BUDAPESTA și VIENA - destinații de vacanță

 Pagini din cartea autobiografică 

SURÂSUL AMINTIRILOR, de Doina Dobreanu, 

2011, pp. 252-265
Imagini de pe internet

    2003, 23-26 aprilie. Este fascinant să descoperi locuri noi concomitent cu mintea, cu ochiul şi cu sufletul! Plecând la drum, am simţit o strângere de inimă, fiindcă istoria noastră, a românilor transilvăneni, a fost legată de aceste mari şi importante oraşe europene…

    BUDAPESTA, o minunată metropolă, a cărei axă principală este fluviul Dunărea, s-a constituit în timp, având ca elemente favorizante atât cadrul geografic, cât şi conjuncturile  istorice.

Prima dată din istoria oraşului este anul 106 după Christos. Atunci situl roman Anquincum devine capitala Panoniei Inferioare. Mai târziu, după ce romanii cuceresc şi teritoriul de pe malul stâng al Dunării,  construiesc aici un Castru care va reprezenta nucleul viitoarei Peste medievale. Vreme îndelungată, triburi barbare - goţii orientali, lombarzii, avarii, francii, hunii lui Attila – îşi dispută posesiunea acestor aşezări. Schimbări importante apar după sosirea ungurilor, la 890.

Aşezările Buda, Pesta şi Obuda (cunoscută de la sfârşitul secolului al XIII-lea ca Oraşul regilor) se dezvoltă până la mijlocul secolului al XVI-lea, când începe, pentru 150 de ani, dominaţia otomană, după care n-a mai rămas nimic din splendoarea legendară a domniei regelui Mathias Corvin.

   În secolele al XVIII-lea – al XIX-lea, sub influenţa neo-clasicismului, Pesta şi Buda se transformă în mari oraşe moderne şi devin, unindu-se şi integrând şi oraşul Obuda, în 1873, o singură metropolă.

   Începem periplul în capitala ungară, având doar două zile la dispoziţie, din Piaţa Eroilor, situată în Pesta. În mijlocul acesteia se află Monumentul Milenar, înalt de 36 de metri, susţinând în partea superioară statuia arhanghelului Gabriel, simbol al victoriei. Împrejurul coloanei se află două porticuri în nişele cărora  sunt aşezate statuile regilor Ungariei şi ale conducătorilor războaielor de independenţă. Sub fiecare statuie există câte un basorelief reprezentând o scenă caracteristică din epoca respectivei personalităţi istorice.

    De o parte şi de cealaltă a pieţei se află două clădiri somptuoase: Galeria de Artă, în partea dreaptă, şi Muzeul de Artă, în partea stângă.

    În spatele Pieţei eroilor se întinde una din cele mai mari grădini publice ale capitalei şi un important loc recreativ, vechi de peste 250 de ani. Aici se află, printre altele, Grădina Zoologică, fondată în 1866, Castelul Vajdahunyad şi Băile Szechenyi. Vizităm Grădina Zoologică – nici nu s-ar putea altfel pentru că în grupul nostru sunt mulţi copii, admiratori ai animalelor - grădină ale cărei clădiri sunt veritabile monumente arhitecturale.

    Castelul Vajdahuhyad a fost construit în anul 1896, mai întâi provizoriu, apoi după un an reconstruit din materiale nobile şi durabile. Scopul iniţial al construcţiei a fost acela de a crea un decor demn pentru expoziţia milenară. În consens cu această idee, construcţia însăşi este o compoziţie istorică şi artistică, fiind inspirată din marile perioade ale arhitecturii ungureşti, încorporând detalii de construcţii şi clădiri caracteristice ale Ungariei… Stilul său este un amestec de elemente romane, gotice, renascentiste şi baroce. Numele său vine de la faţada dinspre lac care imită turnul şi sala cavalerilor ale Castelului Huniazilor din Transilvania.

    Oricât de scurtă ar fi şederea în Budapesta, Parlamentul rămâne unul din obiectivele principale. Gigantica clădire a Parlamentului unde îşi are sediul şi Guvernul, construită între 1885-1904, se întinde pe o suprafaţă de 17000m². Aici totul impresionează: arhitectura exterioară şi interioară, dantela portalurilor din fier, candelabrele, frescele, vitraliile şi toate  celelalte detalii. Statuia inginerului constructor Imre Steindl se găseşte în splendida scară principală, susţinută de coloane din granit suedez. Sala prevăzută în partea superioară cu o cupolă înaltă de 96 m este remarcabilă  prin grandoare, cât mai ales prin amenajarea interioară: o imensă lustră, în formă de trandafir, iluminează statuile regilor Ungariei care înconjoară cupola. Marile săli de recepţii şi de dezbateri sunt împodobite cu frumoase goblenuri şi picturi de mari dimensiuni, dintre care celebră este cea care reprezintă sosirea ungurilor.

    Facem o scurtă promenadă pe Strada Vaci, adevăratul centru vital şi comercial al oraşului, cu numeroase bănci şi magazine de lux, şi pe strada Kossuth Lajos, strada principală a Pestei medievale, admirând palatele care o mărginesc de o parte şi de cealaltă, datând din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. Singura mărturie mai îndepărtată este Biserica Franciscanilor, ridicată între 1727-1743 şi reconstruită în 1861, situată aproape de piciorul podului Elisabeta. De aici, se vede pe malul celălalt al Dunării  Colina Gellert  şi statuia din bronz a episcopului sfânt Gellert, episcopul confesor al primului rege al Ungariei. Este un monument impresionant, ridicat în 1904, care îl reprezintă pe episcopul martir binecuvântând oraşul.

    În ziua următoare poposim pe malul drept al Dunării, unde se află cetatea Buda. Cu stupefacţie aflăm că această colină, pe care în secolul al XII-lea a fost ridicată o fortăreaţă, se numeşte Varhegy. Interesantă coincidenţă! Varhey este varianta maghiară a denumirii localităţii mele, Subcetate. Cu siguranţă a existat şi în apropierea satului nostru o cetate veche! Urmele acestei cetăţi nu se mai cunosc, dar numele atestă deocamdată existenţa acesteia.

    Regele Carol Robert de Anjou a construit pe această colină primul castel, cu donjonul în stil roman, după anul 1300. Atunci începe istoria Palatului Regal, care va deveni în timp printre curţile regale cele mai mari şi cele mai luxoase ale vremii. Iată-ne în faţa magnificei Porţi de Onoare a Palatului Regal!  Palatul adăposteşte Galeria Naţională, muzeul de artă cu colecţia cea mai completă de picturi şi sculpturi maghiare. Cel mai frumos ornament al curţii este Fântâna regelui Mathyas. Tot aici se află clădirea Bibliotecii Naţionale şi Muzeul de istorie din Budapesta.

    Biserica Mathyas - biserica de încoronare a regilor unguri! Această bijuterie arhitectonică ornată în exterior cu o bogată dantelărie în piatră şi cu interiorul amenajat în stil neo-gotic este unul din simbolurile oraşului. Ghidul, un fost concetăţean de al nostru, absolvent al Universităţii clujene, ne face, în limba română,  o prezentare detaliată a acestui monument cu dublă valenţă, artistică şi istorică. Putem vedea în Capela Sfânta Treime sarcofagul din marmură al regelui Bela al III-lea şi al soţiei sale, Anna de Châtillon, apoi tezaurul bisericii, în partea ei inferioară: veşminte şi obiecte de cult, potirul regelui Mathyas, statueta din abanos a Fecioarei…

   Din Bastionul Pescarilor, unde se află Statuia Sfântului Ştefan, primul rege şi fondator al Statului maghiar, am admirat  panorama oraşului, Dunărea cu podurile ce leagă oraşul de pe cele două ţărmuri, cu insula Margareta, la stânga, clădirea Parlamentului...

   Podul cu lanţuri este primul pod permanent între Buda şi Pesta, inaugurat în anul 1849. Este unul din cele mai frumoase monumente industriale ale Europei, graţie structurii sale echilibrate şi armonioase, construit după model englez.  Importanţa lui a fost covârşitoare pentru naşterea şi evoluţia capitalei ungare. 

    Podul Margareta  este al doilea pod permanent, ca vechime, care leagă nu  doar Pesta de Buda, ci şi insula Margareta de cele două maluri ale Dunării. Construit în anii 1870 după planul unui inginer francez, de o Societate de construcţii din Franţa, prin candelabrele care amintesc de cele din Place de la Concorde, acest pod reprezintă o părticică din Paris la Budapesta. Insula şi podul ce o leagă de oraş amintesc, prin numele pe care îl poartă, de prinţesa Margareta, fiica regelui Bela al IV-lea, devenită călugăriţă. 
   Podul Libertăţii, al treilea pod al oraşului, a fost construit în 1896 şi a fost botezat de Franz  Iosif, rege şi împărat al Monarhiei Austro-Ungare în acea epocă. 

Podul Elisabeta (1903) poartă numele soţiei împăratului Franz Iosif. A fost distrus în 1945, dar noul pod, inaugurat în 1964, redă întocmai silueta delicată a primei variante.

Dacă începând din  secolul al XII-lea  Insula Margareta a devenit locul mănăstirilor, în secolul al XVIII-lea devine loc de odihnă pentru palatinii unguri, apoi din 1908 devine parc public. Astăzi este unul din locurile cele mai frecventate de cei care îşi petrec timpul liber în capitală.

Ne despărţim de Budapesta trăind stări  felurite: de încântare şi admiraţie pentru ceea ce am reuşit să vedem, de bucurie, întâlnind aici primăvara acestui an, 2003, în zilele de 23–24 aprilie, de regretul plecării şi de dorinţa de a reveni.

    În drumul nostru spre Viena poposim la SOPRON,  un oraş frumos, situat în apropiere de graniţa austriacă, unde l-au purtat paşii, în tinereţea sa, şi pe marele nostru romancier Liviu Rebreanu…

    Făcusem cunoştinţă cu VIENA în trecere, în anul 1999. Am reuşit atunci, timp de câteva ore, să facem doar o plimbare cu autocarul pe Ring Straße, apoi pe jos prin centrul istoric şi să vizităm Stephansdom (Catedrala Sfântul Ştefan). Am făcut, în grabă,  câteva poze, singurele amintiri materiale din Viena. Scurta şedere în Viena mi-a incitat dorinţa de a reveni, ceea ce se întâmplă astăzi, 24 aprilie 2003, o zi plină de amintiri de neuitat.

    Obiectivele principale sunt vizitarea Hofburg-ului şi a Schönbrunn-ului, chiar foarte mult pentru o singură zi! Desigur, nu poţi trece pe lângă monumentala Catedrală Sfântul Ştefan, situată în centrul istoric al oraşului, emblema Vienei, fără a-i admira arhitectura în stil roman şi gotic şi fără a pătrunde în interiorul său!

De astă dată reuşesc să cumpăr câteva albume în versiune  franceză, necesare pentru completarea informaţiilor despre oraş, iar mai târziu pentru o călătorie imaginară, împrospătând imaginile receptate cu privirea, cu sufletul şi cu intelectul meu.

Viena, capitala Republicii Austria, este o veche aşezare europeană, cu o istorie de 2000 de ani. In prezent este al treilea oraş al ONU alături de New -York şi Geneva.

   Pătrund cu emoţie în Viena, încercând să regăsesc imagini imortalizate în amintire în urmă cu câţiva ani. Autocarul se opreşte în apropiere de Piaţa Maria-Tereza, cu statuia împărătesei în centrul ei.

 Piaţa este străjuită de o parte de Kunsthistorisches Museum - Muzeul de artă, iar de cealaltă de Naturhistorisches Museum.

Kunsthistorisches Museum adăposteşte a patra galerie de pictură din lume – Brueghel, Tizian, Velasquez, Rafael şi alţii -, o importantă colecţie de artă şi o colecţie de antichităţi egiptene, greceşti şi romane.

    În sala tezaurelor de la parterul acestui muzeu se află comori de o inestimabilă valoare descoperite în Transilvania în vremea când această provincie românească era parte integrantă a Imperiului Austriac. Sunt tezaure care au aparţinut unor căpetenii dace şi unor prinţi barbari,  îngropate la vreme de restrişte împreună cu speranţele lor.

    Perla colectiei de la Kunsthistoriches Museum este Tezaurul de la Sânnicolaul Mare - Goldschatz von Nagyszentmiklos, descoperit în anul 1799. Tezaurul cantareste 10 kg şi este din aur pur. Dimensiunile sale, caracterul de unicat, ciudaţenia imaginilor şi a înscrisurilor, măiestria lucrăturii, puritatea aurului, frumuseţea formelor, toate acestea au făcut ca tezaurul de la Sânnicolaul Mare să fie plasat între primele 10 din cele mai spectaculoase tezaure de aur descoperite vreodată.

  Alături se află Tezaurul de la Şimleul Silvaniei, obiectele descoperite la Şeica Mică, tezaurul dacic, Dakischer Silberschmuck, adică podoabe dacice de argint şi argint aurit, toate situate între secolul al II-lea înainte de Hristos şi secolul I după, provenind din diferite părţi ale Transilvaniei.  Sunt expuse aici şi 31 de piese din tezaurul de la Sălişte, descoperit în anul 1820. Jumatate din sala tezaurelor din acest muzeu este ocupată de piese de la noi! 

    Privind cu atenţie imaginile reliefate pe piesele acestor comori, te copleşesc amintirile unui basm românesc de aur: „Toate acele tezaure erau aidoma comorilor împărăteşti din poveşti, strălucitoare şi bătute cu nestemate, cu atât de mult aur şi atâta filigran, cu împăraţi şi prinţi, cu vrăjitoare şi jivine fermecate. Apoi reveneam în basmul meu. La o masa stătea Imparatul Verde, bând vin din pocale de aur şi mâncand bucate alese din farfurii de aur încrustate cu pietre rare.

Animale nemaivăzute populau lumea de basm din acea încăpere, iar personajele principale erau negreşit de faţă: un Făt-Frumos călare pe un cal înaripat cu cap de om, care cu siguranţă vorbea pe limba oamenilor şi zbura ca vântul şi ca gândul, şi o Ileana Cosanzeana purtată în zbor de o zgripţuroaică, ce o aducea de pe Tărâmul de Dincolo, scăpată de zmeu. Undeva, poate pe un ulcior pierdut, cei doi s-au întâlnit şi au trăit fericţti până la adânci bătrâneţi”. (Aurora Peţan)

    Din Piaţa Maria–Tereza, traversând Burg-ringul, ajungem în Heldenplatz -Piaţa Eroilor, o piaţă spaţioasă străjuită de două imense monumente ecvestre, al Prinţului Eugen, cel mai mare dintre generalii istoriei austriece şi al arhiducelui Carol, învingătorul lui Napoleon. Dacă timpul şi mai ales banii ne-ar permite, am putea alege din această piaţă una din caleştile de epocă la care sunt înhămaţi nişte superbi cai, pentru a face o plimbare prin Viena. Desigur, renunţăm, mulţumindu-ne să admirăm în dreapta Neue Hofburg - Palatul Nou în care se află Biblioteca Naţională, biblioteca imperială cuprinzând patrimoniul literar preţios al Habsburgilor, colecţia de arme şi de instrumente muzicale, ca şi Muzeul de sculptură efesiană.
     În faţă se află Alte Hofburg - Palatul Vechi, cuprinzând şi aripa elveţienilor, cum mai este numită cea mai veche parte din Hofburg. Faţada acestei aripi a fost renovată în secolul al XVI-lea în stil renascentist. Poarta, construită în  anul 1552, reprezintă unul din rarele monumente renascentiste din Viena. În Alte Hofburg se află comorile imperiale, însemnele Sfântului Imperiu romano-germanic şi ale Imperiului austriac.

     Palatul Hofburg a servit timp de peste 600 de ani ca rezidenţă dinastiei Habsburgilor. Castelul medieval din secolul al XIII-lea a devenit de-a lungul timpului Hofburgul de astăzi, un adevărat oraş în interiorul oraşului Viena, un complex arhitectural foarte întins, acoperind mai mult de 240 000 m², alcătuit din 18 aripi, 19 curţi şi 2 600 de încăperi în care locuiesc şi lucrează astăzi aproape 5000 de persoane.

Aripa Sfântul Mihail, a cărei faţadă în formă de arc de cerc este prevăzută cu o cupolă înaltă de 50 de metri, oferă accesul în Hofburg dinspre centrul oraşului Viena.

    Vizităm apartamentele imperiale din Hofburg, urcând cu vădită emoţie aceeaşi scară majestuoasă pe care o utiliza însuşi împăratul Franz Iosif. Gusturile modeste ale împăratului se reflectă în sobrietatea amenajării apartamentelor sale: pereţii acoperiţi cu damasc de mătase roşie, mobilierul din lemn de palisandru şi nuc realizat în stil rococo, în tonuri de alb şi roşu.

Ni-l imaginăm pe împărat în ipostaze diferite. În cabinetul de audienţe îi întâlnim portretul, în uniformă de gală, şi ultimul său portret, realizat cu un an înaintea decesului său din 1916, la vârsta de 85 de ani.

   În Sala de conferinţe, unde culorile dominante sunt albul şi albastrul deschis, cu mobilier alb şi tapiserie albastru de azur, ne imaginăm una din conferinţele ministeriale prezidate de împăratul însuşi, miniştrii purtând frac şi militarii, uniforma. Aici tablourile reprezintă scene de luptă din timpul revoluţiei de la 1848 din Ungaria. 
    În Cabinetul de lucru împăratul petrecea zilnic multe ore aşezat la birou. Că era foarte ataşat de familia sa ne-o dovedesc portretele înfăţişând-o pe împărăteasa Elisabeta,  fotografiile copiilor săi, amintirile şi micile cadouri primite de la copiii şi nepoţii săi. Pe birou se găseşte telegrama ce anunţa decesul împărătesei la Geneva, în 1898. Portretul împărătesei cu părul despletit este unul dintre cele preferate de împărat. Numeroase fotografii ale membrilor familiei sale se află şi în dormitorul lui Franz Iosif. Vizitatorul este frapat de mobilierul auster de aici: un simplu pat din fier, o modestă masă de toaletă pentru igiena zilnică. Salonul cel mare este străjuit de portretul împăratului Franz Iosif, în uniformă de feld-mareşal austriac, şi de portretul împărătesei Elisabeta, îmbrăcată într-o superbă rochie de bal şi având în păr steluţe împodobite cu diamante.

    Împărăteasa Elisabeta era considerată una dintre cele mai frumoase femei ale timpului său. 

Simţim parcă prezenţa ei pretutindeni: în cabinetul de toaletă şi de gimnastică, în sala de baie personală şi în dormitorul său… Pentru întreţinerea părului său lung până în pământ acorda zilnic două-trei ore, dar în timpul lungilor şedinţe de coafură împărăteasa studia limbi străine şi citea cu predilecţie poemele lui Heinrich Heine. În ambianţa încăperilor sale sunt prezente portretele părinţilor, ale fraţilor şi ale surorilor sale. Cabinetele Bergl transpun vizitatorul, prin pereţii integral acoperiţi cu picturi, într-un univers exotic, caracterizat printr-o faună şi floră abundente.

Pasiunile împărătesei Elisabeta, călătoria, echitaţia şi vânătoarea, sunt relevate de peisajele din Marele salon, salonul de recepţii al împărătesei şi din Micul salon. În micul salon admirăm pe şevalet un alt portret al împărătesei, îmbrăcată în rochia cu care ea a fost încoronată regină a Ungariei în 1867. Sculptura în mărime naturală a împărătesei aflată la intrarea în marea anticameră creează impresia că aceasta este pe punctul de a intra în apartamentele sale.

Sufrageria este gata să-şi primească convivii, cu masa aranjată şi decorată festiv pentru un dineu de familie în cerc restrâns, la fel ca în vremea lui Franz Iosif. În mijloc se află vase din metal aurit ornate cu flori, fructe şi dulciuri. Şerveţelele din damasc împăturite cu grijă sunt aşezate pe farfuriile din argint. Tacâmurile din argint sunt decorate cu vulturul bicefal…

    Următorul obiectiv al vizitei noastre este Stephansdom. Parcurgem pe jos traseul dintre Hofburg şi Catedrala Sfântul Ştefan. Trecem mai întâi prin Burggarten -Grădina Palatului imperial, care a fost grădina privată a familiei imperiale, până la căderea monarhiei. Volksgarten a fost parcul amenajat la începutul secolului al XIX-lea pentru populaţia vieneză. Raportându-ne la Heldenplatz, Volksgarten se află exact în partea opusă. Regretăm că nu avem timpul necesar pentru o scurtă promenadă în Volksgarten, pentru a vedea monumentul ridicat în memoria împărătesei Elisabeta! Parcul este denumit, pentru cele peste o sută de specii de trandafiri cultivate aici, şi Parcul trandafirilor. În Burggarten întâlnim monumentul împăratului Franz-Iosif şi al lui Wolfgang Amadeus Mozart. Suntem informaţi că toate parcurile vieneze sunt împodobite cu monumente ale austriecilor celebri, împăraţi, împărătese, scriitori, pictori sau muzicieni care au trăit şi au creat aici.

      Admirăm uluiţi edificiul Operei, Staatsoper, despre care ştim că este unul dintre teatrele lirice celebre din lume. Ca o străfulgerare, îmi trece prin faţa ochilor minţii imaginea unui bal vienez în ritmul valsurilor lui Strauss.

    Kärntner Straße, cea mai elegantă stradă comercială şi zonă pietonală, ne conduce direct la Catedrala Sfântul Ştefan. 

Admirăm în extaz elegantele dantelării în piatră din exteriorul şi interiorul somptuoasei catedrale, altarul care reprezintă chinurile Sfântului Ştefan, vitraliile gotice, numeroasele capodopere care îi înfrumuseţează interiorul, între care amvonul şi Fecioara cu mantaua protectoare.

Respectând acelaşi traseu, aruncând priviri fugare prin elegantele vitrine ale magazinelor de pe Kärntner Straße, ne întoarcem la autocarul nostru parcat în apropiere de Piaţa Maria Tereza, dornici să vizităm palatul Schönbrunn, simbolul măreţiei Austriei de altădată şi mai ales nerăbdători să-i descoperim farmecul şi eleganţa.

    Se ştie că actualul parc al Schönbrunn-ului se găseşte amplasat pe un domeniu seniorial consacrat în secolul al XVI-lea vânătorii şi agriculturii şi că Katterburg, conacul de pe acest domeniu, a fost distrus în 1605 de unguri şi reconstruit ulterior în timpul împăratului Mathias. Acesta a descoperit, în timpul unei vânători, izvorul care va fi denumit Schönbrunn, adică Fântâna cea frumoasă, pentru calitatea apei sale. Castelul de plăcere în stil italian construit între 1642-1643 de împărăteasa Eleonora Gonzaga, văduva împăratului Ferdinand al II-lea, a fost barbar distrus de turci în 1686. Leopold I, apoi Iosif I  au acordat un mare interes construirii Schönbrunn-ului. Maria-Tereza însă l-a renovat şi l-a transformat în reşedinţă de vară (1743-1749).

Schönbrunn-ul este dovada măreţiei monarhiei în Austria, rămânând fidel de-a lungul secolelor vocaţiei sale de întâlnire şi de sărbătoare, de înalte fapte politice şi artistice. Schönbrunn-ul este totodată şi martorul sfârşitului monarhiei austriece deoarece aici cel din urmă împărat a fost obligat să abdice în 1918.

Aflăm toate acestea în autocar de la ghidul nostru, în timp ce ne îndreptăm spre Schönbrunn.

    Nu am găsit un ghid de limba română la acea oră şi atunci am convenit să închiriem fiecare câte o casetă audio înregistrată în una din principalele limbi europene. Acest ghid al meu m-a condus pretutindeni, oferindu-mi explicaţiile necesare în limba franceză. Singurul inconvenient a fost acela că nu a putut răspunde niciuneia din curiozităţile mele…

    Ne impresionează stilul specific, stilul rococo de Schönbrunn, prezent aproape pretutindeni în încăperile în care accesul vizitatorilor este permis. Excepţie fac dormitorul şi cabinetul de lucru al împăratului Franz Iosif, caracterizate printr-o ambianţă austeră. Păşim înăuntru cu emoţie şi cu respect deoarece simţim prezenţa generaţiilor de suverani austrieci prin chipurile lor imortalizate în tablouri grandioase, prin obiectele care le-au aparţinut… În cabinetul de lucru al împăratului Franz Iosif domină, prin grandoare şi frumuseţe, portretul împărătesei Elisabeta. În Salonul Mariei –Antoaneta, căptuşit cu lemn de un alb mat, înfrumuseţat cu bogate ornamente aurite, sunt relevante tabloul împăratului Franz I al Austriei, cavaler al ordinului Toison d’Or şi tabloul Arhiducesei Maria-Antoaneta. În Salonul Copiilor, decorat asemănător cu precedentul, se află portretele fiicelor Mariei-Tereza. Este impresionant să vezi pe pereţii din Sala pentru micul dejun tapiseriile reprezentând flori, încadrate în ornamente rococo, lucrate de însăşi împărăteasa Maria-Tereza şi de fiicele sale!

    Marea Galerie şi Mica Galerie, având tavanele ornate cu fresce de o frumuseţe desăvârşită, încadrate în bogate ornamente rococo, reprezintă partea centrală a castelului. Marea Galerie, cu lungimea de 43 m şi lăţimea de 10 m  era destinată unor importante banchete şi ceremonii de gală. Pe tavanul Marii Galerii se pot admira două imense fresce ovale alegorice încadrând-o pe cea centrală  care reprezintă omagiul adus de provinciile austriece împăraţilor Maria-Tereza şi Franz I.

     Este tulburătoare  atâta frumuseţe!

    Mă îndrept spre una din ferestre, curioasă să descopăr priveliştea splendidă din exteriorul castelului… Cu speranţa ca timpul să ne permită a face o scurtă plimbare în parc, îmi concentrez atenţia în continuare asupra elegantelor interioare, fiecare dezvăluindu-ne frumuseţi ornamentale unice.

Cabinetul chinez rotund şi cel oval, încadrând Mica Galerie, erau utilizate pentru conferinţe şi întâlniri secrete. Ele reprezintă o mărturie pentru moda secolului al XVIII-lea de a acorda atenţie fascinantă artei chinezeşti. Pereţii sunt ornaţi cu preţioase panouri lăcuite cu motive specifice Asiei occidentale, completate cu suporturi  pentru vazele din Extremul Orient. Salonul chinezesc albastru este decorat cu preţioase picturi pe hârtie încadrând numeroase scene din China şi cu tapet din lemn de nuc.

    În Salonul ceremoniilor, destinat festivităţilor familiale, întâlnim celebrul portret al Mariei-Tereza şi imense tablouri care, prin tehnica detaliului, reprezintă adevărate documente de epocă.

De o valoare apreciabilă este şi Cabinetul Vicatin capitonat cu lemn de trandafir din America Centrală. Ornamente rococo încadrează cele 260 de miniaturi indo-persane, grupate pe 56 de panouri, înfăţişeazând scene din viaţa Imperiului Mongol.

    Imensele goblenuri de Bruxelles din secolul al XVIII-lea care acoperă pereţii ca şi cele cu care sunt tapisate cele 12 fotolii evocând lunile anului, din Salonul Goblenurilor, reprezintă scene de viaţă specifice epocii: Scena din port, Scenă de piaţă…

    Este greu să redau în cuvinte mulţimea imaginilor care s-au derulat prin faţa ochilor mei! Nici nu se poate reţine totul, dar totul contribuie la crearea unor stări ale spiritului pe care  le numim: uluire, stupefacţie, fascinaţie, încântare, bucurie, fericire, mulţumire, toate împreună.

    Superbul parc al Schönbrunn-ului, aşa cum îl putem admira astăzi, un parc amenajat în stil clasic francez, a fost  realizat în secolul al XVIII-lea, potrivit concepţiei clasiciste a arhitectului Ferdinand von Hohenberg  materializată prin măiestria artiştilor din atelierul lui Wilhelm Beyer. Dacă partea stângă a parcului a fost amenajată ca grădină de agrement, partea dreaptă era destinată ştiinţei, fiind aici plasate Grădina Botanică, Sera cu palmieri şi grădina Zoologică. Se ştie că familia imperială atribuia grădinăritului virtuţi pedagogice, ceea  ce se reflectă în numeroasele tablouri reprezentând familia la muncă în parc.

    Ne despărţim de Viena cu regret, dar cu speranţa revenirii şi cu bucuria de a fi avut o zi specială, unică, atât de densă în trăiri spirituale şi emoţionale cât alte zeci de zile luate împreună. Petrecem noaptea din nou la Sopron şi în dimineaţa următoare pornim spre ţară. Oprim din nou la Budapesta spre a face ultimele cumpărături…