan. Confesiunea domnului Ioan Rizea, profesor, actualul primar al comunei Subcetate, este – alături de atâtea alte mărturii - o pledoarie pentru singurul mod de a pătrunde în viaţă pe poarta „din faţă” – munca şi preţuirea valorilor umane: „Personal, am învățat de mic, datorită condițiilor de atunci, că în viață nu se poate realiza nimic fără să munceşti. Am învățat ce înseamnă respectul față de semeni şi față de sine. Am învățat să fiu corect, să fiu drept, să fiu consecvent. Am învățat să fiu demn.”

Iată şi câteva portrete ale oamenilor de talent pe care această matrice patriarhală i-a dat lumii: Doina Dobreanu, Dumitru Hurubă, membru în Uniunea Scriitorilor Români. Orele de literatură din salile de clasă ale Liceului „Miron Cristea”, Biblioteca din comuna Subcetate, Mecenatul de „la Milica etc. sunt „locurile” privilegiate ale unei generaţii de tineri care au ales să-şi facă veacul în universurile mirifice ale „Amintirilor din copilărie”, ale „Cireşarilor”, ale operelor lui Rabindranath Tagore, Jerome K. Jerome etc. Aşa au devenit modele de intelectuali rafinaţi şi vivace,  despre a căror talent stau mărturie cărţile lor.

Rezonanţa teoforică a antroponimelor pe care le întâlnim în acest volum vorbeşte de la sine, despre ascendenţa profund religioasă a comunităţii din Subcetate. Dorinţa genetică de cunoaştere, pioşenia şi dreapta măsură în faţa a Tot şi a toate, respectul pentru valorile umane sunt fundamentele evoluţiei noastre Acesta pare să fie mesajul prezentului volum. Nu a înşelătoarei evoluţii exterioare, stridente prin materialitate, ci a dezvoltării interioare a fiinţei unice, care, trăind ciclic, se întoarce mereu la frumuseţea obârşiilor sale, la izvor…

                                     Conferențiar Univ. Dr. Doina Butiurca,

Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș

Prezentarea cărții la Bibliteca municipală „George Sbârcea” din Toplița, cu ocazia Zilelor „Miron Cristea”, 18 iulie 2013

Prezentarea cărții la cercul militar din Miercurea Ciuc (Prof. Valeria Pop)

Izvorul Mureșului, 8 noiembrie 2013

Tezaur de etnografie şi folclor în judeţele Covasna şi Harghita

    Într-o lume care şi-a pierdut parcă aşezarea, a vorbi şi a scrie astăzi despre comorile de spiritualitate românească, adânc îngropate în negura anilor, pare un lucru de neînţeles sau aflat chiar în răspăr cu mersul lumii. Astăzi, când se concep şi se desenează hărţi noi, când se fac şi se desfac alianţe, când strategii şi interese de multe ori străine de neamul şi voinţa poporului român sunt puse în slujba geopoliticii obscure, când timpul şi oamenii şi-au rătăcit liniştea, astăzi pare impropriu ca cineva să mai caute prin „lada de zestre” a spiritualităţii româneşti, să găsească, să desprăfuiască şi să aştearnă comorile aflate, cu discreţie şi bună rânduială, pe scoarţa timpului. Un tezaur adânc îngropat în colbul arhivelor, al bibliotecilor şi al muzeelor este scos acum la lumină prin strădania a doi pasionaţi oameni de cultură care s-au întâlnit pe tărâmul ştiinţelor etnologice puse în slujba relevării adevărului. Căci dacă, apăsaţi sub vremi, oamenii tac zgomotos, a sosit ceasul în care „pietrele” istoriei şi tradiţiei acestui neam strigă tăcut şi cuminte, fiecare din locul pe care i l-a hărăzit uitata neuitare.

    Cei doi autori, Nicolae Bucur şi Constantin Catrina, ajunşi acum fiecare la frumoase vârste ale împlinirilor spirituale, au conceput acest proiect cultural cu mulţi ani în urmă, cu pasiune şi dăruire, exemplare şi ieşite cu totul din răbojul faptelor omeneşti comune. Dar, ce ar vrea să însemne acest „tezaur de etnografie şi folclor în judeţele Covasna şi Harghita”? În primul rând, îl putem socoti ca o mărturie trează a unei tradiţii adormite. Apoi, acest impozant volum reuneşte cele mai importante studii semnate de cei doi autori, privind folclorul literar şi muzical, cultura şi spiritualitatea şi, poate cel mai important lucru, mărturia existenţei şi vitalităţii românilor din spaţiile pe care le-au stăpânit în decursul istoriei lor bimilenare pe acest pământ. În fine, din perspectiva celor aplecaţi spre studiu, volumul cuprinde o impozantă Bibliografie generală selectivă care, ocupând exact jumătate din amploarea volumului, înmănunchează totalitatea scrierilor despre cultura tradiţională românească, indiferent de însemnătatea şi amploarea lor, fie că au fost cuprinse între paginile unor periodice locale, fie că pot fi găsite între filele, mai puţin consultate de publicul larg, ale antologiilor, monografiilor şi tipologiilor folclorice, literare şi muzicale. În fapt, numai această bibliografie însăşi ar fi putut sta la baza unui volum de sine stătător, prin care să fie relevată bogăţia de demult a spiritualităţii românilor trăitori în estul şi sud-estul Transilvaniei.

    Beneficiari ai unor personalităţi  creatoare puternice şi distincte, cei doi autori şi-au atribuit domeniile de competenţă în funcţie preocupările şi cercetările proprii anterioare. A rezultat, astfel, o bogată, complexă şi complementară colecţie de studii, un important spaţiu spiritual unde plurivalenţa şi diversitatea temelor se circumscriu în mod natural unei legitime unităţi a întregului.

    Contribuţiile lui Nicolae Bucur (n. 16 august 1938 la Miercurea-Ciuc, semnatar al unor importante studii şi articole privind cultura tradiţională românească din judeţul Harghita) aduc importante punctări şi precizări asupra unor teme esenţiale privind folclorul românesc din cele două zone. Sunt avansate „Consideraţii pe marginea unor balade populare harghitene” (p. 29–37), cu punctarea principalelor teme epice şi cu trasarea unor elemente comparative referitoare la variante asemănătoare întâlnite în folclorul secuiesc, precum şi „Aspecte privind folclorul păstoresc din Harghita şi Voineşti-Covasna” (p. 39–53) dar şi „Imagini şi simboluri în folclorul păstoresc harghitean” (p. 79–93), ambele texte evidenţiind bogăţia de altădată a obiceiurilor genuine, care sunt păstrate în ultimii ani doar în parametrii reprezentărilor spectacular-festivaliere. Într-un alt registru, investigaţiile autorului merg de la căutarea simbolisticii apei şi puterilor ei generatoare (p. 95–110) până la semnalarea unor expresii literare privind elementele vegetale în folclorul românesc din zona Harghitei (p. 61–77). Studiile care privesc arta decorării ouălor (p. 111–129) şi „Creaţiile şi tradiţiile populare ale satului Făgeţel – Harghita” (p. 131–138) întregesc arealul analitic etalat de Nicolae Bucur.

    Constantin Catrina (n. 6 noiembrie 1933 în satul Ţiu, jud. Dolj, muzicolog, etnomuzicolog şi bizantinolog de mare prestigiu în spaţiul cultural românesc) propune în acest volum nu mai puţin de 12 studii care surprind, în diferite grade ale aprofundării ştiinţifice şi istorice, unele dintre cele mai interesante arii tematice ale vieţii muzicale româneşti din sud-estul Transilvaniei. Investigarea diacronic-istorică a fenomenului muzical existent în decursul veacurilor trecute în această zonă reprezintă punctul de greutate al suitei de studii prin care autorul îşi propune relevarea bogatelor surse şi resurse (multe dintre ele, inedite) etalate cu această ocazie. În studii care expun fie ideile lui „George Bariţiu despre problemele creaţiei artistice în Transilvania sec. al XIX-lea” (p. 143–147), fie „Probleme de etnografie şi artă populară în dezbaterea revistei Transilvania” (p. 149–155), Constantin Catrina are darul de a sistematiza şi tezauriza informaţii diverse şi disparate existente în surse bibliografice şi arhivistice multiple. Reţin atenţia cele opt portrete şi profiluri de muzicieni, pe care autorul le surprinde cu maximă acurateţe şi acribie documentară: „Folcloriştii şi folclorul muzical din judeţul Covasna. Privire istorică” (p. 157–164), Dimitrie Cioflec (p. 165–168), I.G. Bibicescu (p. 169–172), Andrei Bârseanu (p. 173–177), Alexandru Bogdan (p. 179–186), N.I. Dumitraşcu (p. 187–194), Horia Teculescu (195–202) şi Matei N. Jurebiţă (p. 203–207). Sunt studii substanţiale (în ciuda laconismului lor) şi deosebit de importante din perspectiva evidenţierii personalităţilor covăsnene care au contribuit la îmbogăţirea patrimoniului cultural românesc din sud-estul Transilvaniei. Ultimele două contribuţii prin care Constantin Catrina aduce un plus de valoare ştiinţifică acestui volum impresionează prin relevanţa şi calitatea studiilor de sinteză care cuprind „Însemnări pe marginea unor culegeri de folclor muzical din judeţul Covasna” (p. 209–214) şi „Consideraţii pe marginea unor obiceiuri şi creaţii poetico-muzicale păstoreşti din sud-estul Transilvaniei (Ţara Bârsei şi Covasna). Circulaţie şi stratificare” (p. 215–221).

    Nu în cele din urmă, se cuvine a spune câteva cuvinte despre cea de-a doua secţiune relevantă a cărţii, concretizată în acel remarcabil demers bibliologic pe care l-am amintit deja. Departe de a fi doar o simplă acţiune de „înregistrare şi sistematizare a bunurilor culturii populare” (p. 225) inventarierea vastului material bibliografic (2080 poziţii!), care să reunească lista periodicelor (mai vechi şi mai recente) de circulaţie naţională sau locală, cu cele mai prestigioase volume de etnografie şi folclor (cataloage, dicţionare, lexicoane, antologii, monografii, tipologii), cu integrarea muzeelor şi colecţiilor şi cu relevarea formelor şi modalităţilor de „valorificare a artei populare şi creaţiei artistice tradiţionale”, se articulează ca un veritabil instrument de lucru de cea mai elevată calitate ştiinţifică. Un indice de nume şi unul de localităţi întregesc acest volum, conferindu-i rigoare şi credibilitate.

    Mai presus de orice, această carte are însă meritul fundamental că reuşeşte să transcendă neajunsul de a vorbi despre trecut la timpul prezent. Cu alte cuvinte, să „rupă tăcerea” muzicii despre care se vorbeşte dar care nu se mai aude. Muzica mută a doinelor, cântecelor şi jocurilor, tezaurizată în muţenia arhivelor de folclor şi în colecţiile de referinţă, va mai aştepta, cuminte, până ce va fi redescoperită şi readusă la cinstea cea dintâi la care a fost ridicată, cândva, de ţăranul român.

                                                             Constantin Secară 

Notă: Volumul Tezaur de etnografie şi folclor în judeţele Covasna şi Harghita poate fi comandat la Librăria Gutenberg, Miercurea-Ciuc, str. Petofi Sandor, nr. 4, tel. 0266.316.798, sau Tg. Mureş, Piaţa Trandafirilor, nr. 56, tel. 0265.250.491

Alai de nuntă, la Sărmaș, anii 60 ai secolului 20