Dor de Italia: PADOVA, FLORENȚA, ROMA, ASSISI, VENEȚIA

   Pagini din cartea autobiografică 

SURÂSUL AMINTIRILOR, de Doina Dobreanu, 

2011, pp. 241-252
Imagini de pe internet

    Am visat ani la rând să calc pe pământul celor şapte coline, să admir cu nesaţ şirul frescelor de pe Columna împăratului Traian, care ne vorbesc despre originile poporului român…

Şi minunea s-a întâmplat în anul jubiliar 2000! Am fost unul din miile de pelerini români care în acel an sfânt şi-au îndreptat paşii spre Cetatea Eternă – Roma. Pelerinajul la locurile sfinte reprezintă forma complexă de rugăciune, de reflecţii, sacrificii şi bucurii sufleteşti pentru orice creştin dornic de înălţare spirituală. Pelerinajul este un drum al speranţei, al dorinţei de reconciliere cu Dumnezeu, cu aproapele. Pelerinajul la Roma ne-a purtat la marile bazilici care ne-au aşteptat să intrăm pe poarta sfântă pentru a beneficia de indulgenţa Jubileului.

    De-a lungul drumului parcurs pe itinerarul Cluj-Napoca, Graz, Tarvisio, Padova, Florenţa, Roma Assisi, Veneţia, Padova, Cluj  ni s-au perindat prin faţa ochilor, în fiecare clipă, imagini noi şi încântătoare, mereu alte şi alte privelişti în care se descoperă minunea frumuseţii.

Am aflat cu această ocazie că şi Sfântul Niceta Remesianul, episcop al dacilor între 366-414, a trecut ca pelerin prin Roma, că operele lui sunt păstrate în manuscris la Vatican.

    Parcurgând PADOVA, începând cu parcul Pratto della Valle – grădina în formă ovală din secolul al XVIII-lea înconjurată de un canal mărginit de statui ale unor oameni iluştri -, apoi piaţa Catedralei Sfântul Anton, înţelegi că Padova, oraşul care a cunoscut o extraordinară strălucire artistică mai ales în secolul al XV-lea, oferă nu doar o mulţumire estetică, ci inspiră linişte interioară, un sentiment de primăvară sufletească.

    Catedrala ce poartă numele Sfântului Anton este construită în stil romano-gotic şi seamănă cu Domul San Marco din Veneţia. În interiorul său impunător simţi că-ţi găseşti echilibrul, încrederea şi mângâierea. În Capela Sfântul Anton, cu mormântul decorat de Tizian, cu celebrul altar principal împodobit cu basoreliefuri de Donatello, cu fresce, statui de marmură şi picturi, simţi impulsul de a îngenunchia şi puterea de a iubi, ceea ce te face fericit.

   Vizităm Capela Scrovegni, decorată în întregime cu fresce ce reprezintă apogeul operei lui Giotto. Înconjurat de atâta frumuseţe ce-ţi vorbeşte despre inspiraţia divină, trăieşti un sentiment nou, de renaştere spirituală.

   Despre Padova, cronicarul Miron Costin scria că este centrul a toată dăscălia şi învăţătura, cum era într-o vreme la greci Atena; se referea cu siguranţă la Universitatea din Padova, a doua ca vechime din Italia, fondată în 1222. De acest centru renumit de studii se leagă numele unor profesori celebri ca Galileo Galilei, Copernic, Torquato Tasso, Dante, Petrarca. Printre studenţii acelei universităţi s-a aflat şi românul Constantin Cantacuzino, stolnicul…

    La FLORENȚA, entuziasmul, impresiile memorabile, încântarea estetică creează o stare de fericire supremă pe care nu o poţi ascunde fiindcă o trădează lacrimile. Oraşul Florenţa, situat în centrul Italiei, în regiunea Toscana, datează din secolul I a. Ch. şi datorează renumele edificiilor şi vestigiilor de artă ale marilor, bogatelor şi puternicelor familii Pitti, Strozzi, Pazzi şi Medici. Patrimoniul Florenţei este impresionant deoarece cetăţenii celebri ai Florenţei au transformat oraşul de-a lungul secolelor într-o cetate a istoriei, a ştiinţei, a literaturii.

Dante Alighieri, autorul Divinei Comedii, Niccolo Machiavelli, autorul tratatului politic Principele, Petrarca, Boccaccio, pictorii celebri – Giotto, Paulo Uccello, Botticelli, Leonardo da Vinci, Rafael, Michelangello etc. – fac din Florenţa un oraş de care cu greu te mai desparţi şi atunci cu promisiunea de a reveni. Acest muzeu în aer liber, cum poate fi considerată Florenţa, este dominat de ansamblul monumental în marmură albă, verde şi roşie al Pieţei Domului, ansamblu din care fac parte Catedrala Santa Maria del Fiore, Turnul Campanilei şi Baptisteriul.

      Din Turnul Campanilei, înalt de 82 de metri, conceput pe trei nivele şi decorat de Giotto, Pissano şi Francesco Talenti, ni se oferă  o splendidă panoramă a oraşului. 

Baptisteriul Sfântul Ioan Botezătorul reţine atenţia prin forma octogonală, prin mozaicurile în stil bizantin şi mai ales prin celebra Poartă a Paradisului sculptată de Lorenzo Ghiberti, bogat decorată cu basoreliefurile aurite ce evocă Vechiul Testament.

Piaţa San Lorenzo  găzduieşte biserica cu acelaşi nume, marea realizare a lui Brunelleschi. Capela Medici din Vechea Sacristie, cu cavourile primilor membri ai familiei Medici – opere ale lui Brunelleschi – şi monumentele funerare din Noua Sacristie, create de Michelangelo, fac din San Lorenzo un celebru ansamblu arhitectonic şi artistic.

În Piazza della Signoria, Piaţa Primăriei, centru politic al oraşului, împodobit cu numeroase statui, se află Palazzo Vecchio, învecinat cu Galeria Uffizi. Legătura dintre Palazzo Vecchio şi Palazzo Pitti, palate florentine ce adăpostesc astăzi colecţii de artă, este făcută de renumitul Ponte Vecchio, cel mai vechi pod peste Arno din Florenţa (sec I d. Chr.), mărginit de magazine de bijuterii.

Galeria Uffizi

     Biserica Santa Croce, construită în sec. al XIV-lea în stil gotic florentin, este considerată un adevărat panteon al Florenţei: adăposteşte 271 de morminte între care al lui Dante, Michelangelo, Machiavelli, Rossini, Galileo Galilei etc. şi numeroase plăci memoriale, a lui Leonardo da Vinci, Marconi, inventatorul radioului etc.

    De pe esplanada Michelangelo, străjuită de copia lui David de Michelangelo, se poate îmbrăţişa cu o privire toată Florenţa! O ultimă privire, de rămas bun, marcată de regretul despărţirii, de dorinţa de a întipări bine în memorie imagini dragi, dar mai ales de speranţa revenirii pentru a continua periplul în această citadelă a artei.

    ROMA. Ne-am simţit nu mai puţin copleşiţi de măreţia şi maiestuoasa frumuseţe a Romei, cel mai mare muzeu din lume. Toate secolele au lăsat ceva aici. Ar fi nevoie de câţiva ani pentru a vizita toate vestigiile sale, nu doar trei zile…

 Călătoria noastră în Cetatea Eternă a început de lângă Colosseum, amfiteatru flavian ce constituie o capodoperă a arhitecturii antice din sec I d. Chr., construit pe locul palatului lui Nero.  Vestigiile Forului Roman, centru religios, politic şi comercial al Romei antice, reflectă douăsprezece secole de istorie şi civilizaţie romană. Basoreliefurile lui Traian, aflate în Curia, alături de frumosul Arc al lui Septimius Severus, constituie cele mai interesante edificii de pe Via Sacra, alături de alte monumente remarcabile aflate în Forul Roman: Templul lui Saturn, Templul lui Vespasian,  Templul lui Castor şi Pollux, Templul Vestei şi Casa Vestalelor. Privirea îţi este atrasă apoi de Castelul San Angelo  - astăzi muzeu -, fortăreaţă construită ca mausoleu al împăratului Hadrian.

Centrul religios al oraşului îl constituie bazilicile San Pietro, Santa Maria Maggiore, San Giovanni in Laterano, San Pietro in Vincoli. Aceste patru bazilici au fost alese pentru vizita jubiliară, iar Papa a dorit ca deschiderea Porţii Sfinte să se facă în fiecare din acestea.
    Basilica Sfântul Petru, înălţată în secolul al IV-lea de împăratul Constantin deasupra mormântului apostolului Petru, constituie principalul centru de interes al pelerinului sosit la Roma. Actuala bazilică, construită între 1506-1614, este cea mai mare biserică a creştinătăţii, de proporţii gigantice: 210 m lungime, 137 m lăţime şi 137 m înălţimea totală a cupolei. De la intrarea în bazilică, poate fi admirată nava centrală la capătul căreia se înalţă, pe partea dreaptă, o impunătoare statuie din bronz care-l reprezintă pe Sfântul Petru şezând şi binecuvântând. Este lucrarea lui Arnolfo Cambio din secolul al XIII-lea. În centru, sub cupolă, se află celebrul baldachin din bronz, lucrare a lui Bernini, care acoperă altarul papal. Nava dreaptă cuprinde o serie de capele. În prima, la intrare, se află binecunoscuta Pieta, lucrare în marmură sculptată de Michelangelo în 1500, la doar 25 de ani. Aici se află şi Capela Sfântului Sacrament. La intrarea în bazilică, pe partea stângă, se află Baptisteriul ce cuprinde unele dintre cele mai reuşite mozaicuri din bazilică. Tot în    Bazilica Sfântul Petru pot fi văzute Criptele vaticane, amplasate în spaţiul de circa trei metri, care separă pardoseala actuală de cea a vechii bazilici constantiniene; ele pot fi considerate legătura între vechea bazilică şi cea actuală

Bazilica Sfântul Petru  se află în Piaţa Sfântul Petru, care are forma unei elipse de 198 m lărgime şi 148 m lăţime. Semicercurile laterale formează un important portic alcătuit din patru rânduri de coloane dorice, înalte de aproape de 19 m. Ansamblul acesta, încoronat cu 96 de statui de sfinţi, a fost realizat de arhitectul Bernini între anii 1656 şi 1667. În centrul pieţei se află impozantul obelisc egiptean, susţinut de patru lei de bronz. Obeliscul împodobea odinioară circul lui Nero, locul martiriului Sfântului Petru.

    Muzeele Vaticanului sunt un ansamblu de muzee şi de galerii de o importanţă majoră, ocupând o parte din Palatul Vaticanului - un ansamblu imens de edificii monumentale din diferite epoci (capele, pavilioane, turnuri, curţi interioare, logii). Vizitatorul muzeelor Vaticanului este impresionat în primul rând de Capela Sixtină decorată cu fresce de Michelangelo, dar şi de Camerele lui Rafael – cele mai mari opere ale artistului sunt aici! -, de Biblioteca, Muzeul de artă sacră, Muzeul de artă profană, Galeria hărţilor geografice, Galeria de tapiserii, Galeria de candelabre. Muzeul Pio Clementino  este cel mai important muzeu de antichităţi existent deoarece cuprinde cel mai mare tezaur de sculpturi antice, între care celebrul Laocoon, Torsul, Apollo din Belvedere.

Cu un Permesso personale per participare all’Udienza del Santo Padre che avra luogo in Vaticano, nelle Piazza San Pietro, mercoledi 23 agosto 2000 alle ore 10, am păşit în acestă piaţă cu senzaţia îmbrăţişării Romei sugerată de braţele deschise ale colonadei ce o înconjoară, de atmosfera prietenoasă creată de mulţimea pelerinilor veniţi de pe toate continentele să-l ovaţioneze pe Giovani Paulo şi să primească binecuvântarea Sfântului Părinte, ca şi de soarele mărinimos al verii.

    În Piaţa Laterană, pe locul palatului Lateranilor, se află Bazilica San Giovanni in Laterano, prima biserică a creştinismului la Roma  şi antica Sancta Sanctorum, la care se ajunge pe scara numită Scala Santa,  urcată de credincioşi în genunchi.

    Bazilica Santa Maria Maggiore, a doua bazilică patriarhală a oraşului,  se înalţă pe una din coline plină de nobleţe, simplă şi desăvârşită totodată, păstrând cel mai bine structura originală, paleocreştină. Deşi refăcută, bazilica păstrează planul general al precedentei, din sec. al V-lea. Prima impresie la intrare este că te afli într-un templu grecesc, având o navă mare cu bolta orizontală sprijinită de două rânduri de coloane albe, ionice. Eleganta clopotniţă romană datând din 1377, înaltă de 75 m, este cea mai înaltă din oraş. În faţa bazilicii, în piaţă, se înalţă o coloană din marmură, singura care s-a păstrat din cele opt care ornau bazilica lui Maxenţiu. În partea superioară a acesteia se află o statuie de bronz: Fecioara cu pruncul.

    Bazilica San Paolo fuori le mura – de dincolo de zidurile cetăţii – este a doua ca mărime după Bazilica Sfântul Petru.  A fost fondată în secolul al IV-lea şi a fost înălţată pe mormântul Sfântului Paul, decapitat la Roma în timpul lui Nero. A fost de mai multe ori restaurată, iar după incendiul din 1823 a fost complet reconstruită Pe faţada bazilicii se află mozaicuri reprezentându-i pe cei patru mari profeţi: Isaia, Ieremia, Ezechiel şi Daniel, iar deasupra, Cristos, încadrat de Sfinţii Petru şi Paul. Interiorul bazilicii impresionează prin linia arhitecturală şi prin portretele tuturor papilor, în mozaic, înşirate de-a lungul navei centrale. În faţa bazilicii este amplasată statuia Sfântului Paul.

    Bazilica San Pierto in Vincoli – în lanţuri este căutată de pelerini pentru a vedea lanţurile Sfântului Petru şi  statuia care îl reprezintă pe Moise, realizată în marmură de Michelangelo.

    Bazilica Santa Maria Transtevere este una dintre cele mai vechi din Roma, fondată în secolul al IV-lea, şi prima dedicată Fecioarei Maria. În interior se vede un rând dublu de coloane,  asemenea unui templu antic, care susţin un tavan plat, supraîncărcat de bosaje şi de sculpturi decorative aurite. Statuile care încoronează terasa exterioară sunt din secolul al XVI-lea, pe când  turnul-clopotniţă, în stil roman, poate fi din secolul al XI-lea.

    Pantheonul este un monument excepţional şi grandios, poate cel mai important care a rămas din arta romană şi, din fericire, intact. La origine templu, a fost fondat de Marius Agrippa în anul 27 î.Chr. şi închinat tuturor zeilor. A devenit apoi mausoleul regilor, al reginelor şi al artiştilor, între care Rafael. Interiorul este în formă circulară, având diametrul egal cu înălţimea. Cupola emisferică este prevăzută în partea superioară cu o singură deschidere circulară cu diametrul de 9 m, pe unde lumina se revarsă maiestuos.

Nu poţi părăsi Roma fără să treci prin Piaţa Spaniei în mijloc cu Fântâna Barcaccia. Urcând celebrele trepte spaniole, se ajunge în Piaţa Trinita dei Monti, în mijlocul căreia se află Obeliscul Sallustiano, piaţă situată în faţa bisericii cu acelaşi nume. 

Situată în locul stadionului lui Domitian, Piaţa Navona, reprezentativă pentru arta barocă, este ornată cu trei fântâni monumentale, între care Fântâna celor patru fluvii: Gangele, Nilul, Dunărea şi Rio della Plata, simbolizând în esenţă Asia, Africa, Europa şi America. 

La fel de celebră este Fontana di Trevi, în apa căreia am lăsat fiecare câte un bănuţ, spre a reveni la Roma.

Piaţa Poporului este magnifică. În centrul său admirăm Obeliscul lui Flaminius, care se găsea altădată în Circus Maximus.

Am dorit să vizităm şi Pio Romeno, un institut teologic pentru studenţii români, construit de Papa Pius al XI-lea în anul 1937.

    Mergând de-a lungul celebrei Via Appia Antica, se ajunge în faţa Catacombelor, cimitire subterane din epoca de început a creştinismului. Catacombele se extind pe 4 ha, la adâncimi de peste 20 de metri. Catacombele Sfântului Sebastian sunt cele mai mari, cele ale Sfântului Calist sunt cele mai interesante. Catacombele Sfântului Calist au fost create în secolul al II-lea  ca necropolă oficială a primilor episcopi ai Romei (Cripta papilor, Cripta Sfintei Cecilia).

    De la Roma am plecat la ASSISI, oraşul medieval construit sub formă de terase pe pantele înverzite şi însorite ale muntelui Subiaco. Oraşul se află în provincia Umbria şi este renumit prin prezenţa mormântului Sfântului Francisc şi al Sfintei Clara. Castelul Rocca Maggiore domină oraşul cu sobrietatea sa medievală.

Piaţa Comunală se află pe locul Forului Roman. Se păstrează aici relicve din Templul Minervei, transformat în biserică creştină, Sfânta Fecioara Maria, cu un interior amenajat în stil baroc.

O încântare spirituală deosebită simţi aici la tot pasul, dar mai cu seamă în liniştea Domului San Rufino, în Bazilica Sfântului Francisc şi în Biserica Sfintei Clara.

    Bazilica Sfântul Francisc este un ansamblu construit pe trei planuri suprapuse: bazilica superioară, cu fresce de Cimabue şi Giotto, bazilica inferioară şi cea subterană cu mormântul Sfântului Francisc.

    Pătrunzând în Bazilica Sfântului Francisc, urmărim cu atenţie ansamblul de fresce reprezentând viaţa sfântului Francisc. Frescele ce înveşmântă pereţii bisericii de la intrare şi până la altar ne înveşmântă cu bucurie înseşi sufletele noastre, cu bucuria plenară a întâlnirii miraculoase a lui Francesco da Assisi şi a lui Giotto, pictorul frescelor din bazilică, a comuniunii spirituale a sfântului cu genialul artist. „Sfinţii, asemenea eroilor şi geniilor, sunt vârful, floarea, fructul, cea mai bună parte a umanităţii şi, datorită lor, noi nu ne pierdem încrederea în om şi în noi înşine; ei sunt  cel mai bun martor al demnităţii noastre. Ei nu sunt doar dovada a ceea ce este bun şi luminos în umanitatea noastră; ei sunt chiar această bunătate, această lumină. Ei sunt ieşirea din condiţia noastră umană. Ei sunt aurora noastră. Ei reprezintă perfecţiunea umană a omulu”. (Claude-Henri Rocquet)

Acest miracol, sau cel puţin această fericită întâlnire,  este desăvârşită în fresca lui Giotto care reprezintă ceea ce numim Predica sfântului Francisc adresată păsărilor. Simetric  cu această frescă, pictorul a reprezentat un alt moment din viaţa sfântului: Miracolul izvorului, care este însăşi parabola sfinţeniei.

    Sunt imagini care ne invită la meditaţie şi la a căuta răspuns la unele posibile întrebări despre învăţătura pe care o primim de la Francisc, despre cât de necesară ne este sfinţenia sfinţilor pentru a ne face fericiţi. Francisc de Assisi este sfântul îndrăgostit de tot ce ne înconjoară. Păsările care îl înconjoară şi cărora li se adresează reprezintă lumea, cosmosul, viaţa pe care nebunia şi puterea noastră le devastează şi distruge. Francisc vorbeşte păsărilor cerului şi face să apară din stânca aridă, din adâncul pământului, apa. El nu s-a îndoit că Dumnezeu poate, prin rugăciunea unui om, să facă să izvorască viaţa. El nu s-a îndoit de mila lui Dumnezeu. Putem înţelege toate acestea privind fresca de la Assisi…

CÂNTEC FRATELUI SOARE, de Sf. Francisc din Assisi (Traducere: Cristian Bădiliță)

Lăudat fii, Stăpînul meu, împreună cu toate făpturile tale,

şi mai ales cu stăpânul frate soare,

care zi este și ne luminezi cu lumina lui.

Cât e de frumos şi de strălucitor!

El, preaînalte, poartă semnul tău.

Lăudat fii, Stăpînul meu, pentru sora lună, pentru stele:

pe cer le-ai făcut limpezi, nepreţuite și frumoase.

Lăudat fii, Stăpînul meu, pentru fratele vînt,

pentru aer, pentru nori și pentru cer senin

sau pentru orice vreme

prin care hrană dai făpturii Tale.

Lăudat fii, Stăpînul meu, pentru sora apă,

cea de mult folos, umilă,

fără preţ, neprihănită.

Lăudat fii, Stăpînul meu, pentru fratele foc

cu care luminezi adînca noapte;

el, de asemenea, e mândru, vioi, puternic şi-nteţit.

Lăudat fii, Stăpînul meu, pentru sora noastră, maica ţărînă,

care ne poartă-n braţe şi ne-ndrumă,

care dă roade felurile

şi zămisleşte florile şi iarba.

Lăudat fii, Stăpînul meu, pentru cei care iartă

din dragoste de Tine

şi care ştiu să rabde boli şi tulburare.

Fericiţi cei ce suferă în liniște,

Căci ei vor fi încununați de tine, Preaînalte.

Lăudat fii, Stăpînul meu, pentru sora noastră,

moartea trupească,

de care niciun om viu nu scapă.

Vai de cei care-şi dau duhul

în păcat de moarte

şi fericiţi cei pe care ceasul din urmă îi va găsi

împlinind voia Ta sfîntă,

căci de a doua moarte nu se vor teme.

Lăudaţi şi binecuvîntaţi pe Stăpînul meu,

mulţumiţi-I şi slujiţi-I cu toată smerenia.

    Emoţii unice am trăit şi la VENEȚIA, perla Adriaticii, fostă republică a dogilor, prosper port la mare. Este clădită în lagună, pe 177 de insule. Circulaţia între ele este asigurată prin intermediul a 150 de canale şi 400 de poduri construite astfel încât să permită trecerea gondolelor. Patronul spiritual al Veneţiei este Sfântul Marcu Evanghelistul, reprezentat simbolic de un leu înaripat ţinând o carte deschisă.

Ne-am început călătoria pe Canal Grande, închiriind un vaporetto, însufleţiţi de muzica lui Antonio Vivaldi. În timp ce vaporaşul alunecă pe canalele Veneţiei, lăsăm în urmă imagini care apar şi se risipesc şi care îţi dau încă o dată sentimentul că tout n’est que passage.[i] Admiri nu numai cu mintea, ci şi cu inima, cu simţurile, cu întreaga fiinţă palate, biserici de marmură, superba broderie de coloane, de balcoane, de ferestre, de cornişe gotice, maure, bizantine şi, pretutindeni, apa mişcătoare şi scânteietoare. Şi nu poţi să te simţi altfel decât fericit.

Canalul coteşte şi vezi răsărind din apă Santa Maria della Salute, cu domurile sale, cu îngrămădirea de statui, cu frontonul încărcat de statui. Pe o altă insulă, zăreşti San Giorgio Maggiore.

Efemerul, cu melancolia lui, nu ne împiedică să admirăm Piazzeta cu cele două coloane de granit, una purtând leul înaripat şi cealaltă statuia Sfântului Teodor, adusă din Bizanţ. Piazzeta, odinioară rezervată nobililor, se continuă cu Piazza San Marco,  străjuită de Palatul Dogilor, de unde se poate vedea celebra Punte a suspinelor , Campanilla cu mica loggia, unde Galileu a făcut experienţele sale cu pendulul, Basilica San Marco, Turnul Orologiului, Palatul Dandolo, Basilica San Zaccaria. Toate acestea sunt capodopere care realizează împreună un muzeu în aer liber. Aici domnesc fantezia bogată, complexă, amestecul care constituie un tot, diversitatea şi contrastul care duc la armonie.

Simţi nevoia să te opreşti şi să priveşti. Este greu să exprimi în cuvinte ceea ce simţi pentru că mintea şi privirea le simt copleşite de atâta frumuseţe. Am trăit o impresie deosebită în Basilica San Marco, ciudat şi tainic sanctuar, unde se află mormântul Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu. Construcţia bazilicii a fost finalizată în anul 1073, dar, în perioada Renaşterii şi după aceea, au fost executate diferite modificări.

    Basilica San Marco, pe jumătate gotică şi pe jumătate bizantină, fără asemănare sub aspect arhitectural, somptuoasă şi veselă, te impresionează, în ansamblu, prin pereţii acoperiţi cu marmură, mozaicuri aurite şi sculpturi, dar şi prin detaliile frumoase şi interesante: construcţia   acoperită cu o broderie de ornamente, de colonete şi de statui,  altarul central, separat de navă prin coloane de marmură care susţin o galerie de statui ale sfinţilor, cu un mare Crucifix în centru, Pala d`Oro, placa de 3,5 m lăţime şi 1,5 m înălţime, împodobită cu emailuri şi pietre preţioase, având în centru reprezentarea lui Isus pe tron, înconjurat de patru medalioane cu sfinţi evanghelişti, iar de jur-împrejur, scene din viaţa Mântuitorului şi portrete de sfinţi.

Totul este frumos la Veneţia, fără asemănare, totul te încântă! Chiar şi cele mai neînsemnate pieţe, chiar şi străduţele strâmte între zidurile cărora nu zăreşti deasupra capului decât o fâşie dantelată de cer.

Veneţia este o cetate aparte, deosebită de toate celelalte ale Italiei. Este cetatea unor pictori iluştri ca Giorgione, Tiziano, Titoretto, Veronesse şi alţii care împreună sau pe rând au lucrat la palatul ducal şi în biserici, realizând un ansamblu, datorită concordanţei involuntare a talentului lor. Tablourile lui Tiziano nu sunt foarte numeroase la Veneţia, dar cele rămase aici îl reprezintă pe deplin pentru că fiecare din operele sale concentrează o imagine completă a lumii. Dacă Tiziano este regele care domină această şcoală de pictură veneţiană, Veronese este regentul său. El pare să se adreseze contemporanilor săi astfel: „Suntem nişte fiinţe nobile, suntem veneţieni şi mari seniori, facem parte dintr-un neam ales şi superior: să nu înlăturăm şi să nu înăbuşim nimic din noi înşine; spiritul, inima şi simţurile noastre, totul în noi este demn de fericire. Să dăruim fericire instinctelor noastre şi trupului, cugetului şi sufletului nostru şi să facem din viaţă o sărbătoare în care fericirea se va confunda cu frumuseţea”. (Hippolyte Taine).

 Tintoretto, a cărui operă se află în întregime la Veneţia, este un om genial care se aseamănă cu Michelangelo prin multe trăsături, mai ales prin originalitatea necultivată şi prin energia voinţei. Pictează biserici întregi şi îşi consacră toată viaţa creaţiei sale, ca şi Michelangelo, găsindu-şi refugiu, linişte şi mulţumire doar în arta sa. Picturile sale sunt mari şi numeroase şi surprind fragmente de viaţă, momente din natură sau din istorie.

Călătoria noastră în Italia a luat sfârşit.

    Ne întoarcem acasă cu darul bucuriei şi al plinătăţii sufleteşti oferit cu mărinimie de ospitaliera Italie, convinşi de adevărul incontestabil exprimat de scriitorul din Evul Mediu Beda Venerabilis (673-735): 

   Quamdiu stabit Colosseum, stabit et Roma; quando cadet Colosseum, cadet et Roma; quando cadet Roma, cadet et mundus.[ii]

---

[i] Totul este trecere

[ii] Cât timp va rămâne Colosseumul, va rămâne și Roma; Când va cădea Colosseumul, se va prăbuși și Roma; când se va dispare Roma, va dispare și lumea.